Cea mai recentă premieră a Teatrului Regina Maria, Baraca, de Ayat Fayez, tratează un subiect fierbinte, acutizat în conştientul colectiv în ultimii ani. Terorismul, islamismul, atacurile cu bombe oricând şi oriunde au căpătat proporţii, iscând spaime, revolte, ştiri, texte şi, iată, texte dramatice.

 

Imprevizibilul şi teama de imprevizibil sunt predominante când vorbim despre ISIS. O dată pentru că ne confruntăm cu un fanatism greu de digerat, a doua oară pentru că ne este imposibil să ne identificăm moral şi/sau dogmatic cu o factură religioasă care promovează sinuciderea. Cândva, la finele lui 2015, citeam cu uimire crescândă cum islamiştii dau mită pentru a ajunge în prima linie a celor care se sinucid în atentate, pentru că acest tip de moarte le asigură similarul Raiului. Mi-e greu să cred că un dramaturg ar fi capabil să surprindă chintesenţa acestui concept în orice fel de text, indiferent de registru. Poate de aceea tendinţa este de a explica (doar) cum contribuim noi la dezvoltarea acestui haos. Este exact ceea ce încearcă Ayat Fayez în Baraca şi implicit regizorul acestei piese montate în premieră naţională la Oradea, Tudor Lucanu.

Textul lui Ayat Fayez este complet lipsit de profunzimi. Construit din dialoguri puţin relevante sau deloc, nu are nici intriga, nici deznodământul spectaculoase. Dar ambele sunt livrate sub semnul nemaipomenitului. Mic şi Mare construiesc bombe în oala sub presiune. După ce-şi testează prima producţie în spatele şcolii, cunosc indivizi dubioşi (Bosco-primul cumpărător şi Chinezul care livrează materia primă). Ajung să producă bombe în serie şi atrag atenţia unui musulman (Marwani), care-i convinge, inoculând frici şi (domolindu-le cu bani) că trebuie să livreze pentru ISIS. În plan secund, o femeie (Virginia) se vinde pe bani grei, suportând consecinţele fireşti ale deciziei sale. Uşor exagerat, magazinul deschis pentru a masca afacerea murdară livrează măşti de gaze pentru Ministerul Sănătăţii.

Pare că Ayat Fayez a vrut să introducă toate tarele lumii într-un spectacol de o oră şi jumătate, de la viaţa anostă din suburbii la droguri, prostituţie, mită, corupţie, terorism şi girul autorităţilor pentru toate aceste ilegalităţi. Fără să aprofundeze niciuna din ele, fără să livreze soluţii. Însă tocmai această superficialitate este definitorie pentru Aici şi Acum. Astfel, Baraca, imaginată de dramaturg şi definită de Lucanu, devine o invitaţie la a coborî printre oameni, azi.  Replici fără rost, idei care nu duc nicăieri, acţiuni aiuristice, lipsa vreunei dorinţe de orice fel şi uşurinţa cu care le privim ca pe o normalitate, acestea sunt mesajele reale ale spectacolului. Camera imaginată de Luncanu, care semnează şi scenografia, poate fi a oricui. A unui student care are frigiderul gol, pateul stricat şi doza de bere pe bufet. A unui muncitor calificat sau necalificat, a unui burlac, a unei femei divorţate, a unor tineri sau a unor maturi care şi-au ratat viaţa ştergând voma de pe carusele. Sute, mii de oameni, au transformat cartiere, altădată onorabile, în suburbii. Sute de mii de oameni trăiesc în marile metropole europene, fără să vadă lumina soarelui prin geamuri (sufocare foarte bine subliniată regizoral prin jocul de lumini şi umbre proiectat pe perete). Femeile, inclusive minore, se vând iar proprietarii le aplică, în public, corecţii. Marile afaceri nu mai ies din idealuri, ci la plesneală. Drogurile, de la iarbă la etnobotanice, sunt consumate, de la vârste fragede, sub ochii noştri, ai tuturor. Suntem rutinaţi, impasibili, grăbiţi, saturaţi audio-vizual de ştiri senzaţionale. Baraca surprinde, în cheie comică, jocul de-a viaţa în care ne regăsim. Luncanu a construit un spectacol curat, fluid, antrenant, haios, ritmat. Îi lipseşte contrastul, balansul, contrapunctul, greutatea. Antiteza dintre inconştienţa umană şi efectele ei, deşi bine subliniată prin introducerea proiecţiei video cu atentate, ca unică intervenţie devine insuficientă pentru a crea dramatismul unui întregi parturi.

Despre noi astăzi, cei fără mari adâncimi psihologice, fără fineţuri şi, invariabil, gri, vorbesc şi personajele. În distribuţia, notabilă, a spectacolului îi regăsim pe Alexandru Rusu, sangvinic, exploziv în rolul Mare, pe Pavel Sârghi, naiv, credibil în rolul Mic, pe Alina Leonte, cameleonică, feminină în rolul Virginiei, pe Ciprian Ciuciu, cu un comic curat, bine asumat, în rolul Bosco, pe George Dometi, efervescent, creativ în Chinezul şi pe Sorin Ionescu în dublu rol, de musulman şi poliţist, convingător în ambele, remarcabil în primul.

Baraca se joacă sâmbătă, 25 martie, la Sala Arcadia, de la ora 19.00.