Ovidiu Dăescu, viceprimarul municipiului Beiuș, ne-a oferit detalii despre demersurile pe care administrația locală le face în vederea identificării unei soluții pentru continuarea activității Clubului Copiilor și Elevilor.

După incendiul din 28 ianuarie a.c., când o parte a spațiului deținut de Clubul Copiilor și Elevilor în incinta Palatului Episcopal greco-catolic a fost mistuită de flăcări, s-a pus problema găsirii unui nou sediu pentru așezământul educațional menționat. Interlocutorul nostru a precizat că Episcopia greco-catolică nu a scos activitatea Clubului Copiilor și Elevilor din clădirea Palatului Episcopal de la Beiuș, dar aceasta este improprie în urma incendiului menționat, imobilul necesitând lucrări ample de reabilitare și consolidare. Viceprimarul Ovidiu Dăescu a declarat că Primăria Beiuș a inițiat negocieri în vederea continuării colaborării cu Biserica greco-catolică, administrația locală înaintând două propuneri în acest sens, și anume: reabilitarea clădirii de către Episcopia Greco-Catolică Oradea, după care aceasta să perceapă chirie Primăriei sau Primăria să renoveze imobilul și să nu mai plătească nicio chirie până la amortizarea investiției, totul urmând să facă obiectul unui contract de cesiune pe o perioada de minim douăzeci de ani. Până la primirea unui răspuns din partea Episcopiei Greco-Catolice Oradea, Primăria, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și cu conducerea Școlii Gimnaziale „Nicolae Popoviciu” Beiuș, a decis mutarea Clubului Copiilor și Elevilor într-un spațiu din cadrul unității de învățământ menționate. În acest sens, vineri, 30 septembrie, cu ocazia ședinței ordinare a Consiliului Local al municipiului Beiuș, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind darea în folosință gratuită a trei săli din incinta Școlii Gimnaziale „Nicolae Popoviciu” Beiuș, proprietar fiind municipiul Beiuș, Clubului Copiilor și Elevilor Beiuș pe o perioadă de un an.