Între 28 ianuarie şi 3 februarie, Ansamblul Nagyvárad al Teatrului Szigligeti invită orădenii la o serie de evenimente speciale. Iubitorii de teatru vor avea parte de spectacole de teatru de mişcare şi teatru dans, dar şi spectacole sociale, dedicate adolescenţilor şi inspirate din viaţa reală.

 

Seria de evenimente va fi deschisă de spectacolul de teatru-mişcare al M Studio Sfântul Gheorghe, intitulat „Cel Bun, cel Rău şi Mama m**ii”. Spectacolul prezentat în premieră în decembrie 2016, regizat de Ferenc Fehér, este povestea membrilor unei comunităţi mici, care supravieţuiesc prin a se distra reciproc. Petrecerile, dar şi duelele au un rol imens. Viaţa din El Perdido este însă dată peste cap de un eveniment neaşteptat...

Între 1-3 februarie, Ansamblul Nagyvárad al Teatrului Szigligeti, în colaborare cu Teatrul Naţional de Dans, Atelierul Cultural Káva şi Teatrul de Dans Europa Centrală, organizează programe diverse de formare profesională pentru cei interesaţi de dans şi mişcare. Miercuri, 1 februarie, va avea loc spectacolul de educaţie de dans/teatru pentru elevi intitulat „Hoarda 2”, care reformulează coregrafia lui Attila Kun, analizând relaţia individului cu comunitatea. Spectacolul pentru tineret, câştigătorul mai multor premii, va avea loc de la ora 17.00, în Sala Mare a teatrului. În 2 februarie, de la ora 10.30, în Sala Mare a teatrului, va avea loc spectacolul „Bazat pe o poveste reală”, dedicat elevilor din clasele VI-VIII. Producţia vorbeşte despre o familie în curs de destrămare (o mamă care îşi creşte copiii singură, un băiat adolescent care îşi caută identitatea, o adolescentă sceptică şi un tată absent). Împreună cu spectatorii cu vârste între 12-14 ani, vom încerca să aflăm cum poate cineva să-şi păstreze umanitatea (şi copilăria) într-o familie care stă să se destrame.

În 2 februarie, între orele 16.00-18.00, profesorii, dansatorii, actorii şi elevii sunt invitaţi la o oră extraordinară de mişcare, în organizarea Teatrului de Dans Europa Centrală, iar în 3 februarie, între orele 10.00-12.00, Atelierul Cultural Káva organizează o oră complexă de dramă pentru adulţi, în Studioul Szigligeti.

Participarea este gratuită, dar pentru că numărul locurilor este limitat, este nevoie de înscriere prealabilă, pe adresa de mail nagyvaradtancegyuttes@gmail.com. Mesajul de înscriere trebuie să includă datele personale (nume, vârstă, ocupaţie, număr de telefon, domiciliu).

În 3 februarie, de la ora 19.00, una dintre cele mai importante trupe de dans din Ungaria, Teatrul de Dans Europa Centrală revine la Oradea. De această dată, vor prezenta „Ritualul primăverii” de Stravinski, respectiv „Prinţesa din Colofon” de Bartók, în sala mare a teatrului, în cadrul unei seri Bartók-Stravinski. Compania lui Klári Pataky din Budapesta va încheia seria de evenimente speciale cu spectacolul „Natură moartă”. Acesta este programat la Studioul Szigligeti pe 28 februarie, de la ora 19.00.

Bilete pentru spectacole se găsesc la agenţia de bilete a teatrului sau online, pe www.biletmaster.ro