Săptămâna trecută a fost deschisă o nouă sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

Astfel, începând cu 15 decembrie 2016, ora 9.00 şi până la data de 28 februarie 2017, ora 16.00, solicitanții de finanțare europeană nerambursabilă pot depune proiecte pentru investiții în exploatații agricole din sectorul vegetal și, re din cel zootehnic (prin submăsura 4.1). Totodată, din 16 decembrie 2016, ora 9.00 până la 28 februarie 2017, ora 16.00, se pot depune proiecte pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (prin submăsurile 16.4 și 16.4a).

De asemenea, se primesc cereri de finanțare în cadrul schemei pentru micii fermieri (submăsura 6.5) în perioada 15 decembrie 2016, ora 9.00 - 15 mai 2017, ora 16.00. Această submăsură este lansată pentru prima oară în această perioadă de finanțare. Beneficiari direcți ai acestei scheme pot fi fermierii din Pilonul I care doresc să cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare - cumpărare. Aceștia sunt eligibili pentru a încasa o primă de până la 1.500 euro/an, care va fi plătită până în decembrie 2020, la prima anuală adăugându-se sumele primite din arendă sau în urma vânzării exploatației.

Potrivit Comunicatului AFIR, alocarea disponibilă aferentă acestei noi sesiuni de depunere pentru toate submăsurile lansate este de peste 266 milioane de euro, împărțită astfel: pentru sM 4 pentru toate submăsurile lansate.1 alocarea bugetară stabilită este de 150 milioane de euro, din care vegetal - 75 milioane de euro și zootehnic - 75 milioane de euro ), pentru sM 6.5 alocarea bugetară stabilită este de 112,33 milioane de euro, iar pentru sM 16.4 și sM 16.4a alocarea bugetară stabilită este de 4 milioane de euro (2 milioane pe fiecare submăsură). Modalitatea de depunere a proiectelor este cea on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info, pentru toate cele 4 submăsuri menționate mai sus. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat pe site-ul Agenției, la secțiunea Investiții PNDR, în pagina dedicată fiecărei submăsuri de finanțare.