Consiliul Local Oradea a aprobat, ieri, realizarea a două investiții majore în Parcurile Industriale I și III din Oradea. Mai exact, companiile Faist Mekatronic şi Adeplast vor realiza investiții în valoare totală de 25 milioane de euro.

Compania Faist Mekatronic va realiza o nouă investiție pe două parcele de teren în Parcul Industrial I, situat pe Calea Borșului, în suprafață totală de 13.973 de metri pătrați, parcele aflate în vecinătatea fabricii. Investiția în valoare de 10 milioane de euro se va realiza în două etape. Prima etapă, care va fi finalizată până la sfârșitul anului 2017, va consta într-o investiție de 5 milioane euro și crearea a 50 locuri de muncă, iar cea de-a doua etapă, care va fi gata la sfârşitul anului 2019, va consta într-o investiție de alte 5 milioane euro și crearea a 100 locuri de muncă. Astfel, în prima etapă se va dezvolta secția de matrițerie, iar în etapa a doua se va dezvolta secția de asamblare și tunning. Compania Faist Mekatronic are 1.400 de angajați și a investit până acum 50 milioane de euro în Parcul Industrial I din Oradea. Cu această nouă investiţie, valoarea totală a investițiilor în Parcul Industrial I din Oradea ajunge la 231 de milioane de euro.

„Această investiție în Oradea este strategică pentru Grupul Faist care consolidează astfel poziția pe piață a Faist Mekatronic prin prisma diversificării și dezvoltării de competențe noi. Este o investiție în tehnologie cu un grad mare de specializare care se bucură de întregul suport din partea Grupului Faist”, a declarat Remus Cotuț, directorul general al Faist Mekatronic Oradea.

A doua investiție majoră aprobată de Consiliul Local Oradea este cea a companiei Adeplast, care va investi minimum 15 milioane euro în Parcul Industrial III din Oradea. Adeplast produce materiale de construcții și termoizolații și va avea minimum 60 de angajați în Parcul Industrial III. Investiția se va finaliza în termen de doi ani de la semnarea contractului și constă în amenajarea unei hale de producție de 10.300 metri pătrați. Suprafața totală de teren aferentă investiției Adeplast este de 73.241 de metri pătrați. Valoarea totală a utilajelor și echipamentelor care vor fi achiziționate pentru fabrica din Parcul Industrial III este de 12 milioane euro. Cu această nouă investiție, valoarea totală a investițiilor în Parcul Industrial III din Oradea este de 30 milioane euro.

Adeplast este cel mai important producător român de materiale de construcţii, cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti și Roman. Capacitatea anuală de producţie a celor trei fabrici din Oradea este de 250.000 tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 tone de vopsea şi tencuieli decorative şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având şi o capacitate de producţie de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.