Rezultatele la sesiunea de toamnă a bacalaureatului din acest an sunt mai bune, dar... tot proaste. Mai bune, pentru că rata de promovabilitate a crescut cu 0,18% faţă de 2015, dar tot proaste, pentru că 22,02% înseamnă dezastru în contextul în care 2.493  de elevi (41%) au amânat să dea BAC-ul în vară pentru a se pregăti la cel din toamnă.

La Colegiul Tehnic Transilvania, unul din cele două centre la care s-a dat BAC-ul, nu erau ieri foarte mulţi elevi. Asta pentru că o parte dintre ei aflaseră rezultatele de pe internet. Totuşi, aceştia erau dezamăgiţi. Un singur concurent se bucura pentru că reuşise să ia o notă mai mare la matematică, suficient cât să remonteze „dezastrul” din vară. „Am toate mediile peste şase şi mă bucur că am reuşit şi la matematică”, a spus el. Un altul a spus nervos: „Mă duc să fumez o ţigară, că nu mai rezist!”. Câteva fete păreau că trăiesc un sentiment de deja vu: „Exact ca la examenul din vară, nicio diferenţă”. Un profesor a ieşit din şcoală şi s-a salutat cordial cu câţiva dintre elevi. Tânărul nervos nu se întorsese de la ţigară.

În sesiunea de toamnă s-au înscris 1.470 de elevi din care s-au prezentat 1.199, 271 fiind absenţi şi 4 eliminaţi din examen.

Potrivit rezultatelor, în Bihor s-au înregistrat 931 de candidaţi respinşi, 198  fiind respinşi cu medii cuprinse între 5,00 şi 5,99. Din totalul candidaţilor prezenţi, 264 au promovat examenul de bacalaureat, 211 au avut medii între 6-6,99, 51 de elevi au avut medii între 7-7,99, de asemenea, s-au înregistrat 2 candidaţi cu medii între 8-8,99. Rata de promovare, înainte de contestaţii, pentru examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă, este de 22,02%. Candidaţii nemulţumiţi de rezultate au putut depune contestaţii ieri, între orele 16.00 şi 20.00, urmând ca pe 1 septembrie să fie afişate rezultatele finale. Anul trecut, în Bihor, la sesiunea de toamnă, rata de promovabilitate a fost de 21,88 %.