Primăria Oradea, prin Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, continuă lucrările la tronsoanele I și II ale pistei de biciclete transfrontaliere. Aceste tronsoane vor lega coridorul verde al Crişului Repede de cel al Peţei, ajungând până în cartierul Nufărul, la şoseaua de centură.

Tronsoanele fac parte din proiectul „Construirea unei piste de biciclete între Oradea și Berettyoujfalu", finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007-2013, Primăria Oradea prelungind această pistă transfrontalieră cu peste 5 kilometri pe teritoriul municipiului Oradea. Traseul pentru prelungirea pistei de biciclete pe teritoriul Municipiului Oradea are o lungime de 5.740 m şi este următorul: Tronson I: Pod Sovata - str. Oneştilor - str. Măgurei - Calea Aradului - str. Padişului - dig mal drept pârâul Peţa - str. Făgăraşului (mal drept pârâul Peţa), până la intersecţia cu str. Traian Blajovici. Tronson II: str. Făgăraşului (mal drept pârâul Peţa), de la intersecţia cu Calea Armatei Române la intersecţia cu str. Feldioarei. Tronson III: str. Erkel Ferenc (mal drept pârâul Peţa) - str. Prieteniei - mal drept pârâul Peţa - str. Peţei - str. Depozitului - str. Ogorului (şoseaua de centură). Pentru optimizarea pistei de biciclete a fost nevoie ca în zona străzii Măgurei să fie mutat gardul de stâlp din plăci de beton prefabricate cu un metru spre interior de la locația actuală pe o distanță de 800 m. Pista de biciclete este aproape realizată în preajma podului Sovata și pe strada Oneștilor, urmând ca în aceste zile, după finalizarea mutării gardului, să se continue lucrările și pentru finalizarea pistei. De asemenea se lucrează și pe coronamentul digului pârâului Peţa, între Calea Armatei Române şi str. Feldioarei. Lucrările la pista de biclete sunt executate de SC Asfamixt SRL, care a fost desemnată câştigătoare la sfârşitul lunii iunie, în urma procedurii de licitaţie. Valoarea contractului este de aproximativ 316.000 euro.