DECESE

 

* „Toate sunt cu putinţă credinciosului”. - (Marcu 9, 23).

AUREL CRIŞAN,

IOAN VAIDA,

AUREL OMUŢ,

IORDAN ZOSIM,

LAJOS NABOSNYI,

FERENC MEŞTER,

ECATERINA SARKADI,

ROZALIA SZABO.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.

 

* Cu o mare tristeţe şi durere în suflet mă despart de cel care a fost un soţ iubitor timp de 41 de ani şi 9 luni. Doream din suflet să ajungem la frumoasa aniversare de 50 de ani de căsnicie, dar o scurtă şi nemiloasă boală, l-a luat de lângă mine, pe dragul meu soţ

GHEORGHE STANA

(GIGI), fost angajat la D.S.P. (Sanepid). Stâlpul are loc azi, 3 martie 2017, ora 17.00 la Capela Orăşenească. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 4 martie 2017, ora 14.00, din Capela Orăşenească. Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Nu te voi uita niciodată. Pe veci îndurerată a ta soţie, Doina-Mariana Stana. (1836) 

 

* Dragă tată şi bunic, 1 martie, ziua nepoatei tale a fost o zi tristă pentru noi. Am fi vrut să fii alături de noi la aniversarea nepoatei tale mult adorate, dar boala nemiloasă a fost mai puternică. Am fi vrut să ne sărbătoreşti aşa cum îţi plăcea, să ne faci câte o surpriză plăcută, dar de data aceasta a fost o surpriză nedorită şi neplăcută, dragul nostru tată şi bunic

GIGI STANA.

Te vom iubi şi nu te vom uita niciodată. De acolo de unde eşti sperăm să ne veghezi. Dumnezeu să te odihnească în linişte şi pace! Fiica Laura şi mult iubita ta nepoată, Antonia Sorana Stana. (1837) 

 

* În aceste momente pline de durere sunt alături de sora mea Doina, de nepoatele mele, Laura şi Antonia, acum când se despart pentru totdeauna de soţul, tatăl şi bunicul iubitor

GIGI STANA.

GIGI

dragă, pentru tot ce ai făcut pentru mine şi familia mea îţi mulţumesc, pentru că ai fost alături de mine la bine şi la rău, timp de peste 44 de ani, de când am devenit cumnaţi. Să ai parte de odihna binemeritată! Cu durere, cumnata văd. Bei Silvia cu fiul Sebi, împreună cu soţia Claudia şi copiii Răzvan şi Rareş. (1825)

 

* Suntem alături de verişoara noastră, Doina Stana cu familia, la trecerea în nefiinţă a soţului, tatălui şi bunicului drag

GHEORGHE STANA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Verişorii Maria Pantea cu familia şi Traian Meşter cu familia. (1835)

 

* Împărtăşim durerea mătuşii noastre, Doina Stana cu familia, la trecerea la cele veşnice a soţului, tatălui şi bunicului drag

GHEORGHE STANA.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică! Nepoţii Lia Gasem cu familia, Dana Bush cu familia, Stelian Meşter cu familia, Alina Popa cu familia. (1834)

 

* Sincere condoleanţe şi gânduri de alinare pentru Antonia, Laura şi Mariana, în acest moment greu, dispariţia celui care a fost bunic, tată şi soţ,

GHEORGHE STANA.

Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun şi generos! Fam. Mateaş Petru. (1844)

 

* Regretăm nespus trecerea la cele veşnice a bunului nostru prieten de-o viaţă, om de mare omenie,

GIGI STANA.

Condoleanţe şi mângâiere Marianei-soţie, Laurei-fiice şi Antoniei nepoţică iubită. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa! Costel, Luci şi Cristi Obreja. (1850)

 

* Cu multă tristeţe anunţăm trecerea în nefiinţă a celui ce a fost un bun soţ, tată, socru şi bunic,

COSTICĂ STĂNESCU.

Înmormântarea are loc azi, 3 martie, ora 12.00, la Capela Haşaş, Cimitirul Rulikowski, Oradea. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Stănescu.

 

 * În aceste momente grele şi pline de tristeţe împărtăşim durerea mătuşii noastre Constanţa, când se desparte de soţul drag

COSTICĂ STĂNESCU

(COSTEL).

Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fam. Ioan şi Ofelia Popa. (1793)

 

*  În aceste clipe de nemărginită durere, când se despart de tatăl, socrul şi bunicul drag

COSTICĂ STĂNESCU,

suntem alături de finii şi verişorii noştri, Mihai, Oana şi Larisa şi rugăm pe bunul Dumnezeu să vă dea alinare şi putere să depăşiţi aceste momente grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ioan şi Ofelia Popa. (1792)

 

* Suntem alături de mătuşa Constanţa precum şi alături de Mihai, Oana şi Larisa, în aceste clipe grele pricinuite de despărţirea de cel care pentru noi a fost,

unchiul COSTEL.

Dumnezeu să-i dea odihna veşnică. Adina Dragotă şi Delia Radziuk cu familiile. (1791)

 

* Suntem alături de familia doamnei Stănescu Constanţa, la dureroasa despărţire de soţul drag, cel care a fost,

COSTICĂ STĂNESCU.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Sincere condoleanţe. Familia Silaghi Leontin. (1808)

 

* Fie ca lumina veşnică să-i însoţească sufletul bun spre ceruri, iar Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Sa, pe cel care a fost

PETRU GURĂU,

de 87 ani. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică! Înmormântarea va avea loc joi, 9 martie, la ora 11.00, de la Capela Haşaş, Cimitirul Municipal Oradea. Fiul Călin, nora Adriana şi familia. (1811)

 

* Sincere condoleanţe şi un gând de alinare pentru colega mea Cristina Hora, acum când se desparte de tatăl său drag. Dumnezeu să-l ierte şi să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Cornel Antal. (1810)

 

* Sunt consternat de moartea fulgerătoare a prietenului meu,

ATTILA SZEKELY.

Cei care te-au cunoscut rămân cu multe regrete în suflete. Dumnezeu să te odihnească în linişte şi pace. Pavel Mercea. (1809)

 

* Suntem alături de colega noastră educatoare Trif Rodica, la marea durere pricinuită de decesul soţului drag. Colectivul Grădiniţei nr. 53 Oradea. (1813)

 

* Deplâng trecerea la cele veşnice a domnului învăţător

FLORIAN ANDRAŞ,

primul meu dascăl. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Transmit sincere condoleanţe familiei îndoliate. Florica Hadade. (1818)

 

* Un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer lăsând în urmă multe lacrimi şi un gol imens în sufletele noastre. Profund îndureraţi ne luăm rămas bun de la scumpul nostru soţ, tată, socru, bunic şi străbunic,

prof. AUREL CRIŞAN,

în vârstă de 83 de ani. Pentru dragostea pe care ne-a purtat-o şi grija cu care ne-a înconjurat va rămâne mereu în sufletele noastre. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 3 martie, ora 13.00 din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Soţia Ana şi fiul Gelu cu familia. (1814)

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de scumpul nostru bunic şi străbunic,

AUREL CRIŞAN,

care a plecat la cele veşnice. Nu vom uita privirea caldă şi bucuria cu care ne primeai. Ne vom ruga bunului Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul între aleşii Săi! Nepoţii Gelu şi Nadina cu familiile lor. (1815)

 

* Suntem alături de voi, Anuţa şi Gelu, acum la despărţirea de dragul vostru soţ, tată, bunic şi străbunic,

prof. AUREL CRIŞAN

şi vă împărtăşim durerea şi adânca tristeţe. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Angela şi Şerban Pantea. (1820)

 

* În aceste clipe de grea încercare suntem alături de draga noastră verişoară şi mătuşă Anuţa şi fiul său Gelu, acum când se despart de cel care a fost un soţ şi tată iubitor, profesorul

AUREL CRIŞAN.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe. Fam. Toderici şi Păcurariu. (1821)

 

* Cu inima îndurerată mă despart de cumnatul meu drag

AUREL CRIŞAN.

Dumnezeu să îl odihnească în pace, iar pe cumnata mea şi familia ei să îi mângâie. Viorica Crişan. (1823)

 

* Cu sufletele cuprinse de durere şi lacrimi în ochi ne despărţim de bunul nostru unchi

AUREL CRIŞAN.

Te vom păstra mereu în inimile noastre rugându-L pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar pe mătuşa şi verişorii Gelu şi Maricica cu familiile lor să-i mângâie. Nepoţii Ulici Vali şi Jan, Călin şi Ciprian cu familiile lor. (1822)

 

* Cu gânduri sincere de alinare suntem alături de naşa noastră Ana, de Gelu, Maricica şi copiii lor, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a naşului nostru drag,

prof. AUREL CRIŞAN.

Va rămâne viu în inimile noastre. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă între aleşii Săi, iar celor rămaşi mângâiere sufletească. Fina Maria, Claudia şi Alin Laza cu familiile. (1840)

 

* Ni se sting, rând pe rând, luminile şi rămân sufletele cernite prin pierderea celor care ne-au dat viaţă. Suntem alături de finii noştri Gelu şi Maricica Crişan regretând dispariţia

prof. AUREL CRIŞAN.

Întreaga consideraţie faţă de devotamentul şi dăruirea de excepţie a distinsei doamne Ana Crişan. Naşii Ionel şi Rodica Ungur. (1831)

 

* Pios omagiu şi neştearsă amintire celui care a fost bunul şi dragul nostru vecin,

prof. AUREL CRIŞAN.

Dumnezeu să vă odihnească în linişte şi pace. Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune întregii familii. Vecinii de scară. (1841)

 

* Ne alăturăm cu toată compasiunea şi toate gândurile de alinare sufletească de verişoara şi mătuşa Ana Crişan, de nepotul şi verişorul nostru Gelu Crişan cu întreaga familie, acum când se despart de cel care le-a fost soţ, tată şi bunic

AUREL CRIŞAN.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Verişoara Leuca Floare, împreună cu copiii Leuca Ioan cu familia, Prodea Ileana cu familia, Prodea Şerban cu familia. (1842)

 

* Cu multă durere în suflete ne luăm rămas bun de la omul pe care l-am preţuit foarte mult, naşul nostru,

AUREL CRIŞAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Împărtăşim durerea familiei şi îi transmitem sincere condoleanţe. Finii Viorel şi Rodica Hodiş.

 

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru buna mea prietenă Ana şi copiii ei, acum când se despart de dragul lor soţ, tată şi bunic

AUREL CRIŞAN.

Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică, dragul meu prieten! Valerica. (1851)

 

* Rămân cu amintiri dragi, acum când mă despart de bunul meu prieten și coleg,

prof. AUREL CRIȘAN.

Pentru buna și distinsa lui soție Any, un gând de alinare și încurajare. Condoleanțe întregii familii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Aurel Pereț. (213)

 

* Cu gânduri sincere de alinare și mângâiere, sunt alături de soția Ana și toată familia, în aceste clipe de durere pricinuită de trecerea la cele veșnice a iubitului soț, tată, socru, bunic și vărul meu,

prof. AUREL CRIȘAN.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică, iar familiei alinare și putere pentru a depăși această grea încercare. Sincere condoleanțe. Ana Moț cu întreaga familie. (214)

 

* Toată compasiunea şi sincere condoleanţe prietenei noastre, Nabosnyi Ecaterina şi mamei sale Vera, în aceste clipe grele la despărţirea de soţul şi ginerele lor drag

LUDOVIC NABOSNYI.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Luca şi Ovidiu Sur cu familiile. (1832)

 

* Cu adâncă tristeţe ne despărţim de distinsul şi stimatul nostru coleg,

ing. LUDOVIC NABOSNYI.

Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei îndurerate, în acest moment de grea încercare. Foştii colegi de la I.C.E.P.A.L.U Oradea. (1830)

 

* Suntem alături de vărul şi unchiul nostru, Traian cu familia, la despărţirea de mama dragă şi unchioaia noastră

MARIA BUCUREAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Vărul şi nepotul Victor cu fiul Cosmin. (1839)

 

* Cu durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a dragului nostru

IULIU EMERIC RACZ,

în vârstă de 81 ani. Înmormântarea are loc azi, 3 martie, ora 15.00 din Capela Steinberger. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Jancsi, Delia, Cyndi, Bubu, Saveta.

 

COMEMORĂRI

* Au trecut 6 săptămâni de lacrimi şi durere sfâşietoare de când a plecat pe ultimul drum dragul nostru soţ şi tată,

SAMUIL POTRA.

Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 4 martie 2017, ora 10.00, la Biserica Ortodoxă din Sântandrei. Dormi în pace, suflet drag, nu te vom uita niciodată. Familia, în veci îndurerată.

 

* Cu inimile îndurerate ca în clipa despărţirii anunţăm că se împlinesc 6 săptămâni de când draga noastră soţie, mamă, soacră şi bunică dragă,

FLOAREA BONŢA,

a trecut la cele veşnice. Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet drag şi bun. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 4 martie, ora 9.00, la Biserica „Sf. Nicolae” din Ioşia. Nu te vom uita niciodată. Veşnic îndureraţi, cei care îţi vor duce dorul, soţul Alexandru, fiul Sandu, nora Simona, nepoţii Bogdan şi Alexandru.

 

* Se împlinesc 6 luni de când cea mai dragă ființă a noastră

SCÂNTEIOARA TEODORA CORNEA

a plecat dintre noi. Durerea noastră este un izvor nesecat, asemeni timpului, nu se vindecă, ci  se adâncește. Ai plecat cu păsările călătoare, în septembrie şi  ele se întorc fără tine...

 “Ce dacă vine primăvara

Atâtă iarnă e în noi

Că martie se poate duce

Cu toţi cocorii înapoi.” (A. Păunescu)

 

Iată-ne în ceas de primăvară

Te comemorăm, draga noastră

SCÂNTEIOARĂ.

Îngenunchem şi ne rugăm doar pentru tine

Sperăm că unde eşti îţi este bine.

 

Nicio primăvară nu va mai fi la fel

Şi niciun anotimp în care tu nu eşti în el.

Oricâte zile vom trăi noi fără tine

Te vom purta în suflet ca pe o icoană vie.

 

E ziua ta de naştere în 5 şi sper că-n Cer e sărbătoare,

Dar pentru că tu nu eşti cu noi, aici e jale mare.

Îţi dorim să trăieşti, printre îngeri, anotimpul iubirii

Să te-nalţi tot mai sus în lumina veşniciei!

Te vom pomeni, te vom plânge, te vom iubi mereu! Parastasul va avea loc  la Biserica „Sf.Gheorghe”, duminică, 5 martie, ora 12.00. Mama, sora Adriana, alături de soțul ei, Alin. (1852) 

 

* Cu aceeaşi mare durere reamintesc tuturor celor care l-au cunoscut, că azi, 3 martie 2017 se împlinesc 30 de ani, de când într-o noapte friguroasă de început a lui martie 1987 închidea ochii pentru totdeauna în drum spre spital, un tată minunat şi un bunic deosebit,

TEODOR ŞANDOR,

născut în Cheriu. În toţi aceşti ani, te-am purtat în inima mea, alături de mama, cu mult dor, respect şi dragoste, mulţumindu-vă pentru sacrificiile făcute de voi în viaţă, pentru ca noi, copiii voştri să avem o bucată de pâine în mână. Vă mulţumesc pentru multele zile şi nopţi fără odihnă, ce le-aţi petrecut alături de nepoţii voştri, în primii lor ani de viaţă, cu multă-multă dragoste şi răbdare. Să-ţi fie, tată drag, somnul liniştit şi ţărâna uşoară, alături de mama

ANA,

de feciorul tău,

AUREL

şi de bunica

MĂRIUŢA.

Dumnezeu să vă ierte! Fiica Maria Şandor-Pascu, din Sînmartin, cu fiicele Diana şi Adriana, cu familiile lor. (1837)

 

* Azi se împlineşte un an de când cel pe care l-am iubit atât de mult, soţul, tatăl, socrul şi bunicul nostru drag

GHEORGHE ABRUDAN

a plecat de lângă noi. Pentru bunătatea şi dragostea cu care ne-a înconjurat păstrăm în inimile noastre chipul său blând şi presărăm din buchetul neuitării lacrimi şi flori pe tristul său mormânt. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace! Soţia Florica, Geanina şi George cu familiile. (1849)

 

* A trecut un an de lacrimi şi dor de când l-am condus pe drumul fără întoarcere, pe iubitul nostru soţ şi tată,

DIONISIE COSTE.

Nimeni şi nimic nu va putea umple golul rămas în inimile noastre. Mulţumim celor care ne vor fi alături la parastasul ce va avea loc sâmbătă, 4 martie 2017, la Biserica „Izvorul Tămăduirii”. Soţia Daniela şi fiul David. (1845)

 

* S-au scurs 17 ani de când un suflet drag şi bun s-a ridicat la cer, scumpul meu fiu

CORNEL GHENGHIU

la 31 de ani, totodată şi tatăl său în urmă cu 8 ani,

NICOLAE GHENGHIU,

73 ani. Părintele Ceresc să vă odihnească în pace şi linişte. Mama şi soţia Lenuţa, în veci nemângâiată. (1802) 

 

* Prezent în gândurile mele, aduc un omagiu de preţuire, la 6 ani de la plecarea în veşnicie a dragului meu soţ,

TEODOR FĂRCUŢA.

Dumnezeu să te ierte pentru sufletul tău bun, cald şi iubitor. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 4 martie 2017, de „Sf. Teodor”, la Biserica din Şumugiu. Soţia Floarea. (1773) 

 

* Se spune că timpul vindecă orice rană. Dar rănile noastre dor şi sângerează la fel de tare ca în urmă cu 2 ani când l-am pierdut pe dragul nostru fiu, frate şi nepot

ADRIAN-MARIO,

la 27 de ani. Dumnezeu să te aibă în paza Lui, iubitul nostru! Pe veci îndureraţi, mama, Sergiu, Dorin şi bunica Maria. (1665)

 

* Neuitare, durere, lacrimi şi dor la împlinirea a 5 ani de la trecerea în veşnicie a dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic

TEODOR CRĂCIUN (UCU).

Parastasul va avea loc sâmbătă, 4 martie 2017, ora 9.00, la Biserica „Sf. Vineri”, Parcul Ţăranilor, preot Ştefan Blaga. Nu te vom uita niciodată. Soţia Doina, fiul Florin cu familia, fiica Mihaela cu familia. (1728)

 

* Amintiri duioase, gânduri dragi, lacrimi pe obraji şi mult dor simţim şi acum la 40 de zile de la plecarea în veşnicie a scumpului nostru soţ, tată, frate şi cumnat

FLORIAN CREŢ.

Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Parastasul va avea loc sâmbătă, 4 martie 2017, la Biserica de lemn din Hidişelu de Sus. Familia îndurerată. (1779)

 

* Încă aşteptăm să ne mai întâmpine cu dragoste, un zâmbet cald şi un sfat bun cei care ne-au fost cei mai buni părinţi, bunici, socri şi străbunici,

MARIA

şi

PETRU GRAVA.

Slujba de pomenire (4, respectiv 6 ani) va avea loc sâmbătă, 4 martie, ora 9.00, la Biserica din Velenţa. Dumnezeu să-i odihnească-n pace! Copiii Dorina, Petrică şi Cristian, cu familiile. (1787)

 

* Cu inimile îndurerate anunţăm împlinirea a 6 săptămâni de la decesul mamei şi bunicii dragi,

ANA BALOG.

Parastasul va avea loc duminică, 5 martie, ora 12.00, la Biserica din Păuşa. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiicele Lucica şi Maria cu nepoţii şi strănepoţii. (1745)

 

* Au trecut 6 luni de lacrimi şi durere în suflete, de la despărţirea de scumpa mea soţie,

VIORICA MADA.

Cât voi trăi lacrimile nu se vor opri. Dumnezeu să-ţi primescă sufletul în Împărăţia Cerurilor. Parastasul va avea loc duminică, 5 martie 2017, la ora 10.00, la Mănăstirea Greco-Catolică din Rogerius. Soţul Vasile Mada. (1812) 

 

* Au trecut 6 ani de când dragul nostru frate, cumnat şi unchi,

VICTOR POPA,

a plecat la cele veşnice. Parastasul va avea loc duminică, 5 martie 2017, la Biserica Ortodoxă din localitatea Drăgeşti. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia. (1817)

 

* Se împlinesc 40 de zile de când a încetat să mai bată inima scumpei noastre mame, soacre şi bunici,

MAGDALENA OPRIŞ,

lăsând în urmă un gol imens şi multă tristeţe. Pentru dragostea cu care ne-ai înconjurat şi ocrotit vei rămâne mereu în inimile noastre. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 4 martie, ora 9.00, la Biserica Albastră, din Oradea. Familia, veşnic îndurerată. (1816)

 

* „Să-mi faci te rog, o bucurie

Şi să-mi zici ca-n copilărie,

La cimitir, când vii la mine,

TĂTICULE, mi-e dor de tine.

Se împlineşte un an de când scumpul nostru tată, socru, bunic şi străbunic

DUMITRU GHITEA,

a trecut la cele veşnice. Despărţirea aceasta vremelnică este alinată de amintirea celui care ne-a luminat viaţa. Gândurile noastre se îndreaptă către el, ne rugăm pentru liniştea lui, iar imaginea lui va rămâne mereu vie în amintirea noastră. Dorim să amintim că se împlinesc 3 ani de când scumpa noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică,

ANA GHITEA,

a plecat de lângă noi. Să vărsăm o lacrimă de durere şi apoi să o ştergem, încet cu dosul palmei, să ne amintim zâmbind cât de frumoase şi unice au fost momentele petrecute cu ei, să spunem tuturor ce oameni minunaţi au fost şi să spunem: „Ne e dor de voi...” Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 5 martie 2017, la biserica din satul natal Ateaş. Vă mulţumim tuturor celor care le veţi păstra un moment de aducere aminte. „Trăim după moarte doar prin amintirile celorlalţi despre noi...”. Familia. (1806) 

 

* Te-am pierdut în urmă cu 23 de ani. De atunci, doar amintirile şi clipele frumoase, pe care le-am trăit alături de tine în cei 16 ani, stau şi acum mărturie cât de mult te-am iubit, cât de mult ne lipseşti, dragul nostru fiu şi frate

BRUNO DERER.

Ţi-aducem flori, ţi-aprindem lumânări printre zecile de ghiocei înfloriţi pe mormântul tău şi înălţăm o rugă către Dumnezeu să-ţi vegheze somnul printre îngeri. Dormi în pace,

BRUNO

drag! Mama, tata şi surioara ta, Beatrice. (1838)