Statele Unite vor accelera acţiunile de suplimentare a trupelor în România, a anunţat miercuri generalul Ben Hodges, comandantul Forţelor terestre americane în Europa.

Generalul Ben Hodges, aflat în vizită în Polonia, a declarat că trupele americane vor sosi pe 6 ianuarie în portul german Bremerhaven, după care vor fi trimise imediat în România, Polonia şi ţările baltice. Transferul va fi tratat ca un test despre „cât de rapid efectivele pot fi mutate din port în teren”, a explicat Ben Hodges. „Sunt încrezător în acest semnal foarte puternic, mesajul că Statele Unite, alături de restul aliaţilor din NATO, sunt angajate în sensul acţiunilor de disuasiune”, a subliniat Hodges. Generalul Ben Hodges a făcut aceste declaraţii după întâlnirea pe care a avut-o în Polonia cu Antoni Macierewicz, ministrul polonez al Apărării.

Alianţa Nord-Atlantică a decis în iulie consolidarea prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în România, Polonia şi în ţările baltice. Cel puţin şapte state NATO vor contribui cu trupe şi echipamente la efectivele Alianţei Nord-Atlantice din România, în timp ce militari români vor fi trimişi în Polonia, a declarat la sfârşitul lunii octombrie secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. „Am discutat despre progresele în demersul de consolidare a prezenţei NATO în regiunea Mării Negre, în cadrul unei brigăzi multinaţionale terestre comandată de România. De asemenea, lucrăm la măsuri de tip aerian şi maritim. Sunt bucuros să confirm că numeroase naţiuni au exprimat voinţa de a contribui la prezenţa în regiunea Mării Negre, la nivel terestru, maritim şi aerian. Este vorba de Canada, Germania, Olanda, Polonia, Turcia şi Statele Unite. Alţi aliaţi analizează modalităţi de a contribui”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, după reuniunea miniştrilor Apărării desfăşurată la Bruxelles pe 27 octombrie. Conform unui comunicat al Ministerului britanic al Apărării difuzat în aceeaşi zi, „Marea Britanie va trimite avioane militare multirol Eurofighter Typhoon pentru misiuni de patrulare aeriană pe flancul sud-estic al NATO, în scopul garantării securităţii aliaţilor din zona Mării Negre”. „Avioanele vor fi detaşate de la unitatea Coningsby, aparţinând Forţelor Aeriene Regale, la Baza aeriană Mihail Kogălniceanu, România, cel mult patru luni, în anul 2017”, preciza instituţia.