Teatrul Szigligeti invită orădenii la un nou spectacol de teatru-dans, oferit de celebra companie M Studio, din Sfântu Gheorghe. De această dată, trupa va prezenta un spectacol cu atmosferă western, din care nu lipsesc gagurile cu femei uşoare, pistolari şi bărbaţi în travesti.

 

Teatrul dans revine în luna ianuarie pe scena Teatrului Szigligeti din Oradea, cu ocazia reprezentației spectacolului „Cel bun, cel rău și mama m**ii” (A Jó, a Rossz és a K**va Anyád), pus în scenă de trupa Studio M din Sfântu Gheorghe.

Spectacolul se bucură de semnătura regizorului-coregraf  Fehér Ferenc, care, prin intermediul muzicii şi dansului, a redat în producţia sa atmosfera western-urilor de altă dată. Pistolari, femei uşoare, bărbaţi în travesti, întregesc tabloul prin gaguri, condimentând o poveste în care moartea şi dragostea sunt personajele principale.

„În spectacolul lui Fehér Ferenc, doar titlul şi atmosfera se bazează pe povestea originală. Aici povestea este chiar simplă. Este vorba despre o mică comunitate în care oamenii supravieţuiesc şi îşi petrec zilele doar între ei. Pentru a alunga plictiseala, ei se amuză reciproc, duelurile având un rol imens. Figurile indezirabile ale societăţii, curvele şi bandele „fuck off” au ajuns în acest orăşel pustiu, prăfuit şi părăsit care se numeşte El Perdido. Însă deodată se schimbă ceva… Ce anume?”, se arată în sinopsis.

Şi pentru că este vorba despre un spectacol de dans, în care nu există cuvinte, fiecare spectator va avea ocazia să-şi construiască propria poveste şi propriul ecou.

Spectacolul îi are în distribuție pe actorii Bajkó László, Deák Zoltán, Gáll Katalin, Nagy Eszter, Orbán Levente, Polgár Emília, Szekrényes László și Veres Nagy Attila. Reprezentaţia va avea loc în data de 28 ianuarie, de la ora 19.00.

Biletele pentru spectacol se găsesc la agenţia de bilete a teatrului, deschisă de luni până vineri, între orele 14.00-19.00, respectiv cu o oră înaintea începerii reprezentaţiei.