În cadrul evenimentului „Crăciunul în Cetatea Oradea”, orădenii au putut lua parte sâmbătă la o serie de activități ce aduc aminte de tradițiile de Ignat, un vechi obicei din popor care amintește de ritualul pregătirii meselor îmbelșugate de Crăciun. Prezenţa orădenilor a fost, în schimb, extrem de scăzută.

 

„Pomana porcului” a încercat să readucă în atenția orășenilor vechile obiceiuri și practici pe care străbunii le practicau din moși-strămoși. Tăierea porcului în ziua de Ignat aducea familiei protecție împotriva bolilor. În credința populară, diferite organe sau părți din carnea porcului tăiat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale oamenilor și animalelor: cu untura de porc negru se ungeau cei care aveau dureri de picioare ori junghiuri, iar cu părul de porc se afumau copiii atunci când erau deocheați.

Din păcate, intereseul orădenilor pentru eveniment a fost scăzut, motiv pentru care organizatorii evenimentului au sacrificat un singur animal. Puţinii vizitatori au fost invitați să savureze cele mai alese bucate preparate de bucătari în curtea interioară a Cetăţii. Oferta culinară tradițională de Ignat a fost una bogata: de la jumări, la șoric, la toroș, la caldaboși și cârnați, tobă, toate asezonate cu ceapă și vin.

Pe lângă bunătăți culinare, cel de-al doilea week-end de sărbătoare în Cetatea Oradea a continuat cu colinde, povești și tradiții, tot într-o atmosferă extrem de „rarefiată” de vizitatori. Şi tot la sfârşitul săptămânii trecute, „Casa cu Bunătăți” și „Casa Dulciurilor” din Cetatea Oradea i-a așteptat pe orădeni cu o ofertă bogată, de la fursecuri, la turtă dulce, la acadele, la brioșe, la bomboane fondante și multe alte minunății dulci. De asemenea, tot în aceste zile, și-a deschis porțile și Galeria Vinurilor în Corpul L.

Cei mici au fost așteptați la demonstrații de meșteșuguri tradiționale susținute de artistul plastic Ida Pazman. În paralel, tot aici, sâmbătă, au avut loc lecturi publice cu copiii în limba română, iar duminică au fost în limba maghiară. Nu au lipsit proiecțiile de film și desene animate de Crăciun.

Seara, în curtea exterioară a Cetății au răsunat colinde. Vineri, 9 decembrie, a urcat pe scenă Corul Liceului Don Orione și Sânziana Toader, sâmbătă, Ansambul Crișana și Școala Populară de Artă Francisc Hubic, iar duminică, Feciorii Bihorului și Simona Cap. Sfârșitul de săptămână s-a încheiat duminică, cu un concert al Grupului „Deo Gloria”, în Biserica Romano-Catolică din Cetate.