Imaginaţia escrocilor nu cunoaşte limite – nu le faceţi jocul! Poliţiştii bihoreni vă fac câteva recomandări simple, dar foarte eficiente, care, odată respectate, vă ajută să nu deveniţi victima infracţiunilor de înşelăciune.

Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii bihoreni vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi să nu daţi curs solicitării de a trimite bani persoanelor necunoscute. O metodă folosită de escroci este aşa-numita metodă „accidentul”. Suspecţii apelează la întâmplare numere de telefon fix sau mobil, îşi declină calităţi false (avocat, poliţist, procuror, medic etc.) şi solicită telefonic diferite sume de bani persoanelor apelate. Banii sunt ceruţi sub pretextul că rude apropiate ale acestora, fiu, fiică, ginere, au fost victime ale unor accidente rutiere şi au nevoie de bani pentru intervenţii medicale urgente sau au fost reţinute de poliţie pentru săvârşirea unor astfel de fapte grave (cu victime, decedate sau rănite grav), iar sumele de bani reprezintă onorariul avocaţilor ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse în urma accidentelor rutiere. Victimele sunt în general alese din rândul persoanelor vârstnice, între 60 şi 80 de ani, care locuiesc singure şi sunt mai vulnerabile. Acestea sunt apelate la întâmplare şi, sub puternica emoţie cauzată de cele relatate telefonic, în cele mai multe cazuri nu mai reţin detaliile discuţiilor, devin extrem de uşor influenţabile, astfel încât acceptă cu foarte mare uşurinţă să transfere sume importante de bani pe numele unor persoane comunicate de suspecţi. Sumele de bani solicitate variază între 3.000 şi 20.000 lei şi, de cele mai multe ori, reprezintă economiile de o viaţă ale persoanelor păgubite. Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii bihoreni vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivelor solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment.   Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte: în cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv; înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale. Oricine poate fi victima unui accident, dar, în acel moment, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale. De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav, este de obicei anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru. Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde vreo acţiune! În niciun caz nu daţi crezare imediat unor „poveşti” anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie. De aceea, în niciun caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi, nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare.