Bugetul alocat pentru ,,Start Up Nation" este de 500 de milioane de lei, iar programul ar urma să pornească începând cu luna mai.

În Monitorul Oficial al Romaniei a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii care lansează Programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii - “Start-up Nation Romania”. Prin Programul “Start-up Nation - Romania” se poate acorda ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei/beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari. Potrivit prevederilor legale, beneficiază de prevederile programului întreprinderile înfiinţate de către persoane fizice după intrarea în vigoare a OUG, pe baza prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, respectiv ale Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, şi care îndeplinesc, la data depunerii cererii de finanţare, criteriile de eligibilitate impuse de legislaţia în domeniul ajutoarelor de minimis, condiţiile de eligibilitate prevăzute în HG privind aprobarea normelor de implementare a schemei de ajutor de minimis care va fi adoptată potrivit art. 8, precum şi condiţiile specifice în cazul finanţării din fonduri europene.

Potrivit art. 4 al prevederilor legale menţionate, întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis în condiţiile Programului “Start- up Nation – Romania” are şi obligaţia să facă dovada, la momentul depunerii cererii de decont, a angajării, cu contract de muncă pe durată nedeterminată şi cu normă întreagă, a minimum 2 salariaţi, precum şi obligaţia menţinerii celor două locuri de muncă pentru cel puţin 3 ani, începând cu anul următor plăţii ajutorului de minimis. Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor acordate în baza schemei de ajutor se fac în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi europene în vigoare. În ceea ce priveşte activităţile şi cheltuielile neeligibile în cadrul schemei de ajutor sunt cele prevăzute în legislaţia naţională şi cea europeană în domeniul ajutorului de minimis, iar recuperarea ajutorului de minimis se va efectua potrivit legii, ajutor care va include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii ajutorului până la data recuperării acestuia. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin legislaţia specifică naţională şi europeană în vigoare. Aprobarea normelor de implementare a schemei de ajutor de minimis urmează să se facă, de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG. Şi un ultim aspect: sumele necesare implementării Programului “Start-up Nation – Romania” vor fi asigurate anual de la bugetul de stat cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi/sau din fonduri externe.