Mai multe echipaje de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” au încercat, ieri, să găsească un bărbat înghiţit de apele Crişului Repede în zona centrală a municipiului Oradea. Scafandrii au intrat în apa îngheţată, însă, din cauza temperaturii foarte scăzute şi a stratului de gheaţă de aproape 30 de centimetri, nu au reuşit să găsească nimic.

 

Apelul la 112 a fost făcut ieri, după ora 12.30, când mai mulţi trecători au sesizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, spunându-le salvatorilor că au văzut o persoană căzând în apele Crişului, în apropiere de Pasarela Intelectualilor. Potrivit martorilor, persoana, din descrierile lor, cel mai probabil un bărbat, a căzut în apă de pe mal şi a dispărut repede sub sloiurile de gheaţă. ISU a mobilizat la faţa locului mai multe echipaje, nu doar în locul în care bărbatul a fost văzut ultima dată, ci şi în aval. “Au fost mobilizate la faţa locului echipajul de descarcerare cu barcă din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, echipajul de scafandri, echipajul de prim ajutor calificat din cadrul Detaşamentului 2 Oradea şi un echipaj cu un autocamion de intervenţie”, a precizat cpt. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana. Misiunea s-a dovedit extrem de dificilă. Scafandrii au utilizat tărgi de salvare pentru a se deplasa pe apa îngheţată şi o barcă pneumatică. Cu ajutorul căngilor au spart pe alocuri stratul de gheaţă, care în zonă atingea 30 de cm, însă, din cauza curenţilor şi a vizibilităţii scăzute, nu au reuşit să dea de urma bărbatului. Operaţiunea de căutare a fost coordonată la faţa locului de inspectorul şef al ISU Crişana, colonel Sorin Caba, scafandrii intrând în apa îngheţată după ce şi-au luat toate măsurile de precauţie, astfel încât siguranţa lor să nu fie în pericol. Eforturile lor s-au dovedit a fi zadarnice, din cauza sloiurilor de gheaţă şi a temperaturii foarte scăzute. După mai bine de o oră şi jumătate de încercări, echipajele s-au retras, urmând să continue căutările atunci când vremea le va permite.