Profesoara Camelia Dalai, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, reţinută pe 13 februarie pentru 6 infracţiuni de luare de mită, a fost trimisă în judecată.

Camelia Dalai a fost acuzată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor de 6 infracţiuni de luare de mită, în schimbul promovării unor examene. Conform procurorilor, pe 5 iulie, la cabinetul personal, profesoara a primit un parfum marca Avon, două creme de corp și suma de cca 300 de lei, pe 23 septembrie a primit 100 de euro și trei pachete de cafea Lavazza, tot în luna septembrie a primit 2 kg de carne de iepure, pentru acordarea unei lucrări de licență deja întocmită și pentru facilitarea promovării de către un student a examenului de licență. Pe 12 mai, a primit de la un student „un cadou”, reprezentând un stilou în valoare de 200 lei, pentru acordarea de note mari și promovarea examenelor la disciplina Protetică dentară, iar pe 9 iunie, înainte de susținerea examenului la Protetică dentară (10.06.2016), le-a dat la două studente subiectele împreună cu rezolvările, ajutându-le să obțină nota maximă și să ocupe locuri la buget, în defavoarea altor colegi. Pentru toate acestea, Camelia Dalai a fost reținută, mai întâi pentru 24 de ore, și apoi arestată pentru 20 de zile. Ulterior, ea a fost plasată sub control judiciar şi deferită justiţiei. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Bihor. În urmă cu două săptămâni,  procurorii au trimis-o în judecată şi pe directoarea Departamentului de Medicină Dentară, profesoara Adriana Pirte, acuzată, de asemenea, că lua mită de la studenţi pentru promovarea examenelor. Potrivit anchetatorilor, în perioada mai - septembrie 2016, Pirte ar fi primit sume cuprinse între 50 şi 400 euro, precum şi diverse bunuri de la mai mulţi studenţi, pentru promovarea examenelor la disciplinele la care inculpata este titular al cursurilor de învăţământ.