Împreună cu întreaga ţară, oraşul Beiuş şi Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” au omagiat 167 de ani de la naşterea marelui nostru Poet Naţional - Mihai Eminescu. Ce s-ar putea spune despre Mihai Eminescu, pentru a nu fi prea mult pentru cititorii noştri?

Am spune că Eminescu este unul dintre miturile naţionale, că a suferit pentru români ca şi Iisus pentru omenire, că îl cinstim cu adevărat dacă veghem şi nu lăsăm să ni se fure doinele odată cu întreaga ţară, că îl cinstim dacă îl învăţăm. De-a lungul anilor televiziunile au făcut sondaje pe stradă, întrebând când s-a născut Eminescu şi cerând trecătorilor să recite câteva versuri din Marele Poet. Puţini trecători ştiau răspunde sau declama. Am spus atunci că ignoranţa aceasta este consecinţa slăbiciunii şcolii româneşti. Aveai impresia că suntem un popor lipsit de cultură, că învăţământul nostru a scos analfabeţi de pe băncile şcolii. Înclinăm să credem că populaţia beiuşeană, elevii din oraşul nostru dovedesc mai mult patriotism învăţând bine pe poetul nostru naţional. Învăţaţi măcar o poezie pe lună din Eminescu! Am mai spune că Eminescu trebuie citit ca pe un contemporan al nostru pentru că el este etern şi nu este vetust, pentru că a fost un om moral, inteligent şi cultivat, pentru că a fost un ziarist pe care încă nu l-a egalat nimeni, pentru că articolele sale politice sunt de o foarte mare actualitate. Eminescu nu a fost un naţionalist şovin. El era un naţionalist pragmatic şi foarte inteligent; geniul său este o culme a normalităţii, de aceea noi ar trebui să fim contemporanii lui, ridicându-ne la înălţimea simţirii sale patriotice. Destinul lui Eminescu este, într-un fel, asemănător cu destinul poporului român, pentru că şi-a păstrat demnitatea în suferinţă. Pentru noi, Eminescu este un model, dar un model apăsător... Din acest motiv trebuie să-i asociem şi alte modele pe care le putem lua chiar din epoca lui: Caragiale şi Creangă. Apoi Arghezi, Bacovia, Blaga şi I. Barbu.

Am mai putea spune că în contul poetului se află un capital imens de idei, că eminescianismul e un bun comun care vine atât din poezia, cât şi din ziaristica lui, că poetul însuşi e un bun cultural comun prin viziunea poetică extraordinară, prin limbaj, „semnul celor aleşi”, că Eminescu se schimbă în mod continuu în conştiinţa noastră receptoare, în funcţie de cultura noastră, pentru că există oameni care l-au citit şi care nu l-au citit, care îl citesc şi care nu-l citesc. Încă o dată înclinăm să credem că elevii vulcanişti îl citesc şi îl vor citi, pentru că Eminescu este substanţa vie a culturii româneşti. De pildă, el a presimţit şi a prefigurat Simbolismul prin extraordinara muzicalitate a versurilor sale. Creator al unei opere ce străbate timpul, rămânând într-o perpetuă actualitate, Mihai Eminescu este considerat de atunci, de la 15 Ianuarie 1850 şi până astăzi, conform unei fericite sintagme călinesciene, Poetul Nepereche. Nu numai că a îmbogăţit enorm limba română literară, dar a folosit masiv cuvinte de origine latină, demonstrând asemănarea limbii române cu latina. Lucrul acesta se poate observa în întreaga sa creaţie. În 1932, când încheia lucrarea Viaţa lui Eminescu, George Călinescu scria: „Azi, însă, când poporul românesc, după o lungă robie dinăuntru şi din afară, a luat cunoştinţă de sine, chipul lunar şi amar zâmbitor al poetului îşi regăseşte puterea asupra sufletelor noastre şi el apare cel mai în stare să dea expresie simţurilor moderne şi româneşti şi, cu fluierul său poetic, să ducă năzuinţele noastre sociale pretutindeni, Peste ape, peste punţi,/ Peste codrii de pe munţi.”

Toate cele de mai sus au fost spuse de mari exegeţi ai lui Eminescu, iar noi le aducem, cu pioasă recunoştinţă pentru poet şi pentru exegeţi, în actualitate. Lunga timpului cărare a arătat că, în Colegiul beiuşean, Poetul Nepereche a devenit perechea sufletescă a vulcanişilor. La mijloc de ianuarie cinstim memoria băietului din Bucovina căruia, aşa cum arăta doamna profesor Elena Ojică, ursitoarele i-au dăruit la naştere harul poeziei şi dragostea de neam. Adresându-se publicului, vorbitoarea sublinia că Eminescu a fost ŞI POET, insistând asupra culturii de nivel universal, gândirii politice şi istorice a celui omagiat. Fără a scrie un tratat de istorie, Eminescu a fost istoricul care a pătruns adânc sensul devenirii noastre în timp, încifrând în metafore clipele de măreţie şi de restrişte ale românilor şi ale lumii. Un moment deosebit ne-a fost oferit de elevii clasei a VII-a, care au pus în scenă o dramatizare a basmului eminescian Borta vântului. Fâlfâirile copiilor coordonaţi de doamnele profesor Elena Ojică şi Diana Todor ne-au umplut sufletul de bucurie şi atunci când ne-au dăruit fluturaşi conţinând versuri eminesciene, repere din viaţa poetului, unele făcând referire la trecerea acestuia prin Beiuş şi Bihor, stihuri închinate celui omagiat. Şi atunci a fost vremea ca noi, profesorii, să ne împărtăşim.

În această zi de înălţare spirituală am asistat şi la alte evenimente aici, în Vulcania. Conducerea şcolii – doamna director Mihaela Ilieş şi domnul director adjunct Viorel Gavra, împreună cu profesorii Catedrei de Limba şi literatura română, care au pregătit evenimentul, prof. Ioana Schilinka, Elena Ojică, Diana Todor, Monica Cândea, Claudia Iagăr, Monica Simai, au inaugurat Cabinetul metodic de specialitate. Considerăm că eforturile domniilor lor nu sunt zadarnice. Asemeni înaintaşilor lor, aceştia continuă crezul ctitorului: Învăţătura înalţă şi fericeşte pe om, iar ... neamurile, cu cât sunt mai învăţate (...), cu atât sunt mai harnice, mai fericite şi mai înţelepte. Religia episcopului-ctitor a fost judecata înţeleaptă, altruismul, omenia, responsabilitatea, prietenia, spiritul de într-ajutorare şi respect, renumitul spirit vulcanist, perpetuat până în zilele noastre de către dascălii, elevii şi absolvenţii ctitoriei sale.

În acest spirit a fost omagiat profesorul Viorel Codreanu, la împlinirea vârstei de 70 de ani. Prin donaţia de carte a cunoscutului dascăl beiuşean a fost iniţiat Fondul de carte ştiinţifică şi metodică pentru studenţi şi profesori, care îi poartă numele, atât de util celor care doresc să se perfecţioneze profesional. Cu această ocazie, Conducerea şcolii şi colegii i-au decernat Placheta de Onoare „Vulcanist până în măduva oaselor”, pentru activitatea merituoasă desfăşurată în întreaga carieră de dascăl şi devotamentul faţă de valorile vulcaniste. Încă o dată, Colegiul vulcanist a devenit centru de propovăduire a binelui, a fericirii prin lumina cunoaşterii, aşa cum a dorit patronul spiritual al şcolii.

Considerăm că a fost o zi a bucuriei, a înălţării spirituale, a prieteniei, când elevilor şi dascălilor din Vulcania li s-au alăturat colegii aflaţi acum în vacanţa cea mare a binemeritatei pensii, dar şi invitaţii din şcolile beiuşene, care ne-au onorat cu prezenţa şi daruri. Beiuşenii ştiu să-şi cinstească concitadinii, pe aceia care lucrează în folosul comunităţii, care fac binele după putinţa lor. Beiuşenii ştiu să-şi cinstească personalităţile, între care Eminescu este culmea. Dar cel mai bun omagiu pe care îl putem aduce Poetului este să-i citim opera, să cunoaştem lucrarea sa din vremea trăirii pe pământ.