DECESE

* „Cugetă la cele de pe urmă ale tale şi-n veci nu vei păcătui”,

LUMINIŢA BÂC,

VIORICA FILDAN,

FLOARE SILAGHI,

FLOARE CREŢ.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului S.R.L.

 

* Ai fost mereu o luptătoare şi o învingătoare, iubita noastră mamă şi soţie,

DORINA BARNA,

în vârstă de 59 ani, dar ai pierdut cea mai grea luptă, cea cu viaţa. Nedrept şi mult prea repede! Înmormântarea are loc azi, 16 noiembrie 2016, ora 15.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Mami, te vom iubi mereu! Soţul Gheorghe şi fiica Dina. (2570)

 

* Suntem alături de unchii, verişorii şi nepoata noastră, la marea durere pricinuită de pierderea fiinţei noastre dragi,

DORINA BARNA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Pop Ioan, Anca, Macrina, Elena, Şerban şi Larisa. (2626)

 

* Gândurile mele se îndreaptă acum spre colegul meu Ilie Popa, acum la ceas de grea încercare când se desparte de scumpa lui mamă. Dumnezeu să-l întărească să treacă peste pierderea imensă, iar pe mama lui, Dumnezeu să o odihnească în pace. Octavian Bara, SC Auto Bara & Co SRL.

 

* Sincere condoleanţe colegului nostru Popa Ilie, acum când se desparte de scumpa lui mamă. Dumnezeu să o aşeze de-a dreapta Lui. Colectivul TESA, SC Auto Bara & Co SRL.

 

 

* Suntem alături de colegul nostru, Ilie Popa, acum când se desparte de cea care i-a dat viaţă. Dumnezeu să o aşeze în rândul drepţilor, iar pe colegul nostru să-l întărească să treacă cât mai uşor peste pierderea suferită. Gestiunea Dacia Service.

 

* Gândurile noastre se îndreaptă către colegul nostru Ilie Popa, acum când se desparte de scumpa lui mamă. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace! Colectivul Auto Bara & Co.

 

* Suntem alături de profesoara şi prietena noastră dragă, Rodica Ochiş şi de familia ei, apăsată de suferinţa pierderii celui care le-a fost soţ, tată şi bunic,

ing. DANIEL OCHIŞ,

al cărui suflet s-a înălţat la cer. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Daniel, Ştefan şi Ildi Caba. (2593)

 

* Un gând pios de mângâiere prietenei noastre Rodica Ochiş, la dureroasa despărţire de soţul drag. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Familia Hava Florian. (2602)

 

* Suntem alături de colega noastră, prof. Rodica Ochiş, în aceste momente dureroase când se desparte de soţul ei,

DAN OCHIŞ.

Dumnezeu să-i dea veşnică odihnă. Colectivul de cadre didactice al Şcolii Gimnaziale „Dacia” Oradea. (2603)

 

* Suntem alături de draga şi mult încercata noastră prietenă Rodica, acum, când vremelnic, se desparte de cel care i-a fost scump şi credincios tovarăş de viaţă,

DAN OCHIŞ.

Să-i fie ţărâna uşoară şi amintirea binecuvântată. Sincere condoleanţe întregii familii. Rodica şi Sică Măduţa. (2605)

 

* Suntem alături de voi, Rodica, Andi şi Diana, în marea durere pricinuită de plecarea la ceruri a scumpului vostru soţ şi tată,

ing. DAN OCHIŞ.

Dragul nostru prieten, ai plecat într-o lume mai bună mult prea devreme şi ne-ai lăsat să-ţi ducem dorul. Vor rămâne frumoasele amintiri. Nu te vom uita niciodată. Dorel şi Carmen Potra, Gabriela, Guido şi Patrick Vereş. (2627)

 

* Suntem alături de nepoata noastră Rodica şi familia, la dureroasa despărţire de soţul, tatăl şi bunicul drag,

ing. DANIEL OCHIŞ.

Odihnă veşnică. Fam. Belicciu Boris şi Hortenzia, Marincean Anca. (2628)

 

* A urcat la ceruri un om de aleasă omenie, un suflet iubitor, drag, bun şi blând, acesta a fost soţul meu,

IOAN LAZIE,

de 70 ani, sufletul meu pereche, care mi-a luminat viaţa timp de 42 ani. Îmi este greu să accept şi să cred că firul vieţii lui s-a rupt că boala cruntă şi necruţătoare l-a învins. Dumnezeu l-a luat la el, dar nimeni nu-l poate lua din inima şi sufletul meu, unde va rămâne veşnic. Înmormântarea va avea loc joi, 17 noiembrie, ora 12.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, să-i aşeze sufletul bun şi blând în Împărăţia Sa. Te voi plânge mereu! Pe veci tristă şi îndurerată soţia Rodica. (2597)

 

* Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme dintre noi. Te-am iubit prea mult şi te-am pierdut. Azi, nu mai eşti unde erai, dar vei rămâne veşnic în sufletul meu, îngerul meu drag. Îmi voi aminti mereu de chipul tău blând şi drag şi fiecare lumânare pe care ţi-o voi aprinde îţi va spune că te voi iubi mereu şi te voi păstra veşnic în suflet. Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte, scumpul meu tătic,

IOAN LAZIE.

În veci îndurerată şi nemângâiată, fiica ta, „Micuţa” Maria. (2598)

 

* Cu sufletul sfâşiat de durere şi ochii plini de lacrimi ne despărţim de o inimă bună, care a încetat să mai bată, un suflet bun care s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, tatăl şi socrul nostru,

IOAN LAZIE.

Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Fiica Sanda şi ginerele Marian. (2599)

 

* Un zâmbet larg, o mână care a ţinut în palma ei copiii, şi pe mine. Aşa a fost bunicul meu, căruia îi mulţumesc pentru toate amintirile frumoase pe care le voi purta, clipă de clipă, în suflet. Te voi iubi mereu,

BUBU

meu drag. Al tău scump nepot, Alex Dincă. (2600)

 

* În aceste momente de grea încercare împărtăşim durerea finilor noştri Sanda, Marian, Alex Dincă şi a vecinelor noastre Rodica şi Maria Lazie, acum când se despart de iubitul lor soţ, tată şi bunic,

IOAN LAZIE

(Bubu). Nu te vom uita niciodată. Mirela, Florin şi Alex Denuţa. (2601)

 

* Suntem alături de naşa noastră Rodica, în aceste momente grele când se desparte de soţul, tatăl şi bunicul drag,

IONEL LAZIE.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aline durerea familiei îndurerate. Fam. Tarcea Nicu, din Oradea. (2610)

 

* Cu adâncă durere şi regret ne luăm rămas bun de la cel care a fost naşul nostru, un suflet generos şi bun,

IOAN LAZIE.

Odihnă veşnică. Finii Georgia Serte şi Laurenţiu Tarcea cu familia. (2609)

 

* Cu inimile îndurerate, cu lacrimi şi tristeţe, ne luăm rămas bun de la verişorul nostru drag,

IONEL LAZIE.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Suntem alături de verişoara noastră Rodica şi familia ei, şi le transmitem sincere condoleanţe şi multă putere de a trece peste acest eveniment. Elena Negruţiu şi familia Doru Negruţiu. (2611)

 

* Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică verişorului nostru,

IONEL LAZIE,

plecat dintre noi, iar soţiei Rodica şi fiicelor Sanda şi Rodica, mângâiere şi alinare. Verişorii Anca şi Vasile Mlendea. (2617)

 

* Suntem alături de finii noştri, Rodica, Maria, Sanda, Marian şi Alex, în marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a celui mai bun soţ, tată, socru şi bunic, verişorul nostru drag,

IONEL LAZIE.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Monica, Teodora şi Maria Gale. (2619)

 

* Suntem alături de voi, la marea durere pricinuită de moartea tatălui, bunicului şi soţului drag, verişorul nostru

IONEL LAZIE.

Dumnezeu să-l ierte şi pe voi să vă mângâie. Leontina, Florina şi Răzvan. (2620)

 

* Ne despărţim cu tristeţe şi durere de bunul şi dragul nostru verişor,

IONEL LAZIE.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Ioan şi Florica Cristina cu familia. (2624)

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de bunul nostru verişor,

IONEL LAZIE.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Traian şi Eleonora Păşcuţ cu familia. (2625)

 

* Suntem alături de prietenii şi vecinii noştri, Radu, Alina şi Alexandra Popescu, în aceste momente de mare cumpănă şi durere pricinuite de dispariţia fulgerătoare şi prematură a celui care le-a fost tată, socru şi bunic,

VIOREL POPESCU.

Dumnezeu să-l odihnească. Tavi, Edit şi David Pop. (2606)

 

* Unica fiinţă de pe pământ şi unicul cuvânt de alinare este MAMA. Te-ai stins încet ca o lumânare sub privirile noastre neputincioase draga noastră mamă şi fiică,

VIORICA FILDAN,

de 61 ani. Înmormântarea va avea loc joi, 17 noiembrie 2016, ora 14.00, din Capela Haşaş. Fiica Marinela-Nicoleta Popa cu familia şi mama Floare Groza. (2615)

 

* Cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la cea care a fost sora, cumnata şi mătuşa noastră,

VIORICA FILDAN.

Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Împărăţia Cerurilor. Sora Livia Gherman cu familia. (2616)

 

* Suntem alături de colega noastră Livia Gherman şi de familia ei, acum când se desparte mult prea devreme de sora ei dragă,

VIORICA FILDAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea colegilor de birou din cadrul Consiliului Judeţean Bihor. (2608)

 

* Suntem alături de colega noastră Popa Marinela-Nicoleta, în marea durere pricinuită de moartea timpurie a mamei sale dragi,

VIORICA FILDAN.

Colegii din cadrul Serviciului de Stare Civilă-Primăria Oradea. (2629)

 

* Ai fost mereu o luptătoare şi o învingătoare, draga noastră soră şi mătuşă,

FLORICA SILAGHI,

născută Buzaş, dar ai pierdut cea mai grea luptă, cea cu viaţa, nedrept şi prea repede. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul alături de părinţii şi sora noastră. Sora Domnica, nepoţii Sergiu cu familia şi Valentin. (2614)

 

* Transmitem sincere condoleanţe lui Viorel Bodea şi familiei sale, la marea durere pricinuită de trecerea în veşnicie a celui care le-a fost tată, socru, bunic şi străbunic. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Seica Gheorghe şi Lucia.

 

* Cu durere în suflet anunţ trecerea la cele veşnice a dragei mele mame,

LUMINIŢA BÂC,

în vârstă de 62 ani. Înmormântarea va avea loc joi, 17 noiembrie, ora 15.00, din Capela Steinberger. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Dorin.

 

* O inimă a încetat să bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi, cu ochii în lacrimi ne despărţim cu greu de cea care a fost draga noastră,

LUMINIŢA BÂC.

Dumnezeu să te aşeze de-a dreapta Sa. Ana, Andra şi Adrian Ardelean. (2621)

 

* Ai fost mereu o luptătoare şi o învingătoare, dar ai pierdut cea mai grea luptă draga mea prietenă,

LUMINIŢA BÂC,

aceea cu viaţa. Mă rog la Dumnezeu să te aşeze printre aleşii Lui. Nu te voi uita niciodată scumpa mea prietenă. Anca Cornea. (2623)

 

* Sunt alături de tine, Dorin, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a mult iubitei tale mame,

LUMINIŢA BÂC.

Dumnezeu s-o odihnească. Buni Erbaşu. (2622)

 

* Vestea trecerii în veşnicie a colegului nostru de liceu

PAVEL ROMAN,

ne-a întristat profund. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei îndurerate, alinare sufletească. Îi vom păstra o vie amintire. Florin Begher, Nelu Raţ, Laurenţiu Droj, Ghiţă Costin. (2631)

 

* Un gând de mângâiere şi compasiune pentru voi, Sârb Ciprian cu soţia Simona şi strănepoata Mara, la decesul celei care a fost

MARIA MATEI.

Asociaţia de Proprietari I.P. 3. (2632)

 

* Un ultim rămas bun celei care a fost prietena noastră dragă

LUMINIȚA BÂC.

Sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune familiei îndoliate. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Prietenii, familia Ciontea. (6135)

 

* Piom omagiu și imense regrete la despărțirea de draga mea prietenă

LUMINIȚA BÂC.

Dumnezeu să te odihnească alături de cei buni. Sincere condoleanțe familiei. Prietena Ioana Tirea. (6136)

 

* Suntem alături de colega noastră, Sanda Dincă, și familia ei, la marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegele de la Oficiul Poștal nr. 9 Oradea. (6133)

 

* Suntem cu tot sufletul alături de Ana Popescu, Radu, Alina și Alexandra, în copleșitoarea durere a despărțirii de

VIOREL POPESCU,

soț, tată, socru și bunic. Dumnezeu să-l cheme în Rai pe

VIOREL.

Fam. Gavril Cornuțiu.

 

 

 

 

 COMEMORĂRI

* Au trecut patru ani de a plecarea ta în eternitate, dar amintirea și neuitarea rămân vii în inima mea, dragul meu soț iubit și respectat

dr. ec. NISTOR CORDAȘ.

Profesionalismul, conștiinciozitatea, bunătatea sufletească, sfaturile tale au fost mereu un exemplu de urmat pentru întreaga familie și nu în ultimul rând pentru bihoreni care te-au prețuit și apreciat atât de mult. Dormi în liniște și pace, suflet deosebit de bun și nobil. Soția. (6137)

 

 

* Au trecut 19 ani de când:

„La un mormânt păzit de-o cruce

Dorul de măicuţă dulce mă aduce

Să-i pun pe mormânt o floare

Să-i aprind o lumânare,

Să-i spun durerea ce mă doare

Că ai fost sprijin şi mângâiere

La toate necazurile mele.

Mi-e dor măicuţă de vocea ta

Căci doar noaptea în vis te mai pot vedea”

FLOAREA OLA,

din Ateaş. Pentru dragostea cu care ne-ai înconjurat îţi mulţumim şi ne rugăm să ai odihnă binemeritată. Fiica Mărioara Şerfezi cu familia. (2613)