Între 6 şi 9 aprilie, Teatrul Szigligeti organizează a cincea ediţie a Festivalului „HolnapUtán” („Poimâine”). În cursul celor patru zile ale seriei de evenimente din acest an, vor avea loc trei spectacole pe scenă mare, respectiv trei spectacole studio, producţii recunoscute în ţară şi în străinătate, unele dintre ele fiind supratitrate în limba română.

 

Festivalul se va deschide cu spectacolul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Trupa de renume internaţional sosește în Oradea cu o producție provocatoare despre relațiile dintre generații: „Homemade este un proces de creație și o cercetare sociologică despre situația familiilor, fiind axat în special pe participanții din cadrul proiectului” – mărturisesc creatorii. „Obiective: crearea unei echipe de cercetare pasionată de această temă; implicarea specialiștilor din domeniu; implicarea unui regizor, a unui dramaturg, și a mai multor actori, care vor formula întrebările centrale pentru realizarea unui spectacol de teatru”. Spectacolul va avea loc în data de 6 aprilie, începând cu ora 17.00, la Sala Arcadia. În 6 aprilie, de la ora 20.00, în Sala Mare va avea loc primul spectacol din cadrul Festivalului „HolnapUtán”, prezentat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara. „Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori” este un spectacol regizat de Radu Afrim, apreciat pentru experimentele teatrale neobişnuite, respectiv pentru viziunea muzicală şi scenografică aparte. Producţia vorbeşte despre relaţia teatru-spectator cu un umor absurd, caracteristic regizorului laureat al premiului UNITER, conturând portretele diverse ale celor care vin la teatru. Producţia se bazează pe improvizaţiile actorilor şi pune spectatorul în centrul atenţiei. Spectacolul beneficiază de traducere simultană, prin căşti. Pentru bilete care includ această traducere spectatorii trebuie să se adreseze casieriei Szigligeti.

În 7 aprilie, de la ora 19.00, studenţii din anul III, specializarea actor muzical, din cadrul Universităţii de Teatru şi Film Budapesta, vor urca pe scenă pentru prima dată în afara graniţelor Ungariei. Tinerii artişti vor aduce în Sala Mare a Teatrului Szigligeti un show jucăuş, alcătuit din melodiile lui George Gershwin şi Cole Porter. În operele lor, cei doi compozitori americani au îmbinat elementele muzicii jazz şi clasice, dăruind lumii întregi o mulţime de hituri şi standarde jazz şi punând bazele genului musical, care, pe urmă, a cucerit lumea. Spectacolul se va desfășura în limba engleză, cu supratitrare în limba română. Pentru spectacolele din cadrul festivalului care vor avea loc la Sala Mare sunt disponibile abonamente de festival la preţul de 40 de lei. Biletele pot fi achiziţionate de la agenţia Szigligeti sau online, pe www.biletmaster.ro.