În anul 2016, inspectorii Camerei de Conturi Bihor au efectuat acţiuni de audit şi control la un număr de 52 entităţi, din totalul celor 393 de entităţi aflate în subordine, fiind verificată activitatea din ultimii trei ani. În fruntea administraţiilor locale bihorene cu cele mai mari prejudicii se numără Primăria Ceica, şi anume 383.000 lei, urmată de Primăria Tileagd, cu 369.000 lei, şi Primăria Aştileu cu 346.000 lei.

 

Acțiunile de verificare desfășurate au scos în relief, pe ansamblu, o insuficientă preocupare din partea conducerii entităților publice pentru asigurarea acurateței datelor din situațiile financiare și pentru un management financiar orientat spre o bună gestiune economico-financiară.

Prejudicii mai mari, de peste 300.000 lei, au fost constatate la Ceica, Tileagd şi Aştileu, iar abateri financiar-contabile însemnate sunt evidenţiate la Salonta (3.459.000 lei), Tileagd (3.091.000 lei), şi Dobreşti (2.765.000 lei).

 

Salonta: „Nu avem niciun prejudiciu”

În cazul Primăriei Salonta, spre exemplu, abaterile provin din neînregistrarea în evidenţele contabile a lucrărilor de investiţii şi reparaţii capitale finalizate, la momentul recepţionării acestora, înregistrarea eronată a operaţiunilor de intrare/ieşire a unor elemente patrimoniale achiziționate în perioada 2013 – 2015 sau nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea în toate cazurile a cuantumului legal al taxei pe teren datorată de chiriași/concesionari, efectuarea de plăţi nelegale constând în acceptarea la plată și decontarea unor sume mai mari decât cele datorate la plățile efectuate pentru cheltuieli de capital etc. „Abaterile constatate au fost îndreptate în termenele impuse de inspectorii Camerei de Conturi, iar sumele considerate prejudicii, unele provenite din derularea unor lucrări de investiţii, au fost recuperate”, ne-a declarat contabila Primăriei Salonta, Kiss Anamaria. La rândul său, primarul Torok Laszlo ne-a confirmat că nu mai există niciun prejudiciu în cazul unităţii administrativ-teritoriale pe care o conduce. „Suntem cea mai mare primărie după Primăria Oradea şi în loc de 50 de angajaţi, câţi ar trebui să avem, funcţionăm cu 20. E normal să existe şi greşeli în activitate, dar important e că ele sunt îndreptate şi în momentul ăsta nu figurăm cu niciun prejudiciu”, ne-a declarat Torok Laszlo.

Tileagd: sume recuperate de la angajaţi

În cazul UAT Tileagd, prejudiciul este de 369.000 lei, iar abaterile, în sumă de 3.091.000 lei, constatându-se, printre altele, nerealizarea veniturilor din gestionarea faunei de interes cinegetic conform prevederilor legale și contractelor încheiate, acordarea nelegală și nejustificată a sporului pentru condiții vătămătoare, majorarea nelegală a plăţilor şi cheltuielilor de personal, decontarea unor situații de lucrări la obiective de investiții sau reparații capitale conținând lucrări neexecutate. „În legătură cu drepturile salariale acordate nelegal personalului am avut şi proces cu Camera de Conturi, însă nu am avut câştig de cauză. Prin urmare s-a dat dispoziţie de recuperare treptată a drepturilor salariale de la angajaţi. De asemenea, avem de recuperat sume de la însoţitorii persoanelor cu handicap, aceştia având de restituit sume cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei, în funcţie de perioada în care au beneficiat de drepturile necuvenite, aşa cum au dispus inspectorii Curţii de Conturi. Cât priveşte abaterile, acestea au fost îndreptate de angajaţii noştri în timpul controlului”, precizează primarul comunei Tileagd, Adrian Codrean.

 

Dobreşti: finanţare nelegală

La Dobreşti, valoarea abaterilor financiar-contabile se ridică la 2.765.000 lei, pe când prejudiciul este în sumă mult mai mică, şi anume 52.000 lei. În acest caz, raportul evidenţiază efectuarea unor plăţi nelegale reprezentând servicii de salubritate prestate în favoarea populaţiei, a căror valoare nu a fost recuperată integral de la beneficiarii serviciilor, efectuarea unor plăți din bugetul local privind activitatea sportivă care nu pot fi justificate legal, neînregistrarea în evidenţele contabile a lucrărilor de investiţii şi reparaţii capitale finalizate, la momentul recepţionării acestora etc. „Prin hotărâre a Consiliului Local s-a decis ca Asociaţia de fotbal „Vulturul Dobreşti” să fie ajutată cu suma de 15.000 lei, iar în urma controlului, s-a constatat că alocarea finanţării nu a fost legală, prin urmare a trebuit să le luăm înapoi peste 10.000 lei, dar i-au şi restituit, obţinând fonduri din sponsorizări. Pe viitor, o să încercăm să găsim o modalitate legală să-i susţinem. Alte sume considerate prejudiciu provin din calculul incorect al TVA, salubrizare, însă majoritatea sumelor au fost recuperate, iar altele sunt în curs de recuperare. Cât priveşte abaterile, acestea au fost îndreptate, unele chiar din timpul controlului”, ne-a precizat primarul comunei Dobreşti, Nicolae Neag.

 

Ceica: lucrări plătite şi neefectuate

La Primăria Ceica, inspectorii de conturi au evidenţiat un prejudiciu în sumă de 383.000 lei, pe când abaterile financiar-contabile sunt evaluate la 333.000 lei. Printre neregulile constatate aici se numără neîncasarea impozitului pe mijloace de transport datorat de persoanele fizice, neurmărirea şi neîncasarea veniturilor cuvenite bugetului local înlăuntrul termenului de prescriere, efectuarea de plăţi nelegale constând în acceptarea la plată și decontarea unor sume mai mari decât cele datorate la plățile efectuate pentru cheltuieli de capital etc. „Au fost lucrări plătite şi neefectuate de către executant, însă întreaga sumă s-a recuperat prin compensări, adică Primăria Ceica avea datorii către executant pentru alte lucrări executate, neplătite, pentru care s-a făcut compensare. Prin urmare, nu a fost cazul să apelăm la instanţa de judecată. Mai avem un singur contract de consultanţă juridică, încheiat în afara legii, în valoare mult mai mică, care a rămas nerezolvat, însă mai avem timp până în 31 martie să recuperăm suma. Abia dacă până la acel termen nu vom recupera suma ne vom adresa instanţei de judecată”, ne-a declarat primarul comunei Ceica, Ana Şovre.

 

Aştileu: lucrări neexecutate acceptate la plată

O altă unitate administrativ teritorială care figurează cu un prejudiciu mai mare este Primăria Aştileu, şi anume 346.000 lei, abaterile financiar-contabile fiind de 490.000 lei. Printre ilegalităţile menţionate în raport se numără majorarea nelegală a plăților și a cheltuielilor de personal urmare acordării unor sporuri, premii, cadouri, tichete de masă care exced cadrului legal, efectuarea de cheltuieli fără contraprestaţie ca urmare a acceptării la plată a unor lucrări neexecutate sau a unor cantităţi de lucrări mai mari decât cele real executate etc. „Firma de apă şi canalizare SC Termopro Edil, care execută lucrarea de introducere a reţelelor de apă şi canalizare în comună a făcut situaţiile pentru decontul unor gulere reglabile în timpul efectuării lucrărilor şi inspectorii Curţii de Conturi au decis că trebuia făcute doar la final. Or, în timpul controlului, acestea nu se regăseau nicăieri, motiv pentru care firma a dat banii înapoi. De asemenea, am acordat angajaţilor, care şi aşa au salarii mici, câte 150 de lei de Crăciun, de Paşti şi Anul Nou, şi au fost nevoiţi să dea înapoi banii primiţi”, a precizat primarul comunei Aştileu.

 

Sunt şi primării cu 0 prejudiciu

La polul opus, şi anume unităţi administrativ-teritoriale care nu figurează cu niciun prejudiciu, se situează doar două primării dintre cele controlate, fiind vorba despre Primăria Cefa şi Primăria Sâmbăta. Recomandarea Camerei de Conturi Bihor pentru ordonatorii principali şi consiliile locale este ca, în urma analizei rapoartelor de audit şi a proceselor-verbale întocmite cu ocazia misiunilor de audit financiar, să identifice cauzele care au condus la abaterile sau erorile de la legalitate şi regularitate constatate, la crearea prejudiciilor sau la ineficienţa alocării unor fonduri, să adopte hotărâri care să înlăture posibilitatea producerii de pagube şi să asigure utilizarea resurselor locale în condiţii de maximă economicitate, eficienţă şi eficacitate.