Veniturile pentru care există obligaţia depunerii formularului 205 sunt cele din dividende, dobanzi, lichidarea unei persoane juridice, din premii, din jocuri de noroc cu impunere finala precum şi veniturile din alte surse aşa cum sunt menţionate la art. 114 respectiv art.117 din Codul fiscal.

Ultima zi a lunii februarie a.c (28 inclusiv) este data limită până la care plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor au obligaţia să depună declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit - Formularul 205 -, la unitatea fiscală competentă, pentru veniturile obținute în anul 2016. Formularul 205 se depune şi de către organizatorii, respectiv plătitorii de venituri din jocuri de noroc sau intermediarii/societăţile de administrare a investiţiilor/societăţile de investiţii autoadministrată, pentru veniturile pentru care nu au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe venit, potrivit titlului IV din Codul fiscal, şi anume: câştiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar, definit potrivit legii şi venituri din jocuri de noroc la distanță şi festivaluri de poker. Nu au obligaţia depunerii declaraţiei informative - D 205, pentru veniturile declarate în Formularul 112, contribuabilii care au obligaţia depunerii Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate pentru fiecare beneficiar de venit. Ca urmare, plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor, din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, din pensii, din arendare, precum şi persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit/venit microîntreprindere, asociate cu persoane fizice pentru care persoanele juridice au obligaţia calculării reţinerii şi plăţii impozitului datorat de persoana fizică, nu depun Formularul 205. Reamintim că Ordinul (ANAF) nr. 3.695/2016 a fost publicat în Monitorul Oficial nr.1.068 din 30 decembrie 2016, Ordin care aprobă modelul, conţinutul şi instrucţiunile de completare ale Formularului 205 - Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, veniturile din jocuri de noroc şi câştigurile, respectiv pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit”, cod 14.13.01.13/l,  utilizat pentru declararea veniturilor realizate începând cu 1 ianuarie 2016 şi definitivarea impozitului anual. De precizat că veniturile din salarii nu sunt cuprinse în lista cu tipurile de venituri care se completează în Declaraţia 205.