Evenimentul a fost organizat în spiritul sărbătorilor de iarnă, printr-un maraton de activități destinate copiilor (și nu numai), de la ateliere de creație în cadrul căruia curioșii au învățat să realizeze decorațiuni de sărbători și până la scurte scenete de teatru realizate de un grup de tineri pentru cei mai mici, una dintre ele fiind intitulată chiar „Legenda lui Moș Nicolae”.  Cei mai mari au avut ocazia de a socializa la o cafea aromată marca Julius Meinl, să guste o prăjitură savuroasă de la Gelateria Mozart și să se delecteze în compania unui pahar de vin, răsfoind cărți pline de înțelepciune, toate acestea, în deplină armonie. „Pe scurt, e vorba de o librărie, cafenea, bibliotecă, spațiu de socializare, toate la un loc. E un concept unic în Oradea și ne propunem să dinamizăm viața culturală, interculturală și socială din zonă prin ceea ce facem și promovăm. Exact din aceeași dorință s-a născut proiectul nostru de editură Ratio et Revelatio Publishing House, în urmă cu trei ani. Acum, propunem orădenilor două spații de excepție, unde se pot relaxa, pot lucra, se pot juca, pot organiza evenimente, unde își pot bea cafeaua dimineața în timp ce consultă o carte sau pot cumpăra cărți în dar pentru cineva aproape sufletului lor. Toate generațiile își vor găsi locul la noi. În Salonul de carte din Cetatea Oradea ne dorim să aducem cât mai multe evenimente valoroase, conferințe, cluburi de lectură, lansări de carte, seri de film, activități demarate de ong-uri și multe altele. Suntem deschiși propunerilor. În spațiul din centru ne vom axa mai mult pe latura de librărie și cafenea. Pornim un proiect ambițios, dar extrem de necesar orașului nostru”, a declarat Mark Lukacs, PR Managerul Saloanelor de carte R&R. Cel de-al doilea spațiu, situat pe str. Republicii nr. 22 va fi inaugurat pe data de 15 decembrie, iar organizatorii pregătesc multe surprize pentru cei care le vor trece pragul, printre care, oferirea unei cafele gratuite la două cărți achiziționate și reducere la toate cărțile din librărie.