Prin prisma strategiei reformei fiscale Un capitol important al strategiei Ministrului Finanţelor Publice (MFP), până în 2007, este cel privind asigurarea unui mediu de afaceri concurenţial şi predictibil. "Scopul este acela de simulare şi impunere a regulilor de funcţionare a pieţei concurenţiale naţionale în concordanţă cu practica europeană, astfel încât să fie posibilă integrarea pieţei naţionale în piaţa internă a Comunităţii Europene, ne-a precizat Ioan Mihaiu, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor. Oficiul Concurenţei este o instituţie subordonată MFP, având atribuţii şi responsabilităţi specifice: politici antitrust; inventarierea, monitorizarea şi raportarea ajutorului de stat; combaterea concurenţei neloiale. Asigurarea unui mediu de afaceri concurenţial şi predictibil se realizează prin efectuarea de investigaţii privind practicile anticoncurenţiale şi dispunerea de măsuri obligatorii agenţilor economici, realizarea inventarului ajutoarelor de stat, monitorizarea permanentă a măsurilor guvernamentale de natura ajutoarelor de stat acordate în economie, constatarea existenţei unor fapte sau acte de natură concurenţei neloiale şi elimenarea acestora, asigurarea existenţei unei pieţe concurenţiale, în concordanţă cu practicile Uniunii Europene. Contextul în care aceste obiective vor fi implementate este favorizat de câteva acţiuni care au fost puse în practică: existenţa legislaţiei în domeniu; sprijinul continuu acordat de Comisia Europeană prin derularea Programului de Twinning cu Italia (antitrust) şi cu Germania (ajutor de stat), conştientizarea necesităţii monitorizării modului de alocare a fondurilor publice cu accent pe direcţionarea acestora către domeniile cheie pentru dezvoltarea macroeconomică, elaborarea unei strategii de dezvoltare, derularea unei prime etape de realizare a sistemului de comunicare dintre Oficiul Concurenţei şi instituţiile publice centrale privind problema concurenţei şi a ajutorului de stat, precum şi existenţa structurilor teritoriale ale Oficiului Concurenţei. Strategii pentru viitor Pornind de la aceste premise, obiectivele strategice pentru perioada următoare sunt: a) creşterea gradului de eficienţă a modului de instrumentare a cazurilor de încălcarea prevederilor legale, semnalate şi confirmate de faptele efectiv constate; b) crearea şi actualizarea permanetă a unei baze de date privind pieţele reglementate, precum şi pieţele unde a fost semnaltă existenţa unor distorsiuni din punct de vedere concurenţial; c) efienticizarea activităţii privind soluţionarea cererilor, plângerilor şi sesizărilor referitoare la probleme de ordin metodolgic, legislativ şi tehnico-economic în materie de preţuri şi posibile practici anticoncurenţiale; d) operaţionalizarea unui sistem informatic coerent privind primirea şi preclucarea primară a raportărilor în domeniul ajutorului de stat; e) acordarea de asistenţă de specialitate în domeniul ajutorului de stat: iniţierea de acte normative purtătoare de scheme de ajutor de stat, elaboarea notificării în vederea autorizării de către Consiliul Concurenţei a noilor scheme de ajutor de stat şi elaborarea raportărilor privind ajutorul de stat; f) crearea unui sistem de informare reciprocă privind legalitatea acordării de ajutoare de stat în economice, între Oficiul Concurenţei şi Consiliul Concurenţei pe de o parte, şi Oficiul Concurenţei şi autorităţile publice centrale şi locale - respectiv Guvern - pe de altă parte. g) organizarea cadrului instituţional necesar pentru instrumentarea cazurilor de concurenţă neloială; h) derularea de programe de pregătire profesională a personalului Oficiului Concurenţei, prin seminarii şi schimb de experienţă pe domeniul său de activitate, cursuri de scurtă durată privind operarea pe calculator şi navigare pe Internet, cursuri de limbi străine.