Lucrările de la pasajul peste calea ferată din zona CET II sunt în grafic, firma ARL S.A. efectuând în prezent lucrări la sensul giratoriu dintre CET şi Metro, la rambleu şi la rampele care duc la pasajul propriu-zis. Sensul giratoriu va asigura fluenţa circulaţiei la intersecţia actualei şosele de centură cu ieşirea spre noul pasaj. În această toamnă urmează să fie realizate pilele şi culeele la trecerea peste liniile de cale ferată. Administraţia şantierului apreciază că lucrările vor fi gata până în luna iunie 2014. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a predat în luna mai firmei SC ARL SA - Cluj-Napoca amplasamentul pentru lucrarea „Pasaj suprateran peste Calea Ferată", în vederea începerii lucrărilor de construcţie. Lucrarea constă în continuarea şoselei de centură peste calea ferată, în zona CET II, asigurându-se astfel ieşirea spre Oşorhei, în DN1/E60, pe legătura Oradea-Cluj. Lungimea tronsonului este de aproximativ 2 km.