La fel ca Universul, teoria s-a născut dintr-o singularitate. A primarului sas votat câteva mandate la rând de românii nostalgici după seriozitatea gospodarilor nemţi de altă dată din Ardeal. Un val de voturi l-a făcut primul om în stat şi i-a băgat la apă cariera politică lui Victor Ponta. Crucişătorul roşu era avariat serios după Colectiv. Românii şi-au luat ţara înapoi doar pentru ca Iohannis şi liberalii să o dea cadou pesedeului în 11 decembrie.

 

La fiecare ciclu electoral, sistemul paralizează preţ de câteva clipe. Butoanele doar pâlpâie aşteptând resetarea sistemului, după care urmează repoziţionarea strategică. Alegerea preşedintelui Iohannis a fost un astfel de moment, după care butoanele au clipit vesele. Licuricii europeni şi marele licurici au dat binecuvântarea. După tragedia de la Colectiv a început aplicarea teoriei lucrului bine făcut, sub presiunea unor proteste de stradă cum nu mai avusese România de multişor. Din jobenul prezidenţial a fost extras guvernul tehnocrat, moment în care preşedintele a intrat la guvernare, alături de un PSD majoritar, dar retras la cutie să-şi lingă rănile. A fost momentul pe care Dragnea nu trebuie să-l uite când se-nchină la icoane, niciodată. A fost momentul în care a scăpat de Ponta, graţie lui Iohannis. A fost un lucru bine făcut. Reformarea marelui partid liberal, care avea să-i dăruiască „guvernul meu” şi liniştea următorului mandat, s-a făcut după metoda doctorului Ciomu, în duba Miliţiei. Protejata Alina Gorghiu a rămas singurul preşedinte, când era evidentă nevoia organizării unui congres care să liniştească apele după o fuziune copioasă cu PDL, în jurul căruia zburau deja în stoluri, stoluri, cătuşe. Clasa politică trebuie primenită şi prin DNA, dar ce mai rămâne nu reuşeşte să se reinventeze şi nici să aducă sânge proaspăt în instalaţii. Într-o Europă asaltată de refugiaţi musulmani, imigranţi africani şi asiatici, intrată într-o criză acută de identitate după Brexit, preşedintele lucrului bine făcut şi guvernul tehnocrat vorbesc ca papagalii o bruxelleză ignorată chiar la ea acasă atunci când parlamentul valon dădea cu flit tratatului UE-Canada. Într-o Europă a cărei popoare le cer liderilor să le vorbească limba, le cer să coboare din turnul de fildeş şi birocraţie şi să le asculte temerile, liderii noştri îşi asumă în noua limbă de lemn ataşamentul neţărmurit faţă de valorile UE! Şi peste toate, lipsa oricărei iniţiative care să coaguleze dreapta într-o alianţă, suficienţa de a se considera învingători doar fluturând imaginea de om modest şi onest a lui Cioloş într-o ţară în care există comunităţi mari de oameni care şi-au ales primarii aflaţi în puşcărie! Cu toate calităţile şi meritele sale, Dacian Cioloş a greşit impardonabil sperând să câştige o bătălie politică fără a se implica în ea. Cum ar spune un specialist în tradiţii, şi cu dânsa într-însa şi cu sufletul în rai.

A mai fost apoi acel „nu voi numi un condamnat penal”, bazat pe o lege care poate fi atacată pe motiv de neconstituţionalitate deoarece, la prima vedere, impune o interdicţie pe termen nelimitat. Or, în cazul Dragnea, acesta a fost condamnat penal, dar nu i s-au retras dreptul de a alege şi a fi ales. Cum va arăta imaginea unui executiv cu un condamnat în frunte, e altă poveste. Onoarea, respectarea cuvântului dat l-a condamnat pe Iohannis la luptă pe viaţă şi pe moarte cu noua majoritate după anunţarea rezultatelor, dar nu prea cred să lase tihna vacanţelor pe încleştarea politică la care pesedeul are antrenament, nu glumă. Un prim semnal că sunt dispuşi să-l tăvălească, de e cazul, a fost dat cu ocazia invitaţiei la consultări pentru nominalizarea unui premier. Au spus pas: aşteaptă întâi să fie validate mandatele, când s-ar putea să-ţi trântim pe birou o majoritate absolută. Că nu degeaba se pricepe Dragnea la pescuit şi e cu setca pregătită să culeagă câţiva guvizi de la alte partide, pentru a nu fi la mâna de-ALDE cine. Ca să nu persevereze cu lucrurile astea bine făcute, tare bine ar fi să-i lase să guverneze, doar PSD primeşte ţara pe care o merită, ei au pus cel mai mult umărul la felul în care arată ea. Preşedintele nu prea are ce face, dacă nu stă ghiocel, s-ar putea să plimbe ursul.

Ca orice popor, avem şi noi nevoie de mici injecţii mobilizatoare care să ne alunge spaimele. Mai ales în preajma alegerilor, când aerul tare al patriei are miros de mici şi poveşti nemuritoare. Am trăit prost cu „să trăiţi bine”. Foarte „mândri că suntem români” am descoperit că ne trebuie, totuşi, o formulă săsească pentru „lucrul bine făcut”, pentru a ne întoarce de unde am plecat „îndrăznind să credem”. Cam aceasta este estenţa unui deceniu politic de când ne-am strecurat în ultimul moment pe portiţa UE.