Femeile care vor să facă afaceri nu vor mai primi cei până la 50.000 de lei, ajutor nerambursabil în Programul Femeia Manager, ci vor fi urma cursuri, workshopuri şi traininguri pentru dobândirea şi dezvoltarea cunoştințelor antreprenoriale.

Programul Femeia Manager alocă în acest an fonduri nerambursabile pentru participarea gratuită a cel puțin 400 de participante la conferințe și ateliere regionale pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale. Tototdată, un număr de cel puțin 28 de femei manager vor participa gratuit la conferințe internaționale. Prin implementarea programului în anul 2017 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de cel puțin 400 de participante la conferințe regionale, 120 la ateliere și 28 la conferințe internaționale. În cadrul acestui apel de proiecte vor fi eligibile persoanele fizice autorizate și microîntreprinderile care îndeplinesc, la data depunerii cererii de finanțare, următoarele condiții: sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului cu cel puțin șase luni înainte de deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor; cel puțin unul dintre asociați să fie femeie, iar aceasta să dețină peste 50% din capitalul social al întreprinderii; codul CAEN al activității trebuei să fie eligibil și să nu se regăsească în lista activităților interzise la finanțare, așa cum sunt menționate în procedura de implementare;    au sediul în România și nu au activitatea suspendată, dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare. Punctajul minim pentru accesarea finanțării în cadrul programului Femeia manager în anul 2017 este de 60 de puncte. Totuși, obținerea acestui punctaj nu garantează obținerea finanțării, întrucât fondurile vor fi alocate în ordinea inversă a punctajelor, în limita bugetului disponibil.

Prin intermediul programului Femeia Manager se va asigura participarea gratuită la conferințe regionale și internaționale și ateliere, pentru aplicantele selectate. Cheltuielile eligibile în cadrul acestui program de finanțare sunt:    cheltuielile de transport și cazare pentru participarea la conferințele și atelierele organizate; cheltuielile ocazionate de participarea vorbitorilor, organizatorilor și reprezentanților ministerului; editare și multiplicare de broșuri, materiale de promovare şi prezentare; cheltuieli de închiriere săli; cheltuieli de protocol; alte cheltuieli necesare organizării. Apelul de proiecte va fi anunțat cu cel puțin cinci zile înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu-zis, iar înscrierile în program se vor putea face doar online, pe pagina de internet a Agenției pentru implementarea programelor și proiectelor derulate de întreprinderile mici și mijlocii (AIPPIMM). Departajarea proiectelor va fi făcută în ordinea punctajelor obținut în urma procesului de evaluare a aplicațiilor, iar punctajul minim pentru acceptarea de principiu în program va fi de 60 de puncte. Obținerea punctajului minim nu este, însă, o garanție a obținerii finanțării, astfel că solicitantele vor trebui să îndeplinească cât mai multe dintre criteriile pe care AIPPIMM le va anunța înainte de lansarea sesiunii de primire a proiectelor.