Aproape jumătate (49%) dintre britanicii intervievați în cadrul unui sondaj s-au declarat favorabili vizitei de stat pe care președintele Donald Trump o va efectua la Londra la o dată încă neprecizată, deși peste 1,7 milioane de persoane au semnat o petiție online prin care se cere anularea acestei vizite, transmite agenția EFE.

Numai 36% dintre cei chestionați în sondaj împărtășesc opinia exprimată în respectiva petiție și cred că vizita de stat a lui Trump la Londra ar trebui anulată. Inițiatorii petiției au lansat această inițiativă ca protest față de decizia noului președinte american de o sista primirea de refugiați în SUA, indiferent care este originea lor, pentru o perioadă de 120 de zile și pe termen nedefinit pentru refugiații sirieni. Donald Trump a interzis, de asemenea, intrarea pe teritoriul american timp de 90 de zile cetățenilor din șapte țări majoritar musulmane considerate de Washington "pepiniere" de teroriști.  Conform aceluiași sondaj efectuat de institutul YouGov pentru cotidianul The Times, 50% dintre persoanele chestionate au apreciat că deciziile lui Trump împotriva imigrației sunt "o idee rea", în timp ce 29% le susțin. Sondajul relevă sprijinul pentru vizita lui Trump mai ales în rândurile votanților partidului naționalist UKIP și ai Partidului Conservator condus de premierul Theresa May, cu procente de 81% și respectiv 76%, precum și a 68% dintre cei care la referendumul din 23 iunie au votat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. De fapt, în petiția menționată nu se cere anularea vizitei, ci doar ca aceasta să nu fie 'vizită de stat', invocându-se faptul că prin pozițiile pe care Donald Trump le-a exprimat el ar aduce o ofensă reginei Elisabeta a II-a. În plus față de acea petiție, zeci de mii de manifestanți au participat la o demonstrație în fața reședinței londoneze a premierului britanic tot pentru a cere anularea invitației adresate președintelui american. Însă Theresa May a precizat că nu va revoca invitația adresată lui Trump, după ce ea a fost primul lider străin primit de acesta din urmă la Casa Albă după învestirea din 20 ianuarie. Pemierul Theresa May a declarat ieri că nu a fost informată în prealabil în legătură cu planul președintelui american de a semna, la scurt timp după întrevederea celor doi lideri la Washington, un ordin executiv prin care a fost suspendată timp de patru luni primirea în SUA a refugiaților, relatează Reuters.