Oradea sărbătorește, în fiecare an, la 20 aprilie, un eveniment major din istoria sa - intrarea trupelor române în Oradea, la 20 aprilie 1919, în frunte cu generalul Traian Moșoiu.

Pentru a marca acest eveniment, Primăria Oradea va organiza o serie de festivități joi, 20 aprilie, începând cu ora 12.00. Manifestările debutează cu un Te Deum oficiat la Biserica cu Lună, după care participanţii se vor deplasa în alai, pe strada Avram Iancu, la bustul gen. Traian Moşoiu. Aici, ceremonialul este programat să înceapă la ora 12.40 cu întâmpinarea oficialităților, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă, ocuparea locului în dispozitiv şi intonarea Imnului Național al României. Alocuţiunile privind semnificația zilei de 20 aprilie 1919 vor fi rostite de către primarul orașului Oradea, Ilie Bolojan, și un istoric invitat. Ceremonialul va continua cu un recital susținut de Corul Traian Moșoiu şi festivitatea de depunere de coroane și jerbe de flori. Programul se va încheia cu defilarea detaşamentului de onoare. Manifestările dedicate zilei de 20 aprilie vor continua în Piaţa Unirii, unde, de la ora 17.00, va avea loc un Concert Folcloric de Gală – Oradea Liberă. Interpret principal va fi cunoscutul artist Ioan Bocșa, iar invitata specială a evenimentului, artista Viorica Flintașu. În cadrul evenimentului, vor mai urca pe scenă: Traian Jurchelea, Sergiu Cipariu, Vlăduța Lupău, Ovidiu Olari, Loredana Călin. Orchestra este condusă de maestrul Ovidiu Barteș.

Simpozion la Cercul Militar

Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Regina Maria, filiala Bihor, organizează miercuri, 19 aprilie, la Cercul Militar Oradea, o serie de manifestări dedicate zilei de 20 aprilie 1919, când Armata Română a eliberat Oradea.

Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Regina Maria- filiala Bihor, organizează miercuri, 19 aprilie 2017, de la ora 11.00, la Cercul Militar Oradea (str. Mihai Eminescu, nr. 5) o serie de manifestări dedicate zilei de 20 aprilie 1919, ziua când Armata Română, în frunte cu vajnicul general Traian Moşoiu, a eliberat Oradea, împlinind astfel şi pentru româînii bihoreni hotărârea Marii Adunări de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. În deschiderea programului va vavea loc conferinţa judeţeană a filialei Bihor. De la ora 11.45 va avea loc un simpozion ştiinţific. În cadrul acestui simpozion, prof. univ. dr. Viorel Faur va prezenta contextul intern și internațional al evenimentelor din primăvara anului 1919. De asemenea, col. (rz) dr. Constantin Moșincat va vorbi despre operațiunile militare din anul 1919. La aceste eveniment sunt invitaţi să participe toţi membrii asociaţiei, simpatizanţii acesteia, şi toţi cei care simt româneşte.