„Pesimismul este creator de optimism, pentru că a înțelege prezentul este a-l critica, a-l critica este a-l judeca, iar a-l judeca înseamnă a spera să-l reconstruim fără zăbavă, după indicațiile pe care ni le dau ideile științifice și etice” (Dimitrie Gusti, 1934, Sociologia Militans, pag. 15)

 

Pesimismul este o formă a depresiei (în normalitate), iar despre depresie încă acum 2300 de ani Aristotel spunea că sunt firile umane cele mai capabile de performanțe, de creații și realizări în domeniile lor de activitate. Poporul român este un popor pesimist, alunecând ușor în depresie. Dovadă însăși muzica sa plângătoare, autodisprețul pe care îl cultivă ca nici un alt popor european. Autodisprețul nu ține de normalitate, este un simptom important al depresiei. Atunci apare o întrebare extrem de gravă și referitor la un context extrem de complex: care să fie cauzele pentru care poporul român nu a pus pe soclurile eternității cantitatea de performanțe culturale și științifice pe care dotarea sa naturală le presupune? Este clar pentru oricine că nici o plantă nu se poate dezvolta în plenitudinea ei dacă solul este inadecvat. În acest caz, planta este poporul român, iar solul este istoria sa. Ca să înțelegem mai bine, dau un exemplu din sport, ca fiind mai de înțeles. Poți să fii al doilea cel mai bun din lume, dacă în primul tur cazi la sorți să joci cu cel mai bun din lume. Ca al doilea din lume vei fi eliminat și în final vei figura la coadă. Ce înseamnă a avea condiții? D. Cantemir a avut condiții de a se forma intelectual. A ajuns unul dintre numele de top ale culturii europene a sec. XVIII. Dacă în fiecare secol doar trei ca el ar fi avut asemenea condiții, care ar fi fost evoluția culturii române? Nu discutăm istoria. Rămânem la subiect. În mai puțin de o jumătate de secol de independență, Moldova lui Ștefan a lăsat omenirii o listă de monumente de patrimoniu universal, recunoscute ca atare de UNESCO. Țara Românească în timpul lui C-tin Brâncoveanu, într-un sfert de secol de liniște, chiar plătind tribut, a înscris la fel pe lista patrimoniului universal monumente și a elaborat un stil arhitectonic de sine stătător. Închipuiți-vă, reportându-vă la cei 75 de ani citați, că am fi avut 2000 de ani de liniște și independență. Deci prima cauză pentru care românii au ratat atâtea secole de capacitate creatoare a fost istoria, mai potrivnică decât a oricărui popor european. Al doilea motiv este exact consecința acestei istorii, a bătăliei geopolitice pentru vatra Daciei lui Burebista. Știe oricine că în război și în orice competiție starea psihică a ta și a adversarului este un lucru esențial. Ei bine, pentru a-i anihila pe cei care au dreptul natural asupra acestei vetre, de-a lungul istoriei, dar mai ales de 200 de ani încoace, se exercită presiuni de propagandă furibundă asupra psihicului poporului român, pentru a se considera „mic, prost, urât și imoral”, cu scopul de a-i paraliza reacțiile și capacitatea creativă. Ceva în genul în care Sky News și cei „patru daci” din Mureș ne prezentau lumii ca sursă de terorism mondial, „furnizând arme oricui dă bani”. Sau, așa cum în mod repetat România este acuzată, fără dovezi, că a deținut centre de tortură pentru CIA. Acestea sunt doar vârful aisbergului și partea vizibilă. Partea invizibilă, dar cea mai virulentă, este cea de la om la om, prin cozi de topor și papagali ţuţeri care repetitivi ca valurile mării le șoptesc românilor la urechi „totul este prost, totul este de proastă calitate”, „tot ce-i românesc este de aruncat” etc. Repetate continuu aceste calomnii dau rezultatele așteptate, românii ajung să disprețuiască și să deteste tot cea ce au, inclusiv natura, până la absurd. Un domn, proaspăt pensionat, deci un tânăr bătrân îmi spune: „Mă duc la mare în Grecia. Au o apă extraordinară. De trei ani de când mă duc acolo nu mă mai doare nimic, oasele mele întineresc. Am fost și la noi, la Mamaia, dar nu este aceeași apă”. O eroare grosolană. Apa mării este aceeași oriunde pe pământ. Dacă ar fi mers pe altă planetă, ar fi avut dreptate, dar pe pământ nu. Era „orb și surd” la cunoaștere, la înțelegere. „Apa era altfel” pentru că nu era din România, ci din Grecia. Un asemenea mecanism psihologic funcționează în mintea majorității românilor. Așa se face că majoritatea celor cu un venit supramediu preferă să-și petreacă vacanțele an de an pe alte meleaguri. Își disprețuiesc și își critică țara fără ca măcar să o cunoască, fără a avea curiozitatea de a o cunoaște. Ar fi o datorie morală și abia după ce o cunoști o poți compara, turistic vorbind, ceea ce înseamnă și o minte scurtă. Țara este cea care îți legitimează demnitatea etnică și îți poate insufla încredere în tine, te poate face creativ. Sunt multe lucruri cum nu trebuie, criticabile și care irită pe oricine. Dar ele sunt moșteniri turco-fanariote și bolșevice, pentru care nu este vinovat poporul român, el fiind doar o victimă. Un om întreg le sesizează, critică și face gălăgie contribuind la îndreptarea lor. Un neam de slugă își ia bocceluța și se duce în grădina altuia „mai curată”, care cel mai adesea nu se compară cu grădina sa și își lasă grădina în paragină, pe care apoi o critică și o înjură. Așa se face că mulți dintre cei care au parvenit la o punguță mai rotofeie se simt „emancipați” și „nu se amestecă”, ei find travelleri, de fapt nefiind în stare de a fi oameni întregi, adică luptători. Adagiul antic „cunoaște-te pe tine însuți”, după care poți să cucerești lumea, se adresează doar oamenilor în care există tendința de a ajunge superiori. Desigur, a vedea lumea largă este instructiv, este benefic, dar nu poți cunoaște și înțelege lumea, dacă nu te cunoști pe tine însuți, dacă nu cunoști ceea ce te definește. Pentru orice străin cultivat este de râs și de disprețuit un român care se duce să vadă Alpii, dar nu a văzut Carpații, care se duce să vadă muzeele Parisului, dar nu a văzut Coloana Infinitului, declarată de toți criticii de artă din lume ca fiind topul sculpturii mondiale moderne, care se duce să admire castele aiurea, dar nu a văzut mănăstirile declarate patrimoniu universal etc. Desigur se vor găsi totdeauna oameni ciufuți care, vezi, Doamne, „nu se amestecă cu gloata” și cârcotași care acasă mănâncă tărâțe prăjite, dar când li se servește o friptură în altă parte „este prea friptă, este prea nefriptă, garnitura nu este asortată etc...” Lăsați-i în plata Domnului! Sunt personologic, suferinzi. „Cunoaște-te pe tine însuți”, turistic vorbind, se adresează doar oamenilor normali.