Noaptea de sâmbătă spre duminică avea să fie una albă pentru lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor şi pentru cei din cadrul posturilor de poliţie comunale, care au vegheat la deszăpezirea unor drumuri judeţene de primă categorie şi asigurarea unui trafic rutier corespunzător pe câteva dintre drumurile naţionale. În discuţia pe care am avut-o, la prima oră a dimineţii de ieri, cu inspectorul principal Dorel Haragoş, aflat în permanenţă sub directa coordonare a şefului SPR, comisarul Eugen Boc, am reuşit să creionăm câteva aspecte pozitive şi negative din cadrul activităţii de deszăpezire. Astfel, pe DN1, Borod - Piatra Craiului, şi DJ 108i a acţionat echipajul format din agenţii şefi Valentin Mocanu, Marcel Bursaşiu şi Octavian Negruţi, cărora li s-a alăturat şi inspectorul principal Stelian Bozga, din cadrul Poliţiei Rutiere Aleşd. Aici, circulaţia rutieră s-a desfăşurat în condiţii destul de grele, iar utilajele de deszăpezire în loc să descurce traficul, mai mult l-a încurcat. Din acest motiv, reprezentantul zonal al firmei Selina şi un şofer al aceleiaşi societăţi au fost amendaţi contravenţional de către Poliţia Rutieră. Din păcate, ieri, la ora 13.30, în zona localităţii Bratca continua să ningă, iar grosimea zăpezii atingea în jur de 40 de centimetri. Pe DJ 74 d, Borod - Bratca - Damiş, circulaţia este extrem de îngreunată, din cauză că nu s-a intervenit la timp cu utilajele de deszăpezire. Pe DN 76, spre Beiuş, a acţionat echipajul alcătuit din inspectorii principali Dorel Haragoş şi Dorin Orjan, agenţii şefi Mircea Roman, Gheorghe Cuc, Daniel Micula, împreună cu lucrătorii posturilor de poliţie comunale din Răbăgani, Pocola şi Criştior. Aceştia au stat toată noaptea în zona Bitiilor şi a şoselei care duce spre comuna arădeană Vârfuri, pentru a obliga toate autovehiculele de peste 3,5 tone să folosească lanţurile antiderapante. Pe DN 79, spre Salonta, DJ 795 Salonta - Tinca - Holod, DJ 792 Husasău de Tinca - Olcea, DJ 709/a/e Ciumeghiu - Arpăşel - Cociuba Mare - Urviş a acţionat un echipaj alcătuit din agentul şef Lucian Maliţa şi lucrătorii posturilor de poliţie. Circulaţia rutieră a fost extrem de greoaie, mai ales din cauza utilajelor puţine cu care s-a intervenit. În Oradea, Biroul Poliţiei Rutiere l-a avut în permanenţă, prin municipiu, pe agentul şef Sorin Danciu, care a acţionat cu brio, împreună cu un agent de la ordine publică. A fost noaptea albă a unor oameni care au vegheat ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii oarecum normale. A fost o noapte care s-a contopit cu lumina zilei, la fel ca şi activitatea poliţiştilor care a continuat şi peste zi...