În această seară, de la ora 19.00, Teatrul Regina Maria va fi gazda celei de-a doua ediţii a Balului Operei Vox. Ediţia din acest an este structurată în trei părţi: prima şi a treia sunt dedicate muzicii clasice şi baletului, iar a doua prezentării de modă prin intermediul a două colecţii semnate Cătălin Botezatu.

 

După succesul de care s-a bucurat anul trecut, Balul Opera Vox revine în urbea de pe Crişul Repede. Cea de a doua ediţie va avea formatul Balului Opera din Viena, cu valsuri, polci celebre, csardasuri, dar şi cu cele mai frumoase arii si duete de operă şi operetă. Pe scena Teatrului Regina Maria vor urca solişti renumiţi, precum baritonul Alfio Grasso, din Italia, şi soprana Cristina Simionescu, de la Opera Naţională Română Iaşi, spectacolul fiind întregit cu ajutorul  ansamblului de balet şi al orchestrei Asociaţiei Opera Vox, dar şi cu ajutorul dirijorilor Vlad Eniu şi Vlad Agachi. Balul Operei Vox va fi deschis de tineri debutanți, fetele îmbrăcate în rochiile de mireasă, iar băieții în frac și papioane albe, sub conducerea maestrului coregraf Maris Pușcov, de la Clubul de dans Fit Dance. Președintele Asociației Opera Vox, Ioan Vrășmaș, speră că tinerii vor reuşi să ridice măcar o parte a publicului pentru a dansa alături de ei. Balul va fi structurat în trei părţi. Prima şi ultima parte vor fi exclusiv dedicate muzicii şi dansului, iar partea a doua va fi una mondenă, care va include prezentări de modă, degustări culinare, degustări de vinuri şi socializare. Invitat special este designerul Cătălin Botezatu, care va prezenta publicului orădean două colecţii – una dedicată femeilor, cealaltă bărbaţilor. Botezatu a ajuns la Oradea încă de vineri, pentru a putea pregăti cele două prezentări de modă. „Va fi o desfășurare de forțe. Poate doar la săptămânile mari ale modei, din străinătate, mă deplasez cu atâția oameni după mine ca aici, cu pantofi, accesorii, tot. Pentru că, la mine, o colecție înseamnă să mă ocup de tot, de la pantofi, până la ultimul accesoriu, coafură sau machiaj”, a declarat Cătălin Botezatu, care a menţionat că este onorat să participe la cea de-a doua ediţie a Balului Operei Vox. „Eu mă simt onorat ori de câte ori vin în acest oraș, pentru că pur și simplu îl iubesc. Îmi place Oradea, o spun tot timpul, datorită arhitecturii frumoase și constat că foarte multe clădiri au intrat acum în renovare, ceea ce înseamnă că sunt oameni iubitori de artă și de frumos. Sosirile mele foarte dese au fost legate mai mult de acțiuni caritabile, pentru care vă felicit, mai puțin pentru fashion. Însă acum, la bal, ne vom lua revanșa”, a precizat Botezatu. În ceea ce priveşte colecţiile pe care le va prezenta, în această seară, orădenilor prezenţi la Balul Operei Vox, designerul a menţionat că prima colecție, destinată femeilor, este una haute couture, cu rochii de seară fastuoase, cu trene. Machiajele manechinelor vor fi sofisticate, ultra moderne, realizate de make-aup artist-ul Mirela Vescan, iar coafurile, de hairstylist-ul Laurent Tourette. Cealaltă colecție este dedicată unui bărbat puternic, sub genericul Vigo by Cătălin Botezatu, trecând prin toate etapele vestimentare ale costumului masculin, începând de la casual, trecând la ținuta business și apoi la cea de ceremonie. Castingurile pentru manechinele care vor defila pe scena Teatrului Regina Maria au avut loc sâmbătă.

Praticipanţilor la bal li s-a atras atenţia că ţinuta de gală este obligatorie. „Ţinuta adecvată pentru bal este fracul, în cazul nostru black tie. Adică un costum asociat cu un papion sau un costum elegant cu o cravată. Pentru doamne, ţinuta este rochie lungă, elegantă, de preferinţă negru sau culoare închisă. În niciun caz blugi şi tricou”, a menţionat Cătălin Botezatu. Ioan Vrăşmaş susţine că mulţi dintre cei care vor să vină la Balul Operei Vox au o oarecare reţinere să cumpere bilete din cauza ţinutei. „România, în general, nu are o astfel de cultură vestimentară, deci nu poţi să ai cerinţe mari. Trebuie o participare decentă din punct de vedere vestimentar”, a adăugat Botezatu.