În perioada imediat următoare, DSVSA Bihor prin personalul de specialitate va demara ample acțiuni de control, pentru verificarea respectării condițiilor de biosecuritate în toate exploatațiile comerciale avicole (ferme) din județul Bihor, și respectiv activități de supraveghere a fondurilor de vânatoare.

Deși în cursul lunii ianuarie Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor a finalizat cu succes aplicarea măsurilor de restricție sanitară veterinară din localitățile Ateaș, Cefa, Berechiu, Sânicolau Roman, Roit și Mărțihaz, măsuri impuse de declararea în luna decembrie 2016 a focarului de influență aviară din localitatea Biharugra, județul Bekes – Ungaria, riscul introducerii acestei boli în teritoriul adminstrativ al județului este departe de a fi dispărut. Astfel, având în vedere modificările climatice din ultima perioadă, precum și numărul mare de păsări sălbatice existente la nivelul diferitelor amenajări hidrologice naturale și artificiale, presiunea apariției de noi focare de gripă aviară atât la nivel internațional cât și la nivel național este în continuă creștere. Printre măsurile suplimentare de biosecuritate la nivelul gospodăriilor populației de pe tot teritoriul  județului, care se impun luate, se numără prevenirea oricărui contact direct sau indirect între păsările sălbatice și păsările domestice în special ratele și gâștele. Astfel, este interzis accesul  tuturor păsărilor  domestice și a păsărilor sălbatice captive la luciuri de apa, lacuri, bălţi, râuri sau orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală. O atenție deosebită se va acorda grădinilor zoologice, parcurilor de distracții și a altor instituții sau organizații care dețin păsări captive; separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice; se va evita prin toate mijloacele creșterea păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ținute închise obligatoriu în spații de cazare special amenajate. Atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice. DSVSA Bihor precizează că este interzisă adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice, evitându-se şi intrarea mai multor persoane, în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană, în speţă proprietarul exploataţiei. Totodată: se va avea în vedere prevenirea  contactului cu alte specii  de mamifere, inclusiv rozatoare și alte animale de companie; se vor aplica măsuri suplimentare de evitare  a  introducerii/diseminării unei eventuale infecţii prin folosirea încălţămintei diferită în spaţiul de exploatare a păsărilor domestice sau a unui amplasament special amenjat pentru dezinfecţia acesteia; se va acorda o atenţie sporită riscurilor introducerii și diseminării bolii de către vânători, care pot transmite virusul de la sectorul sălbatic la cel domestic prin păsările vânate și prelucrate în exploatațiile non profesionale sau prin echipamentele (ustensilele) folosite la vânătoare.

În ceea ce privește activitățile specifice de control, în cursul lunii ianuarie 2017, DSVSA Bihor a efectuat un număr de 807 acțiuni de control din care: 379 activități efectuate în baza Acordului de delegare A109/2015, cu APIA, de verificare a respectării de către agricultori a cerințelor legale în materie de gestionare, SMR 4-9 și SMR 11-13, și a bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC), în scopul accesării subvențiilor anuale; 428 activități de control în domeniul siguranței alimentelor, acțiuni care au vizat multiple obiective din sectorul alimentar ca: măcelării, carmangerii, unități de producție, hale agroalimentare, restaurante, depozite, supermarket etc. Urmare acestor activități au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de 15600 lei, și au fost retrase din consum un o cantitate totală de 130 kg alimente.