E de rău, ex-Războinicul Luminii a ieşit şi el la proteste. Gigi, care ştie din propria experienţă cum vine treaba cu penalii, zice că se luptă cu „duhul hoţiei”. Duhul din el sau din guvernanţi?

 

* Câte unul, câte doi, şi săptămâna trecută s-a mai plecat din PSD. Mai nou umblă vorba că ar fi nu mai puţin de 14 deputaţi ai partidului de guvernământ care vor să se retragă şi să îşi facă grup parlamentar independent. De unde că, săptămânile trecute, Dragnea lansase „mercato-ul” parlamentar, pentru a-şi desăvârşi majoritatea, acum trebuie să ţină de uşile din Kiseleff. Ce-şi face omul cu mâna lui... * Când nu ţine uşa partidului, Dragnea mai are răgaz să-i numere casele preşedintelui. Şeful PSD insistă ca Fiscul să lămurească problema impozitelor plătite sau nu de Iohannis, pe vremea când dădea meditaţii la fizică. Ar fi chiar foarte, foarte trist s-avem un şef de stat evazionist. Dar România e ţara tuturor posibilităţilor. Din păcate, numai pentru politicieni. * Senatorul USR Mihai Goţiu a fost surprins dormind în sala de plen a Parlamentului. Deci nici opoziţia „ultraortodoxă” nu e scutită de căderea în păcat. Culmea e că Goţiu a dat vina pe putere. Că l-au vânat, că l-au obligat să meargă la proteste... Poate l-au şi pus să doarmă! Da' e foarte bine aşa. De aici înainte, orice belea se întâmplă, Dragnea e de vină. Ce i-a trebuit lui guvernare?! * Iar Becali. După ce s-a jurat de... cine mai ştie câte ori că se va feri de politică precum dracu' de tămâie, Gigi a anunţat că îşi face partid. Iar?! Numa' intelectuali, academicieni, scriitori, unu' şi unu'. Deocamdată nu-i are, dar i-a spus lui cineva să vândă tot şi să devină „antreprenor” politic. Să nu cumva să fi înţeles latifundiarul că-i unul şi acelaşi lucru cu „antrenor”. Că, după nume, noua formaţiune politică aduce a club de fotbal. Iniţialele „Familiei Creştine” sunt, întâmplător sau nu, F.C. * Mitingul PSD – ALDE pus la cale în oraşul Piteşti, pentru a dovedi sprijinul maselor largi populare pentru Guvernul Grindeanu, n-a avut loc din lipsă de participanţi. Nu e vorbă că, prin pieţe, şi anti-pesediştii sunt din ce în ce mai puţini. Până la urmă, ceea ce jurnaliştii au numit apocaliptic „războiul români contra români” nu se mai ţine din lipsă de combatanţi. Mai bine aşa. * Preşedintele s-a dus la Parlament ca să le explice aleşilor cam cum stă treaba după „marţea neagră”, aia cu cele trei ceasuri rele ale Ordonanţei 13. Dând dovadă de mult respect pentru instituţia reprezentată de Klaus Iohannis sau suferind, după cum s-a spus, de „Klaustrofobie”, senatorii şi deputaţii Puterii au părăsit plenul. Una peste alta, preşedintele a spus că şi-ar dori un alt guvern, însă tot al PSD. E semn clar că liberalii nu ştiu încă pe ce lume se află şi că, oricât şi-ar dori, acum, Iohannis n-are de unde să scoată un „guvern al lui”. Parcă şi Cioloş a intrat în pământ. * Procurorii anticorupţie au constatat că Vasile Blaga l-a pus pe colegul său de la Bihor, senatorul Gavrilă Ghilea, să-i  plătească reparaţiile la maşină. Asta e corupţie, bre?! Păi, Blaga, preşedinte de partid, umbla cu maşina aia în interesul lui?! Aş, de unde! Bătea ţara'n lung şi-n lat, pentru binele poporului ăstuia nerecunoscător. * În plină criză politică, PSD şi-a rechemat la treabă consilierii evrei care l-au ajutat să câştige alegerile. Deci s-au prins şi ei cât e de groasă treaba, dar nu vor să recunoască! După ce i-au scos câştigători la urne, de data asta „magicienii” au misiunea de a scoate partidul din budă. Dar cum?! Simplu, mai dau „o sută de lei...”. * Şi un cap pe tavă. Ministrul Justiţiei, Florin Iordache şi-a dat demisia. De bună seamă şi, după cum spune el, a făcut-o de bunăvoie şi nesilit de nimeni. De nimeni în afară de Dragnea şi Grindeanu. Mă rog. Sărmanul! Ce-o să facă el de acum înainte? Altă întrebare! * Moţiunea Opoziţiei a picat. Nimeni nu se aştepta să treacă. Aşa că, relaxaţi, parlamentarii PSD, ALDE şi UDMR s-au abţinut de la vot. Interesant e că mulţi dintre aleşii Opoziţiei s-au încurcat la urne, voturile lor fiind anulate. Deci Opoziţia are fie 33 de proşti, fie, de ce nu?, tot atâţia trădători. Şi, uite aşa, din nebăgare de seamă ori din iuţeală de mână, te pomeneşti că OUG 13 trece prin Parlament. Doamne păzeşte! Că Opoziţia noastră se odihneşte. * La ceas de seară, probabil fiindcă nu avea altceva mai bun de făcut, preşedintele Iohannis a ieşit în faţa palatului, să stea de vorbă cu contestatarii săi. N-a avut cu cine. După ce l-au înjurat, ba l-au şi scuipat câţiva, tot ei au făcut pe ofuscaţii. Cică ar fi trebuit să-i invite înăuntru. Te pomeneşti că d'aia or fi refuzat ceaiul şi cafeaua oferite de preşedinte, fiindcă nu le-au fost servite în sufrageria Cotrocenilor. Să mai zică cineva că Floricica Dansatoarea şi tovarăşii ei n-au clasă! * Exclus, în lipsă, din partidul pe care l-a înfiinţat, Bogdan Diaconu a dat afară, la rândul său, vreo 13 lideri ai PRU. Până la urmă în partid va rămâne doar Sebastian Ghiţă. Pe el voiau să-l dea afară de mult, dar nu ştiu unde să-i trimită comunicarea. * Chemat la Comisia de profil a Parlamentului ca să explice ce-i cu manifestanţii din Piaţa Victoriei, şeful SRI a produs o cutremurătoare surpriză. Eduard Hellvig s-a jurat că nu are nicio legătură cu protestele. Şi, fiindcă nici de data asta nu au avut încotro, parlamentarii l-au crezut pe cuvânt. Totuşi, ce oameni cumsecade sunt politicienii noştri! Aproape te gândeşti că nu-i merităm. * Interesant e că de data asta Hellvig şi aghiotanţii n-au adus cu ei decât două din deja celebrele „şapte valize cu documente”. Ce să înţelegem, că a uitat acasă hârtiile sau aparatura de bruiaj?! * Victimă a unui puseu creator, ex-parlamentarul PNL Gabriela Anghel a scris pe undeva că ar trebui găsite „criterii oneste şi eficiente” pentru a limita dreptul la vot. Pentru ca să nu se işte confuzii, doamna Anghel a ataşat mesajului ei şi un filmuleţ cu grupul de protestatari de la Cotroceni. Ideea cu aplicarea interdicţiei de a vota unor anumite persoane nu e deloc rea. Cu condiţia ca ea să se aplice celor vinovaţi de situaţia în care se află azi România şi să fie conexată unor alte interdicţii, precum privarea legală de libertate. * Rămas fără cârmaci, PMP pare că şi-a pierdut direcţia. Organizaţia Timiş a exclus din rândurile sale pe însuşi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Roxana Iliescu, plus un consilier municipal de la Lugoj. Va fi musai ca demisionarul Băsescu să se întoarcă, pentru a repune pe linia de plutire partidul. Asta e! Când nu te mai poţi juca de-a salvatorul patriei, nu-ţi rămâne decât groapa cu nisip a unei găşti de cinci la sută. *

Proţapul Ispăşitor