Nu a fost zi de școală sâmbătă, nici de examen de capacitate sau bacalaureat, dar, totuși, pe holurile Colegiului Naţional „Samuil Vulcan” din Beiuș, mămici emoționate și-au însoțit copiii la o activitate foarte importantă ce arăta a examen: olimpiada de matematică, faza locală.

 

„Să n-ai emoții, Luca!”, îi spune Ramona Bota pe hol fiului ei, elev în clasa a V-a. „N-am, mami”, răspunde acesta, însă băiatului îi tremura puțin piciorul de agitație. Alături de atâtea mămici, un tătic apare și el între timp la amfiteatru cu Elena, fiica lui; supraveghetoarele imediat o îndrumă pe colega lui Luca: „Uite, în penultima bancă, lângă fetița cu ochelari.” Emoții mari: în scurt timp urmează să fie distribuite la fiecare clasă subiectele de către comisie. Elevii de clasa a V-a, bobocii olimpiadelor, aflați în amfiteatru își testează capacitățile în aceeași instituție ca și cei din toate clasele, de la a VI-a la a XII-a. Ei, bobocii, au fost în număr mare, 24 de participanți înscriși.

Elevii participanți nu sunt doar de la Samuil Vulcan ci de la toate școlile din oraș și din împrejurimi la această fază locală. De la Liceul „Nicolae Bolcaș” din Beiuș, spre exemplu, profesoara de matematică Ecaterina Domocoș are elevi participanți din clasele a IX-a respectiv a XII-a, iar cu unul dintre aceștia speră să ajungă la faza națională.

Din anul 2010, absolvenții CN Samuil Vulcan au acordat burse de merit pe discipline elevilor de clasa a XII-a, iar la matematică au înființat o bursă anuală, prof. Ban T. Florian, în memoria profesorului lor. Începând din acest an, absolvenții, pentru prima oară, au fost lângă elevi și cadre didactice chiar de la debutul olimpiadelor, în cazul de sâmbătă cea de matematică. „Dorim să observăm și să înțelegem mai bine olimpiadele ca proces și nu doar să fim prezenți prin procesul de acordare a burselor la sfârșit de an școlar. Aflăm deja că o zi ca cea de sâmbătă este un voluntariat pentru profesori și îi felicităm pentru aceasta. Considerăm olimpiadele ca un element valoros al învățământului românesc și încurajăm cât mai mulți elevi să participe”, spune Adrian Ciorna, președintele asociației Bunul Samaritean, administratorul programului de burse.

 

 

84 de elevi la faza locală

Cadrele didactice apreciază caracterul motivațional al programelor de burse; dar se lovesc de o problemă ce se accentuează anual. La faza locală au participat sâmbătă 84 de elevi la olimpiada de matematică și 33 la concursul „Adolf Haimovici”. „Scade numărul de elevi participanți prin descreșterea numărului de copii din școli, dar și prin lipsa de interes a copiilor. La matematică este necesară foarte multă pregătire pentru a avea performanță. Este ca o muncă de sclav și sunt tot mai puțini copii dispuși la un astfel de efort”, spune prof. Olimpia Copil, președinta comisiei ce organizează și supraveghează olimpiada.

Părinții așteaptă la sfârșitul examenului bobocii olimpiadei de matematică în curte. Filip Bogojel din clasa a V-a iese mai devreme și consideră că subiectele au fost ușoare. „Mulțumesc doamnei profesoare Dorina Popa care a făcut multă pregătire și s-a ocupat foarte mult de noi”, spune Filip. Prin studiul matematicii, el mărturisește cu candoare că „vreau să devin un om mare”. Dintre cei din a XII-a, elevul Robert Bolcaș, ieșit și el mai devreme din concurs, doritor a urma Facultatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca și familiar cu programele de burse, spune: „Matematica chiar îți dezvoltă logica și gândirea și un medic are nevoie de o logică și de o gândire foarte ascuțită.” Elevi ca Luca, Filip sau Robert sunt dintre cei din ce în ce mai puțini care se înhamă la olimpiade. Ar trebui încurajaţi mai mulţi copii să se îndrepte spre olimpiade. Pentru aceasta nu e suficient efortul profesorilor, ci și părinții trebuie să se implice. Copiii lor, mai instruiți fiind, vor avea acces la o viață mai împlinită profesional.

 

Scade numărul de copii în şcoli

Rămâne problema mult mai vastă subliniată de profesoarele Domocoș și Copil, scăderea numărului de copii din școli. Problemă ce ține de comportamentul întregii societăți față de copii. De la imigrația a milioane de români, foarte mulți cu copii cu tot, înscriși în școlile din țările de destinație, la nașterea de puțini copii per familie – „e greu azi să crești copii...” - în contextul creșterii fie a mărimii caselor sau apartamentelor pe care le avem, fie a mărimii sau calității mașinii personale în toate localitățile țării - pe scurt în contextul unei situații materiale net superioare anilor când se nășteau mulți copii și școlile erau pline.

Comportamentul nostru al tuturor este bine să se schimbe radical față de copii: să-i naștem mai întâi, să nu-i considerăm o povară ci o binecuvântare, să-i creștem și încurajăm cum fac părinții lui Luca, Filip sau Robert - să fie silitori, să îndrăznească să înveţe mai mult, să meargă la olimpiade unde învață un nivel superior al competiției premergătoare celei din viața reală, profesională. O absolventă de Samuil Vulcan, Adriana Vesa afirma recent: „Un plus major ce îl are învățământul românesc față de cel american este sistemul de olimpiade.” Adriana, mamă de elev de clasa a XII-a și matematician ea însăși, știe ce vorbește: și-a adus fiul, Tamio Nakajima-Vesa, de la o școală publică bună din Manhattan, New York, la Beiuș din clasa a II-a. Iar Tamio este olimpic naţional și internaţional la informatică în 2016. Acești copii sau adolescenți azi vor duce mâine România mai departe, iar viitorul țării și al comunităților noastre poartă niște nume simple: Luca, Robert, Filip, Tamio. Nici o sâmbătă ori după masă sacrificată de ei nu va fi în zadar. Să-i naștem deci, să-i creștem, să-i îndrumăm.