Pentru istorici, cercetătorii profesionişti şi avizaţi ai scrierii trecutului şi prezentului unei naţiuni, presa este o importantă sursă de documentare. În ordine, ea ar veni pe locul imediat următor documentului de arhivă. Se recunoaşte, totuşi, caracterul uneori partizan al articolului de ziar, când, pe lângă informaţia brută, ziaristul face şi interpretarea fenomenului aflat în atenţia sa prin prisma simpatiilor politce ale momentului.

 

De aceea, istoricul trebuie să dubleze ştirea de presă cu documentul de arhivă pentru a se apropia cât mai mult de realitate. Totuşi, arhivele care se constituie astăzi se pot cerceta doar peste 30-50 de ani, potrivit Legii internaţionale din domeniu. În sfârşit, pentru evenimentele foarte recente, istoricul poate face apel şi la „istoria orală” sau „istoria trăită”, culegând date de la persoane care au trăit şi au văzut anumite evenimente, de mai mare sau mai mică importanţă, pe care documentul de arhivă şi informaţia de presă nu le-au consemnat. Ele dau culoare evenimentului studiat, poate chiar acel element de senzaţional pe care cetăţeanul îl aşteaptă şi pentru care devine un fidel cititor al studiilor de istorie. Până la urmă, istoricul este singurul care, pe baza cercetării trecutului şi prezentului naţiunii sale, poate prefigura viitorul acesteia, cu detaşarea, echilibrul şi seriozitatea necesare. Este adevărat, în ultima vreme au apărut o serie de aşa-zişi analişti politici, cu o pregătire intelectuală eclectică, mai mult sau mai puţin temeinică, care, cu mult tupeu şi partizanat politic ne liniştesc sau ne alarmează asupra zilei de mâine.

Revenind însă la ceea ce dorim să punctăm în intervenţia noastră, ultimele manifestări vizibile şi mai puţin vizibile ale noului preşedinte al Consiliului Judeţean ne permite, ca istoric, să interpretăm gesturile Dsale şi să le proiectăm pe istoria ultimilor o sută de ani a trecutului României Întregite şi, în acest context, a istoriei româno-maghiare.

Colegii ziarişti au sesizat că pe biroul lui Pásztór Sándór de la CJ Bihor tronează patru drapele: al României şi municipiului Oradea, încadrate de cele ale Uniunii Europene şi Ungariei. Elementul nou este apariţia la vedere a tricolorului maghiar lângă steagul Oradiei. Pe timpul răposatului (politic) Kiss Alexandru, drapelul Ungariei era pitit undeva într-un colţ al biroului său şi era scos la iveală numai cu ocazia unor discuţii oficiale, economice, administrative sau culturale, cu delegaţii din ţara vecină şi „pretenă”. În concluzie, mândria nobiliară maghiară face un pas înainte, sfidează Constituţia ţării care stabileşte tricolorul românesc ca singurul simbol naţional cu drept de afişare publică. Alăturarea steagului UE şi a însemnelor drapelistice locale (oraşe şi judeţe), aprobate în prealabil de Cancelaria ordinelor de pe lângă Preşedenţia României, sunt fireşti, democratice şi de respectat. Depăşirea, încălcarea legilor ţării intră însă în sfera penală. Sunt curios în ce măsură vor reacţiona consilierii judeţeni şi cei doi vicepreşedinţi ai CJ Bihor? Îndrăznesc să intuiesc următorul pas drapelistic al dlui. Pásztór, în cazul în care majoritatea românească din CJ (acum în înţelesul fără culoare politică) nu va reacţiona. Se vor trezi şi cu steagul Ţării Secuilor şi al Partium-ului? Cu atât mai mult cu cât avem precedente în Oradea, afişate public într-un balcon la un colţ de stradă!

Continuarea proiectelor PNL din vechiul mandat le considerăm necesare şi de bun simţ. Desigur, completate cu altele noi şi transpuse în politică într-un ritm mai rapid şi la nivel calitativ superior. „Demarajul la relanti” a activităţii C.J. Bihor, ca să preiau titlul unui articol bine pus de o gazetă locală, înscrie o „păsărică” care i-a ieşit pe gura preşedintelui Pásztór. Vorbind despre eficientizarea aeroportului orădean, Dsa. a afirmat că acesta se va face în aşa fel încât „să nu deranjăm Debreţinul”. Interpretarea formulei de colaborare între mediul de afaceri românesc şi cel din Ungaria vecină trebuie înţeleasă ca o nouă etapă în subordonarea noastră intereselor Ungariei? Şi aşa, piaţa din vestul românesc (judeţele Satu Mare, Bihor, Arad) este sufocată de mărfuri din Ungaria, multe intrând în ţară nu neapărat pe căi legale, chiar cu complicităţi locale. În condiţiile în care cei avizaţi ştiu că dorinţele şi semnătura preşedintelui CJ sunt hotărâtoare, vicepreşedinţii neavând nicio putere de decizie, viitorul economiei judeţului nostru se întrevede a evolua încet-încet, sub un alt steag naţional? Globalizarea, indiscutabil o realitate a momentului, nu înseamnă că nu trebuie să ne apărăm interesele naţionale, adică locuri de muncă, mai numeroase şi mai bine plătite, nivel de trai tot mai ridicat, servicii de bună calitate şi performante şi, de ce nu, mai multă demnitate naţională.

Toate acestea şi încă altele sunt noi motive pentru încetarea războiului „româno-român” atât pe plan local cât şi la nivel naţional, pentru că gestul şi „gura păcătosului Pásztór (poate) adevăr grăieşte”!