Preşcolarii grupei mijlocii B, din cadrul Grădiniţei cu program prelungit nr. 20, s-au transformat pentru o zi în mesagerii veseli ai lui Moş Crăciun. Copiii au oferit în dar bunicilor şi părinţilor versuri, colinde şi paşi de dans, momente pregătite cu bucurie, alături de profesoarele lor.

 

„Dumnezeu le-a dat copiilor chipuri de înger şi i-a trimis pe pământ să le anunţe tuturor Naşterea Fiului Său. Să ne curăţăm sufletele, să alungăm tristeţea din inimite noastre, ascultându-i şi lăsându-ne pătrunşi de vraja Crăciunului”. Acesta a fost motto-ul sub care s-a desfăşurat serbarea de Crăciun a preşcolarilor din grupa mijlocie B, Grădiniţia cu program prelungit nr 20. Evenimentul, numit „E sărbătoare în cer şi pe pământ”, a adunat laolaltă părinţi, bunici, spiriduşi şi fulgi de nea, dornici să întâmpine iarna cu zâmbetul pe buze. Gheaţa a fost spartă chiar de profesorii-educatori ai grupei, Andrada Şulea (director al grădiniţei) şi Mariana Micorici, care, după defilarea în aplauze a spiriduşilor şi fulgilor de nea, au dat tonul serbării în vers rostit la microfon. Primii care au urmat exemplul educatoarelor au fost curajoşii spiriduşi, care au impresionat audienţa într-un recital de poezii rostite cu candoare. Au urmat fetiţele, graţioşi fulgi de nea, care au completat recitalul de poveste. Versurile piticilor au fost asezonate cu frumoase colinde şi împodobite cu veseli paşi de dans. Momentele atent pregătite au fost răsplătite chiar de Moş Crăciun, care a împărţit daruri tuturor, promiţând totodată că va reveni în casele copiilor, cu multe cadouri, în Noaptea de Ajun.

Până la venirea serii magice, copiii aşteaptă cu nerăbdare ca Moşul să le citească scrisorile compuse la clasă alături de educatoare.