Calendarul obligaţiilor fiscale însumează toate declaraţiile sau formularele care trebuie depuse şi plăţile pe care contribuabilii au obligaţia să le efectueze.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează cu privire la termenele la care contribuabilii trebuie să depună declarațiile de menţiuni, privind impozitele pe venit, alte formulare și plăți. Astfel, un prim termen din decembrie este luni, 5 decembrie când contribuabilii sunt obligaţi la depunerea Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente. Declaraţia 394 se depune la Fisc până la data de 5 decembrie, întrucât termenul iniţial de 30 noiembrie a fost prelungit, dată fiind mini-vacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie. Potrivit ANAF, această declaraţie se complează integral, pentru toate operaţiunile efectuate pe teritoriul naţional.

Joi, 8 decembrie, reprezintă termen de depunere pentru urmăztoarele formulare: „Declaraţie de menţiuni” privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România (pentru schimbarea perioadei fiscale din trimestru în lună, începând cu luna iunie 2016). Trebuie să depună Declaraţia 092 contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, obligați prin lege să își modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar. Luni, 12 decembrie reprezintă cel de-al treilea termen-limită pentru depunerea: D089 -Declarație pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art.331 alin.(2) lit.e) pct.2 din Codul fiscal;  D010 - Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică care solicită scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA,  în condiţiile în care nu au depăşit cifra de afaceri de 220.000 lei atât în anul 2015, cât şi în anul în curs până la data solicitării; 020 - Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal; 070 - Declarație de înregistrare fiscală/ Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere.