Vacanţa la palat s-a terminat. Ca să nu mai piardă alegerile următoare, preşedintele ţării a început să meargă la şedinţe. Prima, la CSM, unde a transmis primul avertisment serios cu privire la pregătirile de modificare a legilor penale prin ordonanţe de urgenţă. A urmat vizita surpriză la şedinţa de guvern, unde a descoperit doi elefanţi ascunşi în Palatul Victoria.

 

Potrivit proiectelor de lege - elefanţii descoperiţi de preşedinte în mapele de şedinţă - urmează să fie graţiate pedepsele de până la cinci ani, abuzul în serviciu va fi incriminat numai dacă există un prejudiciu de peste 200.000 de lei, iar denunţurile vor fi valabile până la şase luni de la comiterea faptelor. În esenţă, asta se urmăreşte prin modificarea legilor penale, care îngrădeşte DNA, principala instituţie vizată de modificări.

Iată cum comentează al doilea om în stat, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, oportunitatea proiectului OUG privind graţierea: „condamnaţii sunt totuşi oameni”. Normal, doar nu sunt girafe. „Puşcăria e pentru oameni, nu pentru girafe”, e o altă zicere a unui şmenar ajuns mare mahăr în fotbal şi care ar putea beneficia de mărinimia unui act de graţiere. Problema nu este că acei condamnaţi sunt întâmplător oameni şi nu bibilici, problema e dacă acei condamnaţi sunt cumva nevinovaţi? Dacă statul a recuperat prejudiciul provocat de acei condamnaţi. Ce a făcut în ultimii ani Direcţia Naţională Anticorupţie reprezintă o revoluţie într-o ţară măcinată de corupţie de pe vremea fanarioţilor. A apărut marţi seara procurorul şef al DNA într-o emisiune televizată şi a declarat răspicat că nu are nicio legătură cu fugarul Ghiţă, vedeta acestor vremuri, mare bărbat de stat, dispărut în ţările calde. Şi a mai spus un lucru: „Faceți suma averilor celor urmăriți, trimiși în judecată, condamnați pentru corupție în ultimii ani”. Aceasta este adevărata miză a modificărilor în legile penale şi a graţierii. Printre cei eliberaţi vor fi şi câţiva guzgani rozalii, varani de televiziune, sacrificaţi ai sistemului mafiot care a guvernat România în ultimele decenii. Sumele indisponibilizate de DNA în dosarele mari de corupţie, dar nu executate în întregime de stat se ridică uşor către un miliard de euro. Ei se plâng că nu mai au loc deţinuţii în puşcării. Păi, din banii recuperaţi îţi trebuie doar o mică parte ca să ridici în trei luni câte o mândreţe de puşcărie în fiecare provincie istorică şi ai rezolvat problema. Apoi, mai sunt o grămadă de spaţii în fostele cazărmi din aproape fiecare municipiu reşedinţă de judeţ. O moştenire din comunismul militarizat şi care pot fi repede transformate în confortabile puşcării pentru condamnaţii naţionali, sensibili la răcoare. Soluţii sunt, dar voinţa politică este pe dos. Le plâng de milă condamnaţilor, dar de sumele de bani furate de la stat, adică de la noi, contribuabilii, nu le pasă. Dar de sumele de bani cheltuite pentru anchetarea faptelor, pentru trimiterea infractorilor în judecată, de aruncarea la coş a întregul efort logistic, judiciar şi uman în cele din urmă, cine răspunde? Politicienii se ascund în spatele Constituţiei, că le dă voie să acorde graţierea. Dar Constituţia le dă cumva voie să devină protectorii corupţilor, a averilor făcute pe seama statului? Graţierea trebuie acordată individual, pentru cazuri bine analizate. Se poate acorda graţiere din considerente umanitare pentru persoanele în vârstă şi bolnave sau pentru mame care au copii mai mici de cinci ani, sunt doar câteva exemple. Acordarea unei graţieri colective presupune o complicitate a celor care o acordă cu persoane ajunse în spatele gratiilor şi care ar beneficia legal de o graţiere individuală la paştele cailor. Dar la „colectiv” se pot strecura şi ei afară. Dimensiunea pedepselor vizate este de speriat: proiectul arată că se graţiază în întregime „pedepsele cu închisoare de până la cinci ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată”. Cinci ani?! Ultima graţiere colectivă a fost dată în 2002, în regimul Iliescu şi viza fapte pentru care s-au dat doi ani de închisoare, precum şi amenzile penale. La fel se proceda şi în comunism, găinăriile le rezolva din pix secretarul general al PCR. Dar era vorba de găinării, nu de fapte grave de corupţie, pentru care se servea pe atunci un pluton de execuţie.