Un spectacol menit să marcheze atât sărbătorirea Micii Uniri, cât și Ziua Colegiului șteian a fost pregătit și susținut de elevii colegiului miercuri, 25 ianuarie, după orele de curs, fapt care, ca de obicei, s-a constituit în unul aparte din viața instituției de învățământ de la poalele Munților Apuseni.

Manifestarea derulată la Colegiul Tehnic „Unirea” Ștei a avut loc cu o zi mai târziu datorită minivacanței de care au avut parte și „uniriștii” șteieni. Acest spectacol s-a constituit într-o adevărată sărbătoare, iar conducerea instituției de învățământ compusă din prof. ing. Lucian Cernea, director, Nicolae Lobonț, director adjunct, prof. ing. Adrian Gruie, consilier educativ, împreună cu cadrele didactice s-au ridicat la înălțimea evenimentului, ca și elevii implicați. Au dat curs invitației făcute jr. Andrei Hasan, din partea Primăriei orașului Ștei, Marius Dușe referent al  Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, Andrei Chindea, președintele comitetului reprezentativ al părinților de la CT „Unirea ” Ștei. Moderatoarele spectacolului, care a debutat cu Imnul Național, au fost elevele Antonia Bici, clasa XI-a A și Ioana Leș, clasa XII-a A, iar „maestru de sunet” elevul George Cocoș, clasa a XI-a A. Prima secțiune a fost dedicată Zilei de 24 ianuarie, care a fost prezentată în power-point de profesoara Anca Gabor, iar a doua parte a fost intitulată „Uniriștii suntem noi”. Un moment plin de istorie a fost pregătit de elevii clasei a XII-a A, prof. coordonator fiind Anca Gabor, urmat de un moment emoționant printr-un colaj de poezie patriotică închinat Unirii, elevii fiind îndrumați de prof. Dorina Horge. Sceneta „Băiatul care a vorbit cu Vodă Cuza” a fost urmată de trei cântece patriotice cântate de corul școlii, sub bagheta prof. George Drăgan. Partea a doua a debutat cu o scenetă amuzantă pregătită de elevii Alexandra Cioară, Luisa Bota, Cristian Jurcă, iar „privighetoarea” cântecului șteian Marcela Merce, Miss Boboc 2016 a CT „Unirea” Ștei, a captivat asistența datorită cântecelor populare interpretate. George Cocoș Darius Zbârcea, Giulia Istfan și Alexandra Pușkaș au prezentat o pantomimă mult aplaudată. Anamaria Coste și Andreea Bileac au fost mult apreciate, repertoriul fiind unul deosebit. Un vals vienez a fost la mare înălțime datorită cuplului compus din Anamaria Ambruș și Mădălin Jurcă. Instrumentiștii David Popovici și Mihai Muntean au făcut asistența să „tresară”, iar formația de dansuri a colegiului a susținut câteva jocuri populare de pe cursul superior al Crișului Negru. Cele 80 de minute au trecut relativ repede, iar Hora Unirii a încheiat un spectacol aparte, în care fiecare participant a dovedit un profesionism demn de apreciat. La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, Colegiul Tehnic „Unirea” Ștei!