Aproximativ 150 de locuitori ai comunei Popeşti au protestat ieri în faţa Consiliului Judeţean Bihor, nemulţumiţi că Primăria a rămas fără sediu. Clădirea a fost scoasă la licitaţie de Societatea de Pază şi Protecţie din subordinea CJ Bihor, în contul unei datorii de aproape 1,2 milioane lei.

În jur de 150 de persoane din Popeşti, în frunte cu primarul Dorin Curtean, s-au adunat ieri, la ora 14.00, în Parcul Traian din Oradea, pentru a participa la o acţiune de protest îndreptată împotriva Consiliului Judeţean Bihor. Ei acuză conducerea administraţiei judeţene că i-a lăsat fără clădirea Primăriei, pe care au pierdut-o în favoarea SC Protecţie şi Pază din subordinea CJ Bihor, în contul unei datorii de aproximativ 1,2 milioane lei. Ei au scandat „Pasztor, demisia”, „Mang - la puşcărie, noi - la primărie”, „DNA să vină să vă ia”, „Hoţii”, în timp ce în mâini aveau pancarte pe care se putea citi „Ne vrem primăria înapoi”, „Pasztor Sandor, demisia”, „Avocat Faur Florica, aţi luat banii comunei fără să-i apăraţi interesul”, „Carmen Soltănel (secretarul judeţului-n.r.), demisia”, „Maga Adrian (fostul primar-n.r.), aţi vândut comuna Popeşti”, „Executor judecătoresc Gîrdan Marius Florin, ne-aţi vândut primăria”, „Ne-aţi furat primăria! Sala Ioan (şeful SC Pază şi Protecţie-n.r.) - demisia!”.

Potrivit primarului comunei, Dorin Curtean, sediul primăriei a fost scos la licitație în decembrie 2016, în baza unei sentințe judecătorești de executare silită în favoarea societății comerciale Pază și Protecție Bihor, care are de recuperat de la administrația locală aproape 1,2 milioane lei, reprezentând penalități aferente datoriilor acumulate prin neachitarea serviciilor de pază a comunei. Curtean a menţionat că fostul primar al comunei a încheiat, în 2005, un contract cu firma de pază a Consiliului Județean, fostul Corp al Gardienilor Publici Bihor, SC Pază și Protecție Bihor, și un act adițional potrivit căruia, dacă nu plătesc la timp, se percepe o penalizare de 0,5% pe zi.

CJ execută CL Popeşti!?

„Contractul încheiat în 2005 între Primăria Popești și firma de pază nu are decât ștampila Consiliului Local. Nu are niciun număr de înregistrare de la Primărie, este nesemnată de primar, de contabil, de secretar. În condițiile astea, noi am pierdut procesul în instanță și am pierdut clădirea Primăriei comunei Popești. Este de neconceput ca un Consiliu Județean că execute silit un Consiliu Local”, susţine Dorin Curtean. El a afirmat că, în perioada 2009-2011, nu au fost plătite 19 facturi către firmă. Cele două părți au ajuns în instanță, iar SC Pază şi Protecţie a CJ Bihor a câştigat definitiv şi irevocabil în luna mai a anului 2012. Primăria din Popești nu a reușit, însă, să plătească toți banii, astfel încât, în vara anului trecut, executorul judecătoresc a scos la vânzare sediul administrației locale, singurul cu o valoare apropiată de cea a datoriei. La solicitarea SC Pază şi Protecţie Bihor, în decembrie 2016, executorul judecătoresc a scos la vânzare clădirea Primăriei, pentru 1,5 milioane lei. La primele două licitaţii nu s-a prezentat niciun ofertant, dar la cea de a treia, organizată pe 7 ianuarie 2017, când preţul a scăzut la 1,2 milioane lei, sediul Primăriei a fost cumpărat chiar de firma de pază. SC PP Bihor nu va plăti niciun leu pe clădire, pentru că va compensa preţul clădirii cu datoria pe care o are de încasat. Primarul Dorin Curtean susține că a cerut oficial CJ Bihor să adopte o hotărâre prin care datoriile față de Pază și Protecție Bihor să fie șterse, iar clădirea să fie redată administrației locale, însă secretarul judeţului, Carmen Soltănel, a refuzat să pună propunerea pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, 31 ianuarie.

Carmen Soltănel a menţionat că judeţul Bihor este, prin Consiliul Judeţean, doar acţionar unic la Societatea de Pază şi Protecţie SRL Bihor. „Probabil că oamenii au fost îndreptaţi spre instituţia CJ Bihor în calitatea sa de acţionar unic, necitind care sunt atribuţiile SRL-ului şi neştiind că acest litigiu s-a purtat între cele două entităţi”, a declarat secretarul judeţului. Carmen Soltănel susţine că nu are cunoştinţă de înregistrarea vreunei solicitări din partea Primăriei Popeşti legate de sediul administraţiei locale. „Consider că conducerea CJ este alături de Primăria Popeşti, în condiţiile în care primăria îşi desfăşoară activitatea în acel sediu”, a afirmat Soltănel, adăugând că CJ Bihor a solicitat societăţii Protecţie şi Pază să lase primăria să îşi desfăşoare activitatea în clădire „ca un gest de normalitate şi respect pentru cetăţenii comunei Popeşti”. „O întrebare am: comuna avea posibilitatea să treacă în domeniul public acest imobil. De ce nu a făcut acest lucru? Pentru că un imobil trecut în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale este imprescriptibil, inalienabil şi insesizabil, deci nu putea face obiectul unei executări silite, dacă administraţia făcea demersurile legale, potrivit Legii 213/1988. La nivel naţional, sediile în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile sunt, de regulă, trecute în domeniul public de interes local”, a mai declarat Carmen Soltănel.

Primiţi de vicele Mang

În lipsa preşedintelui CJ Bihor, Pasztor Sandor, reprezentanţii protestatarilor au fost primiţi de vicepreşedintele Ioan Mang. El a menţionat că nu CJ Bihor este proprietarul clădirii, ci Societatea de Pază şi Protecţie, iar administraţia judeţeană, chiar dacă este acţionar unic al acestei societăţi, nu poate interveni în conflict. De asemenea, Ioan Mang a respins propunerea venită din partea primarului Dorin Curtean ca CJ Bihor să aloce o sumă de la bugetul judeţului pentru acoperirea datoriei pe care Primăria Popeşti o are către SC PP Bihor, pentru a putea răscumpăra clădirea. „Nu poate face nimic Consiliul Judeţean. Altfel, mâine altă Primărie nu o să îşi plătească datoriile şi o să vină la CJ să îi dea bani, iar poimâine vin alţii şi ne duc de aici legaţi că am renunţat la miliarde de lei”, a afirmat vicepreşedintele CJ Bihor. Potrivit acestuia, ar fi două variante pentru soluţionarea problemei: fie ca Protecţie şi Pază să accepte să vândă clădirea Primăriei Popeşti, fie administraţia locală să rămână în clădire, dar să plătească chirie. Primarul Dorin Curtean nu a fost de acord cu aceste variante, el propunând, mai degrabă, un schimb de imobile, el amintind că administraţia locală a pus la dispoziţia Consiliului Judeţean, cu titlu gratuit, trei clădiri, dintre care în una funcţionează o şcoală ajutătoare, iar în alta, un centru medico-social. Întâlnirea nu a avut finalitatea dorită de protestatari, ei ameninţând că vor relua protestul, dacă problema clădirii nu va fi rezolvată printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Bihor.