Iulian Balaj, primarul orașului Ștei, a enumerat principalele proiecte care se află pe agenda de lucru a administrației locale pentru acest an.

În condițiile scoaterii din funcțiune, cu ani în urmă, a sistemului centralizat de încălzire, bazat pe combustibil lichid, principala problemă a Șteiului este asigurarea energiei termice necesare consumului populației și agenților economici. De aceea, primarul Iulian Balaj ne-a dat informații despre stadiul introducerii gazului în oraș și despre pașii pe care autoritățile locale intenționează să-i facă în direcția finalizării lucrărilor. Edilul a precizat că firma MELFI, care trebuie să finalizeze proiectul alimentării cu gaz, este în întârziere și a ieșit din graficul lucrărilor, iar dacă până la vară, când expiră contractul dintre MELFI și Ministerul Energiei, lucrările nu vor fi terminate, autoritățile locale iau în calcul concesionarea distribuției gazelor în oraș. În această eventualitate, Primăria Ștei nu exclude chiar accesarea unui credit bancar. Alternativa, măcar parțială, la realizarea unei rețele de distribuție a gazului este, în opinia interlocutorului nostru, apa geotermală, în această direcție vizând obținerea licenței de explorare și apoi de exploatare de către Primărie. Primarul Iulian Balaj a enumerat și alte proiecte care sunt în atenția edililor: amenajarea lacului Ștei, a unui bazin de înot didactic, cu sprijinul Consiliului Județean și a unui centru balnear în incinta Colegiului Național „Avram Iancu”; valorificarea în scopuri medicale a fostului sediu al Băncii Agricole, imobil care a fost transferat spitalului orășenesc; implementarea unui proiect social (locuințe sau centru de zi) în fostul sediu al poliției; modernizarea Ștrandului Orășenesc Ștei; finalizarea a două mini-terenuri de sport pentru copii, unul în zona ANL și cel de-al doilea în zona blocurilor-turn, primele dintr-o serie de 5-6; continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș (străzi și trotuare pe strada Cuza Vodă) și reamenajarea zonelor verzi, în regie proprie, primele fiind cele din cartierul ANL. Nu în ultimul rând, Primăria Ștei are un proiect de înființare a unui parc industrial de peste 13 hectare, la marginea orașului, în proximitatea viitoarei șosele ocolitoare Beiuș-Ștei.