Legea nr. 102/2016 privind incubatoarele de afaceri a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 393 din 23 mai şi va intra în vigoare după 30 de zile de la publicare, adică la data de 22 iunie.

Scutiri de la plata impozitelor

Facilităţile fiscale vor fi acordate fondatorilor de incubatoare de afaceri în baza unor scheme de ajutor de stat. Concret, este vorba despre: scutire de la plata impozitului pe teren, corespunzător terenului aferent incubatorului de afaceri, cu aprobarea autorităţilor locale; scutire de la plata impozitului pe clădiri, corespunzător clădirilor care fac parte din incubatorul de afaceri, cu aprobarea autorităţilor locale; scutiri de la plata oricăror taxe datorate pentru eliberarea oricăror certificate de urbanism, autorizaţii de construire şi/sau desfiinţare de construcţii pentru terenurile şi clădirile aferente incubatorului de afaceri, cu aprobarea autorităţilor locale. Fondatori vor putea să fie atât persoanele juridice de drept privat, cât şi autorităţile publice locale, instituţiile/consorţiile de instituţii de învăţământ superior, institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare şi camerele de comerţ care înfiinţează incubatoare de afaceri. Titlul de incubator de afaceri va fi acordat prin ordin şi va avea o valabilitate de zece ani, perioada de valabilitate putând fi prelungită, la cerere, tot cu câte zece ani, atât timp cât incubatorul îndeplineşte în continuare condiţiile impuse de lege.Tipuri de incubatoare

Potrivit noilor prevederi legale, fondatorul va putea înfiinţa: incubator de afaceri cu portofoliu mixt (vizează IMM-urile cu potenţial de creştere dintr-o gamă largă de sectoare); incubator de afaceri tehnologic (vizează IMM-urile cu potenţial de creştere tehnologic); incubator academic de afaceri (vizează IMM-urile a căror activitate rezidă în aplicarea/folosirea rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare din cadrul unei universităţi sau institut de cercetare sau dezvoltă iniţiativa antreprenorială din mediul universitar, având ca obiectiv reţinerea tinerilor în comunitate şi comercializarea tehnologiilor elaborate şi dezvoltate de studenţi sau de facultate); agroincubator de afaceri (vizează IMM-urile sau societăţile agricole); incubator de afaceri social (foloseşte spiritul antreprenorial şi inovaţia pentru a crea impact social); incubator specific unui sector (oferă toată gama de servicii necesare celor care au o idee fezabilă, aplicabilă într-un anumit sector, expresie a potenţialului endogen existent în acel teritoriu); incubator virtual (oferă servicii de incubare prin internet, sub forma portalurilor de afaceri); incubator pentru activităţi nonagricole în mediul rural.

Incubatoarele de afaceri vor urmări, conform dispoziţiilor Legii nr. 102/2016, structuri pentru sprijinirea afacerilor, crearea unui mediu favorabil şi sustenabil pentru IMM-urile nou-înfiinţate, stimularea potenţialului de dezvoltare şi viabilitate, crearea de noi locuri de muncă, diversificarea economiilor şi crearea unui mediu antreprenorial în comunităţile locale. IMM-urile care desfăşoară activităţi economice în interiorul incubatoarelor, în funcţie de cerinţe, vor putea să se bucure de acces la servicii de formare profesională pentru nevoile actuale şi viitoare ale pieţei, servicii profesionale financiare, juridice şi de contabilitate, ;

acces la fonduri nonguvernamentale pentru dezvoltarea economică, acces la surse de finanţare, investiţii şi capital de lucru etc.