Fostul primar al municipiul Beiuş, Adrian Domocoş, a fost condamnat, ieri, de judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA. Episcopul greco-catolic Virgil Bercea, deferit şi el justiţiei în aceeaşi cauză, a fost achitat atât de acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu cât şi de acuzaţia de dare de mită. În acelaşi dosar, mai mulţi funcţionari ai Primăriei Beiuş au fost fie achitaţi, fie condamnaţi la pedepse cu închisoarea, dar cu suspendare. Sentinţa magistraţilor orădeni nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Înalta Curte, în termen de zece zile. 

La finele lui 2014, primarul Adrian Domocoş era arestat fiind acuzat de luare de mită, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită de primar, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, deţinerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi deţinerea fără drept a muniţiilor. Totodată, Ovidiu Mihăilă, administratorul Episcopiei era acuzat de dare de mită. Potrivit procurorilor DNA, Domocoş a cerut şi a primit în concesiune, în 2011, de la protopopul greco-catolic din Beiuş, Ioan Mada, o clădire, proprietatea bisericii, pentru o firmă despre care procurorii DNA Oradea susţin că i-ar aparţine edilului. Imobilul a fost concesionat pentru 29 de ani, în favoarea societăţii Alge Dom Com SRL Beiuş, administrată de Raveca Pop, mama lui Domocoş. 

În aceeaşi cauză mai mulţi funcţionari din cadrul Primăriei Beiuş au primit pedepse cu închisoarea, cu suspendarea executării pedepsei. Doina Daniela Blaga şi Nelu Florin Morgovan, din cadrul Biroului Impozite şi Taxe din Primăria Beiuş au fost condamnaţi fiecare la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 3 ani, Ioan Ușvat, șef Compartiment urbanism în cadrul Primăriei Beiuș a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pe un termen de 2 ani, Viorel Mateaș, secretar al Primăriei Beiuș a fost condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare tot cu suspendare şi 3 ani de supraveghere. George Laurențiu Bunea, administrator al unei societăți comerciale a fost şi el condamnat la cinci luni de închisoare tot cu suspendare. Sechestrul instituit pe bunurile unora dintre inculpaţi a fost ridicat, instanţa constatând că prejudiciul imputat acestora a fost achitat.

Alături de episcopul Virgil, au fost achitaţi şi secretarul Episcopiei Greco-Catolice, Ovidiu Constantin Mihăilă, dar şi contabila instituţiei, Stela Iambor.