Consilierii locali au aprobat ieri, într-o şedinţă extraordinară, majorarea tarifelor percepute pentru colectarea deşeurilor. Persoanele fizice vor plăti în plus 0,59 lei pe lună, majorarea fiind de 6,9%, iar persoanele juridice vor plăti cu 91% în plus pentru fiecare tonă de deşeuri. Măsura a fost luată în urma intrării în vigoare a OUG 196/2005 care instituie plata către Fondul de Mediu a unei sume de 80 lei/tonă începând de la 1 ianuarie 2017 (4,64 milioane lei pe an).

 

Tarifele pe care orădenii le vor plăti firmei de salubritate RER Ecologic Service începând din această lună au fost majorate printr-o hotărâre a Consiliului Local Oradea adoptată în şedinţa extraordinară de ieri. Proiectul a fost propus de Primăria Oradea, care şi-a justificat decizia prin alinierea la legilsaţia actuală. Mai exact, de la 1 ianuarie 2017 a intrat în vigoare OUG 196/2005 privind Fondul de Mediu, ordonanţă care a tot fost proprogată până acum. Prin această ordonanţă s-a stabilit că trebuie plătită o taxă de 80 lei/tonă de către administratorii depozitelor de deşeuri „pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare”. Primarul Ilie Bolojan a explicat că din cele peste 120.000 tone de deşeuri depozitate într-un an, 58.000 tone se încadrează în această situaţie, restul fiind sortate. Astfel, taxa care va fi plătită la Fondul pentru Mediu va fi aplicată la aceste 58.000 tone şi este estimată la 4,64 milioane lei pentru acest an. Această sumă ce va fi plătită de Eco Bihor, administratorul haldei din Episcopia, va fi recuperată de la persoanele fizice şi juridice din Oradea. Astfel, municipalitatea a decis ca tariful suplimentar să se aplice pentru o cantitate estimată de 74.700 tone (constând în deşeuri municipale şi deşeuri industriale nepericuloase), astfel că majorarea va fi de doar 62,11 lei pe tonă plus TVA. Astfel, tariful perceput pentru o tonă de deşeuri depozitate creşte cu 91%. Potrivit primarului Ilie Bolojan, această sumă va fi resimţită direct de persoanele juridice, care sunt taxate în prezent pe tona de deşuri ridicată de RER sau depusă direct la haldă, în timp ce pentru persoanele fizice, care sunt taxate cu o sumă lunară, aceasta va creşte de la 8,47 lei/persoană/lună la 9,06 lei/persoană/lună. Astfel, majorarea va fi de 6,9%. „Ar fi fost bine ca toate aceste măsuri să fie adoptate acum 2 - 3 ani, să fi existat o pregătire, pentru că primul efect al acestei taxe va fi faptul că, treptat, ea se va reflecta în tariful care se percepe la consumatorul final, adică fie la cetăţeanul persoană fizică, fie la firmele care generează deşeuri”, a menţionat Bolojan. Pentru perioada următoare, municipalitatea va pregăti un proiect prin care se va introduce plata deşeurilor colectate în funcţie de volum.

„Trebuie luate măsuri pentru introducerea tarifării în funcţie de volumul deşeurilor”, a menţionat Bolojan, adăugând că trebuie încurajată colectarea selectivă, pentru care nu se plăteşte taxa de 80 lei/tonă. „Cetăţeanul trebuie să fie stimulat, într-o formă sau alta. Altfel, această taxă, care cel puţin ipotetic are rolul de a încuraja colectarea selectivă, nu va avea nici un fel de finalitate, dacă cetăţeanul nu simte în mod direct că dacă colectează selectiv plăteşte mai puţin. La acest nivel trebuie să ajungem undeva într-un an-doi”, a completat primarul Ilie Bolojan. În proiectul de hotărâre aprobat de consilierii locali se mai menţionează că taxa va fi revizuită anual sau ori de câte ori se impune, în funcţie de cantităţile efective depozitate respectiv eliminate prin depozitare; în funcţie de sumele achitate către Fondul de Mediu; în funcţie de estimările viitoare privind cantităţile de deşeuri depozitate şi cantităţile de deşeuri eliminate prin depozitare; şi în funcţie de modificarea cuantumului taxei instituite prin legislaţie pentru anul respectiv. De altfel, anul viitor, taxa va creşte de la 80 lei/tonă la 120 lei/tonă.