Ieri a avut loc activitatea de evaluare a activității desfășurate de polițiștii bihoreni în anul 2016. Statisticile arată că în Bihor a scăzut infracționalitatea sesizată, mai puţine fiind şi infracţiunile contra patrimoniului, furturile, tâlhăriile sau înşelăciunile.

La evaluarea activităților desfășurate de poliția bihoreană în anul 2016 au participat, alături de polițiști din cadrul tuturor structurilor și subunităților inspectoratului, reprezentanți ai autorităților locale, structurilor MAI cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, ai parchetelor, instanțelor de judecată și ai altor instituții cu care Poliția colaborează în îndeplinirea activităților specifice. Au fost prezentaţi, punctual, principalii indicatori de evaluare a performanței și activitățile desfășurate de polițiștii bihoreni pe parcursul anului 2016. Indicatorii statistici ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor arată scăderea infracționalității sesizate cu 2%, menţinându-se astfel trendul descendent înregistrat în ultimii cinci ani. În cursul anului 2016 a scăzut infracţionalitatea stradală sesizată în mediul rural cu 0,78%. Furturile reprezintă 47,8% din totalul celor de natură judiciară sesizate. Infracţiunile contra patrimoniului înregistrează scăderi, astfel furturile au scăzut cu 2,31%, iar infracţiunile de înşelăciune au înregistrat o scădere de 10,5%. Au scăzut, de asemenea, furturile din societăţi comerciale, cu 11,8%, iar tâlhăriile au înregistrat o scădere de 21,8%. În ce privește infracțiunile contra vieții, toate faptele de mare violență sesizate în 2016 au fost soluționate prin identificarea autorilor.

Un mediu rural mai sigur

Infracţiunile sesizate în mediul rural au înregistrat o scădere de 3,35%. Au fost organizate 23 de razii, 977 de acțiuni cu efective sporite, 5.386 controale directe şi au fost aplicate 35.579 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.641.290 lei. Infracţionalitatea sesizată în domeniul silvic a scăzut cu 16,9%, fiind aplicate 714 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 1.126.000 lei. În cursul anului 2016, poliţiştii bihoreni au confiscat 3.057,5 metri cubi de material lemnos, în valoare de 615.980 lei. Activitatea de patrulare s-a concretizat într-o medie de 96 de patrule organizate zilnic, din care 56 în mediul urban și 40 - în cel rural. Din componența acestor patrule au făcut parte și jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, precum și, în funcție de cerințele situației operative, polițiști de la alte structuri ale Inspectoratului. Patrulele mixte au acţionat în sistem integrat, ocazie cu care au intervenit la peste 3.200 de apeluri semnalate prin intermediul 112 şi au aplicat 5.600 de sancţiuni. Efectivele poliției de ordine publică au aplicat 19.823 sancțiuni contravenționale. De asemenea, au intervenit la 2.661 de solicitări ale cetățenilor, altele decât cele semnalate prin 112. Furturile din mediul rural au înregistrat o sădere generală de 5%, furturile din autoturisme comise în mediul rural au scăzut apreciabil, cu 33,7%, furturile din buzunare s-au redus cu 11,7%,  iar furturile din societăți comise în mediul rural au înregistrat o scădere de 5 procente. Pe de altă parte, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au recuperat prejudicii în sumă de 6.085.521 lei și au pus în aplicare măsuri asiguratorii în valoare de 26.307.541 lei. În urma acțiunilor și verificărilor efectuate, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au aplicat 259 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.079.200 lei, dispunând confiscarea de mărfuri în valoare totală de 208.784 lei (produse agroalimentare, legume - fructe, țigarete, tutun, alcool etc.).

Mai puţine accidente rutiere

Activităţile desfăşurate de poliţiştii rutieri în 2016 au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, creşterea disciplinei în traficul rutier, îmbunătăţirea fluenţei şi siguranţei acestuia, ţinând cont de multiplicarea factorilor de risc care sporesc pericolul producerii accidentelor rutiere şi de valorile  ridicate de trafic auto şi pietonal. Au fost identificați toţi conducătorii auto care au părăsit locul faptei. În anul 2016 se înregistrează o uşoară scădere a numărului de accidente rutiere grave, cu 0,49% şi o scădere cu 3,14% a numărului persoanelor rănite grav în urma accidentelor rutiere. A existat o evidentă corespondenţă între principalele cauze generatoare de accidente şi sancţiunile aplicate pentru încălcările de acest gen ale regulilor rutiere. Astfel, pe drumurile ce tranzitează judeţul Bihor principalele cauze care au stat la baza producerii accidentelor rutiere au fost viteza neadaptată sau excesivă, neacordarea priorității de trecere vehiculelor și pietonilor, indisciplina pietonilor și bicicliștilor. Poliţiştii rutieri au organizat 209 de acțiuni proprii și 22 în colaborare cu Poliția Hajdu-Bihar – Ungaria. În cursul anului 2016, poliţiştii rutieri bihoreni au aplicat 89.569 sancțiuni contravenționale şi au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 3.584 de permise de conducere. De asemenea, au fost retrase 1.195 certificate de înmatriculare a vehiculelor.

Sute de misiuni

În cursul anului 2016, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat la 829 misiuni cu grad ridicat de periculozitate, organizate independent sau în cooperare cu alte formaţiuni operative, au participat la razii, activități de menținere a ordinii publice, percheziţii şi acțiuni de prindere în flagrant. Infracţionalitatea sesizată specifică domeniului arme, explozivi şi substanţe periculoase a cunoscut un trend descendent, înregistrându-se o scădere cu 33,9% faţă de anul 2015. În urma acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 137.800 lei. Totodată, au fost confiscate 21.000 kg de deşeuri periculoase şi 115 kg articole pirotehnice, fiind indisponibilizate trei autovehicule. A crescut cu 0,8% numărul dosarelor penale soluționate, fiind luate măsuri preventive de reținere pentru 24 de ore față de șapte persoane. În ce priveşte activitatea Serviciului de Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, în cursul anului 2016, prin aplicaţia Rocris au fost eliberate cu 12,5 % mai multe documente, din care cu 13,5% mai multe certificate de cazier judiciar la ghişeu. Referitor la activitatea derulată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, aceştia au desfășurat 320 de activități preventive în unitățile de învățământ din județul Bihor și au încheiat 18 protocoale de colaborare cu alte instituții sau organizații nonguvernamentale. Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni au desfășurat 14 ample proiecte menite să reducă numărul de infacțiuni și riscul de victimizare, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, în cadrul cărora au fost desfășurate peste 500 de activități cu caracter preventiv. Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni au desfășurat activități cu caracter preventiv în 29 de comunități rurale din județul Bihor.