Situaţie fără precedent în învăţământul bihorean. Anul acesta, 2.493 de elevi care au terminat clasa a XII-a au ales să nu se înscrie la Bacalaureat. Cauzele sunt multiple, printre elevi fiind mulţi corigenţi, cu medii neîncheiate, care aleg să dea exmenul în toamnă sau care, pur şi simplu, nu-l dau preferând să se înscrie la şcoli postliceale.

 

Vineri a fost ultima zi în care absolvenţii de clasa a XII-a se puteau înscrie pentru examenul de Bacalaureat.

„Anul acesta s-au înscris în total 4.253 de elevi, dintre care 3.503 din seria curentă şi 750 din serii anterioare. La nivelul judeţului vor fi 47 de centre de evaluare a competenţelor, cele de examen urmând să se stabilească în cursul săptămânii viitoare, după ce vor fi aprobate de Ministerul Educaţiei”, a spus, pentru Crişana, Claudiu Damian – purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

Faţă de anul şcolar 2014-2015, numărul celor care se înscriu la Bacalaureat ca şi al celor care termină clasa a XII-a este mai mic. În 2014-2015 au fost 6.418 elevi care au terminat clasa a XII-a şi 5.488 de înscrişi la examenul de Bacalaureat, anul acesta sunt 5.996 de absolvenţi de clasa a XII-a şi 4.253 de elevi înscrişi la Bac.

Cifra este explicabilă pentru că pe fondul scăderii numărului total de absolvenţi de clasa a XII-a (anul acesta au terminat cu 422 mai puţini decât anul trecut) unii au rămas corigenţi, altora nu li s-a încheiat media, alţii preferă să îl dea în toamnă ca să aibă mai mult timp să se pregătească iar unii, pur şi simplu, preferă să dea direct la postliceală. Pe de altă parte, nu poate fi negat că de doi ani încoace, Ministerul Educaţiei „păcăleşte sistemul” dându-le elevilor subiecte mult mai uşoare. Şi totuşi, şi în acest context, elevii caută modalităţi de a-l ocoli.

Probele scrise încep pe 4 iulie

De luni, 13 iunie, şi până pe 15 iunie, se va susţine deja Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Între 15 şi 17 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B) iar între 21 şi 24 iunie Evaluarea competenţelor digitale (proba D). Ultima probă orală va avea loc între 27 iunie – 1 iulie, Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Prima probă cu adevărat importantă va fi pe 4 iulie, proba scrisă la Limba şi literatura română (proba E)a), urmată, pe 5 iulie, de proba scrisă la Limba şi literatura maternă (proba E)b). O zi mai târziu, pe 6 iulie se va desfăşura proba obligatorie a profilului (proba E)c - scrisă) iar pe 8 iulie se va desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării (proba  E)d - scrisă). Primele rezultate se vor afişa pe 12 iulie până la ora 16.00, urmând ca, în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, să se poată depune contestaţii. Afişarea rezultatelor finale se va face pe 16 iulie 2015. Anul trecut, rata de promovabilitate la Bacalaureat a fost de 64.75%, cu o creştere de 5,39% faţă de anul 2014.