Dacă o parte din posturile de directori și adjuncți în școlile din Bihor au fost deja ocupate prin concurs, cele la care nu au fost concurenți sau acolo unde concurenții au picat, vor avea, din ianuarie 2017, directori și adjuncți detașați în interesul învățământului.

 

Începând cu 9 ianuarie 2017 nicio școală din județul Bihor nu va avea funcții de conducere libere. Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Bihor a decis, înainte de Crăciun, lista cu directorii și adjuncți care vor ocupa posturile rămase vacante.

„Toți directorii care au luat examenul, dar concurenții lor au luate note mai mari, câștigând posturile la școlile la care au candidat, au fost detașați la alte școli. Lor li s-au adăugat, la propunerea Consiliilor profesorale, alte cadre didactice pentru funcțiile de conducere. Este important de știut că aceste funcții sunt valabile până la organizarea unui nou concurs sau, cel târziu, până la 31 august, când detașările în interesul învățământului vor expira”, a spus, pentru Crișana, Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al IȘJ Bihor.

Consiliul de Administrație al IȘJ Bihor a aprobat o listă cu 66 de profesori pentru posturile de directori și 28 pentru cele de adjuncți. Astfel, la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd director va fi Viorel Ilea, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Ștei - Lucian Cernea, la Liceul Tehnologic „George Barțiu” din Oradea - Tiberiu Sîncelean, la Liceul Tehnologic „Ioan Bococi” Oradea - Ioan Pirtea, la Liceul Teoretic „Arany Janos” Salonta - Tornai Melinda, la Liceul Teoretic „Gabriel Țepelea” din Borod - Teodora Alina Țepele, la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” din Beiuș - Lucian Ropa și la Școala Gimnazială Nr.11 Oradea - Liana Papagianis.

În ceea ce-i privește pe adjuncți, la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea, adjunct va fi Teodor Radu Jurcuț, la Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea - Kleszken Eva, la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd - Dorina Venter, la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” din Beiuș - Simona Elena Cap, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Ștei - Nicolae Lobonț, la Liceul Tehnologic „George Barțiu” din Oradea - Elena Pop, la Liceul Tehnologic „Ioan Bococi” Oradea - Mariana Șandor, la Liceul Teoretic „Arany Janos” Salonta - Toth Eva, la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea - Rodica Turcaș, la Liceul Teoretic „Horvath Janos” din Marghita - Deak Andrea Erika și Livia Moisa, la Liceul Teoretic „Lucian Baga” din Oradea - Otilia Filip, la Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” Oradea - Ellenes Jakabffy Emese, la Școala „Dacia” din Oradea - Diana Ramona Simina, la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Oradea - Somogyi Gabriella și la Școala Gimnazială Nr. 11 Oradea - Alina Șaitoș și Kor Maria.