Începând de ieri dimineaţă, Termoficare Oradea a întrerupt furnizarea încălzirii şi apei calde în zona Centrului Civic, pentru a putea fi efectuate lucrări de remediere a unei avarii. Reluarea furnizării agentului termic este estimată pentru această seară.

Termoficare a anunţat că pentru remedierea unei avarii apărută la Magistrala termică nr.1, în zona Pieței Cetate, începând de luni, 6 februarie, ora 7.00, a întrerupt furnizarea încălzirii și a apei calde pentru consumatorii alimentați din puncte termice 701, 801, 802, 803, 804, 805, 806, 807, 808, 810, 811, 812, 819, 821, 824, 828. Sunt afectați și consumatorii alimentați prin intermediul punctelor termice proprii situați în zonele Centrul civic, Mihail Kogălniceanu, Griviței, Sucevei, Mareșal Averescu. Reluarea furnizării agentului termic se va realiza azi, 7 februarie, ora 22.00. „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru a reduce la minim timpul necesar remedierii problemei apărute. Pentru informaţii suplimentare, clienţii noştri pot suna la dispeceratul de urgență   TelVerde   0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile)”, se menţionează într-un comunicat de presă al Termoficare Oradea.