Hagi a condus primul antrenament la Bursaspor
Aproximativ patru mii de suporteri au fost prezenţi, marţi seară, în tribunele stadionului "Ataturk" din Bursa, pentru a asista la primul antrenament pe care Gheorghe Hagi l-a condus la echipa Bursaspor.
Suporterii i-au chemat pe românii Hagi, Iulian Miu, Cornel Frăsineanu şi Bogdan Vintilă să salute tribunele şi au scandat "S-a născut în România, a ajuns la Bursa, fii binecuvântat, Gheorghe Hagi".
În prima parte a şedinţei de pregătire, cei 16 jucători prezenţi la antrenament au făcut alergări. Fotbaliştii s-au împărţit apoi în două echipe şi au jucat un meci de pregătire. La antrenament nu au participat românul Ionel Ganea şi brazilianul Neres Junior.
Gheorghe Hagi a declarat că primul său antrenament la Bursaspor a fost unul uşor, deoarece a vrut doar să vadă forma în care se află jucătorii după vacanţa abia încheiată.
Bursaspor va efectua, în perioada 8-21 iulie, un stagiu de pregătire în Olanda, unde va întâlni formaţiile Brabantia, Valkensward, RC Lens, Mierlo Hout, Wilhelmina 08, Ado Den Haag, Cercle Bruges, iar în ultimul meci amical va juca împotriva echipei FC Antwerp sau a formaţiei FC Kapellen.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.