Este România o democraţie? Categoric nu este. De ce? Condiţia fundamentală a unei democraţii este egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii. La noi există excepţii.

Nu doar imunitatea ordinară a strecuraţilor sub umbrela protectoare a Parlamentului, dar există şi tot felul de excepţii sau de drepturi de excepţie, cu adaosuri la salarii, sau alte drepturi, unele justificate, altele nu. Există o ierarhie a salariilor în funcţie de semnificaţia şi valoarea socială a muncii? Unde? În mod absolut anormal responsabilitatea este inversă consecinţelor sociale ale faptei. Dacă din greşeală un mărunt "acar Păun" produce o pagubă sar pe el tot felul de funcţionari, cu ameninţări, recuperări etc.... (ca într-o teroare). Dacă un ministru, din cauza prostiei sau a indolenţei ia o decizie care aduce o pagubă uriaşă, cu consecinţe pentru ţară, ori uită să-şi facă treaba, cu aceleaşi consecinţe, mahărul nici măcar nu este mustrat. Eventual câinele de pază, presa, latră la el, dar latră a pagubă. Păi mahării, hoţii cei mari, nici măcar nu acceptă ideea egalităţii în faţa legii. Până şi în puşcărie pretind altfel de condiţii decât ceilalţi infractori. "Cu cât ai furat mai mult cu atât trebuie să ai condiţii mai bune în puşcărie!".

Aşadar, în România avem două egalităţi, una pentru dulăi şi una pentru căţei, dar aceasta nu este democraţie. Este România un stat independent şi suveran? Nu este. Nu poate decide, fără aprobare, nici măcar preţul la ouă şi la ridichi. Nu vorbesc despre obligaţia de a respecta regulile europene. Ai intrat în club trebuie să respecţi regulile clubului. Vorbesc despre condiţionări pe care alţi europeni nu le au. Atunci care suveranitate? Aceea de a i se băga pe gât să cumpere vechiturile (nave, avioane), pe care alţii le aruncă furnizându-le acestora bani spre a-şi cumpăra ceea ce le trebuie ca tehnică la zi?

Îşi permite România un punct de vedere propriu, conform doar intereselor sale? S-a auzit cumva aşa ceva, măcar ca un scâncet de copil? Aţi auzit vreun preşedinte sau vreun premier cerând: "Nenea, vreau şi eu o jucărie"? Dispune România de economia sa, de ceea ce a mai rămas nedistrus din munca şi sudoarea de o jumătate de veac a poporului român? Românii le-au construit pe banii lor, iar alţii le-au luat pe gratis - "investitori strategici". Nici măcar dedesubtul pământului nu şi l-au lăsat. Deci care suveranitate?

Este România o colonie? În mod categoric, da. Ce este o colonie? O zonă geografică (stat sau nu), în care resursele se duc spre metropolă: resursele pământului, producţia manufacturată şi banii. Al cui este astăzi aurul românilor? Al cui este astăzi ţiţeiul românilor? A cui va fi ceea ce a mai rămas? Atâta cât a mai rămas din economie, a cui este? Întotdeauna beneficiile se duc la proprietari, care îi cheltuie în metropolă şi ridică astfel acolo nivelul de trai. Românii sunt ca angajaţi în propria lor ţară, trataţi ca nişte sclavi. Li se pretinde muncă pentru care sunt plătiţi cu un salariu de multe ori mai mic decât în unele ţări africane. În acelaşi timp, proprietarul vinde produsele la preţ occidental, unde salariile...

Urăsc cuvântul exploatare, dar daţi, vă rog, o definiţie a celor de mai sus. Comerţ liber? Sacrele marketuri! Sigur că da, dar pentru a suge banii de pe piaţă, în acelaşi timp sufocând producţia autohtonă. Colonia modernă nu se mai defineşte în termeni militari şi administrativi, ci în termeni financiari, în complexe şi rafinate tehnici de sucţiune a banilor din colonie. Banii într-o societate sunt ca sângele în organism. România suferă la ora actuală de o gravă anemie financiară, deoarece toţi banii, expresia muncii şi sudorii românilor, sunt inteligent drenai înafară, în metropole, umplând arterele sociale ale acestora. Sunt mulţi bani, toată lumea are. Sunt puţini bani, doar cei puţini au. România putea fi azi, prin ceea ce a rămas de la regimul comunist (pe care toţi l-am urât!), la nivel de bunăstare generală şi de demnitate socială, undeva pe la media Europei, dacă lucrurile ar fi fost conduse altfel.

Cine a declanşat şi a întreţinut această evoluţie a "mormanelor de fier vechi" şi de gudureală în faţa "investitorilor strategici"? Simpla etichetare din partea istoriei (care nu uită şi nu iartă!) nu este suficientă? Desigur, pentru a fi cinstiţi, s-au făcut paşi uriaşi în direcţia democraţiei, dar s-au făcut fără a pune la punct însăşi fundamentele democraţiei. România trebuie să-şi reconsidere întreaga politică socială, economică şi financiară, în cadrul Europei şi a NATO, dar pe poziţii de partener egal şi de pe poziţii de demnitate. Au liderii noştri atâta sânge în instalaţie? Sau cum sunt aleşi, pe rând sunt invitaţi, în câte o vizită privată peste râu, peste baltă, peste ocean, sau prin alte părţi şi sunt hirotonisiţi pentru un comportament cuminte şi docil. De celelalte se ocupă alţii...

(17 aprilie 2015)

 

 

Restituiri - Din arhiva profesorului Cornuţiu

Profesorul Gavril Cornuţiu a fost o voce puternică în peisajul publicistic bihorean. Promotor al jurnalismului civic, profesorul Cornuţiu a abordat de-a lungul timpului în CRIŞANA subiecte care preocupă opinia publică în cel mai înalt grad. Conştient că doar prin implicare poate modela opinia publică, îi poate deschide ochii şi arăta calea de urmat, profesorul Cornuţiu a practicat jurnalismul de opinie metodic, cu acurateţea cercetătorului rodat în standarde înalte. Articolele sale erau scrise de mână, în caligrafia unui doctor în medicină, dar acurateţea logică, cursivitatea şi argumentarea solidă a scrierii făceau din ele un moment literar destul de rar întâlnit în presa zilelor noastre.

Pentru cititorii care l-au apreciat, reluăm câteva din articolele sale publicate de-a lungul timpului în CRIŞANA. Un ziar la care a ţinut, pe care îl citea constant, cu plăcere, cu ochi critic uneori, dar la care nu a renunţat niciodată.

D.M.