Escrocii găsesc mereu metode și mijloace pentru a-și satisface interesele, călcând în picioare toate normele moralei și demnității umane și găsind, la diferite nivele ierarhice ale administrației centrale și locale, indivizi lacomi, care se lasă corupți de magia „banilor fără miros”, sperând că nu vor fi descoperiți niciodată.

 

Numai corupția la nivel înalt a adus industria românească în starea jalnică în care se găsește, în urma privatizării frauduloase, numai corupția a adus falnicii noștri munți în starea de dezastru în care se găsesc, ca urmare a exploatării lor nemiloase, numai corupția a contribuit la secătuirea bogățiilor subsolului, numai corupția a făcut posibilă ciuntirea din teritoriul țării a mii și mii de metri pătrați de terenuri agricole, atentând, de fapt, la dreptul nostru la o viață demnă, căci nu peste mulți ani va trebui să apelăm la străini, pentru a ne procura hrana cea de toate zilele.

Dicționarul Limbii Române Moderne (DLRM) definește corupția ca o „stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie și de la îndatoriri”. Corupția a luat o atât de mare amploare, încât putem spune, fără teama de a greși, că a devenit un „cancer național”, o caracatiță cu tentacule ce au pătruns în toate sferele vieții economico-sociale, o pecingine, o boală cronică împotriva căreia Justiția, prin instituțiile specializate, are de dus o luptă dură și de lungă durată, pentru a o stârpi. Formele de manifestare a corupției în țara noastră sunt multe și variate, dar cele mai frecvent utilizate sunt mituirea, traficul de influență, abuzul în serviciu, evaziunea fiscală, șantajul, coruperea și exploatarea sexuală a minorilor, prostituția, traficul de copii și de organe etc...

Mituirea constă în darea de bani sau alte bunuri unei persoane, în scopul de a o corupe ca să facă sau să nu facă un anumit lucru. Traficul de influență constă în folosirea de poziția în societate pentru a facilita rezolvarea unei probleme pentru cineva. Abuzul în serviciu este delictul săvârșit de o persoană prin depășirea atribuțiilor sale și însușirea, înstrăinarea sau folosirea în alte scopuri decât cele indicate ori întrebuințarea fără măsură (în exces) a unui lucru. Evaziunea fiscală constă în sustragerea de la obligațiile fiscale a unei persoane juridice sau fizice. Șantajul constă în constrângerea exercitată de cineva asupra cuiva prin amenințarea cu divulgarea unui secret sau prin alte mijloace de intimidare, pentru obținerea unor foloase materiale sau sentimentale.

Un subiect controversat, deschis și discutat în ultima vreme este abuzul de putere, adică imixtiunea unei puteri a statului în treburile altei puteri a statului, prin ignorarea reglementărilor și prevederilor constituționale în domeniu. Dacă se ține seama de definiția din DLRM, o putere a statului, respectiv DNA, poate să intervină și să cerceteze o altă putere a statului, respectiv Guvernul, numai dacă acesta s-a abătut de la moralitate, de la cinste, de la datorie și de la îndatoriri. Sub nicio formă nu are dreptul să verifice necesitatea și oportunitatea unui act administrativ, respectiv o hotârâre sau ordonanță de guvern, lucru susținut cu fermitate și de Curtea Constituțională a României, forul chemat să apere Constituția țării. Suspiciunea de imoralitate a Guvernului vine de la faptul că acea OUG 13 a fost adoptată în miez de noapte, în fugă și pe ascuns, fără dezbatere publică. S-a suspicionat, însă, că motivul adevărat a fost altul și anume salvarea de la închisoare a unor persoane condamnate sau în curs de cercetare și judecată din rândul partidului la putere, ceea ce ar putea constitui, într-adevăr, o abatere de la moralitate, deci un act de corupție, lucru destul de greu de dovedit dacă guvernul are argumente puternice care să susțină netemeinicia suspiciunii. Este indubitabil că lupta împotriva corupției trebuie continuată cu fermitate și cu tenacitate, dar și cu profesionalism, pentru a se evita abuzul de putere și imixtiunea unei puteri în treburile altei puteri a statului.

În același timp, această luptă nu trebuie transformată într-o acțiune festivistă, cu mult tam-tam, cu o popularizare excesivă în afara țării, blamându-ne singuri și atribuindu-ne apelativul de „corupții Europei”, deoarece acest fenomen nu este un fenomen românesc, el fiind propriu multor țări, chiar mai civilizate. Delațiunea, care a devenit un „sport național”, nu trebuie să primeze în actul de justiție, ci probele reale, palpabile, astfel ca să nu se mai întâmple să fie condamnați oameni nevinovați, cărora li se poate distruge viața, familia, sănătatea, cariera. Este cazul ca Justiția să nu mai fie percepută ca o sperietoare și factor de stagnare a bunului mers al activității economico-sociale, astfel ca celor care lucrează în administrația centrală și locală să nu le mai fie teamă să ia anumite decizii, sau să semneze anumite documente, ce ar putea fi interpretate ca abuz în serviciu. De asemenea este necesar ca, în cel mai scurt timp, să se facă lumină în legislația românească, atât de voluminoasă, alambicată și interpretabilă, astfel încât nimeni să nu mai poată fi pedepsit pe nedrept. Nu orice greșeală făcută fără intenție la serviciu trebuie interpretată ca abuz în serviciu, ci trebuie tratată în conformitate cu prevederile Codului Muncii și pedepsită ca atare, să nu fie băgat cineva la  „zdup” pentru o greșeală minoră, căci și așa sunt pline, până la refuz, penitenciarele. Pe de altă parte, se impune ca funcțiile publice de la toate nivelele ierarhice să fie ocupate numai de oameni bine pregățiti în domeniu, cinstiți și responsabili și nu de indivizi proveniți din clientela politică a partidului aflat la putere și care n-au nimic comun cu funcția respectivă. Dacă sunt profesioniști și cunosc legislația în domeniu, n-au de ce să le fie teamă că vor greși. În același timp, Justiția trebuie să fie corectă, dreaptă, imparțială și neinfluențabilă să fie într-adevăr „oarbă”, să păstreze aceeași măsură pentru toți, indiferent din ce parte a eșichierului politic se află, iar pedepsele să fie drepte, de necombătut și pe măsura faptelor. Legea și numai legea trebuie să-și spună cuvântul.